Stii, ne luam sperantzele din ce putem gasi, din ce visam, din ce ne dorim, din ce am vrea sa fie..Si numim sperantza asta a continuarii supravietzuirii sufletului in mii de feluri..Care existind in tot felul de forme concrete, sau, daca nu am gasit asta in real, in ceva teoretic, si ideal..
Ne incredintzam sufletul in ceva..Si mergem inainte lasindu-ne dusi de valurile vietzii, ca si cind de undeva, de deasupra, o constiintza superioara ne protejeaza..Avem nevoie de sigurantza aceea..Si ne incredintzam viata in acea constiinta, divina..E frumos sa ne simtim aparatzi de acele lumi, superioare, si carora, prin denumire, le dam fiintza noastra..Si, prin asociere cu ea, vrem sa ne eliberam de trecut, si de rele, ca sa stim ca tot binele din lume ne poate fi deschis, si liber..Si acel nume e acel al lui Dumnezeu, omul spirit, care ne va ajuta sa trecem cu bine, peste toate..
Eu sint trecut prin stiinte, si mai sceptic..Stiu ca Dumnezeu, ca spirit, e doar teoretic..Dar sufletul meu are nevoie de el, asa cum au nevoie toti..Si mi-l reprezint, in felul meu..Ma asociez lui, ca o varianta a unor constiinte posibile..M gindesc la el, ca la un protector..Desi stiu ca el nu exista mai mult decit in logica lucrurilor care mi se intimpla..Si ca el e doar o notiune teoretica, ca reprezentind sirul evenimentelor reale.. Si , care, depind mai mult de oameni, in complexitatea relatiilor dintre ei, decit de o logica divina..E mult de spus aici..
Ma simteam dator sa spun asta despre divinitate..Pentru ca am simtit pe pielea mea ca o constiinta divina si buna nu exista, pentru ca, daca ar fi existat, nu ar fi lasat sa mi se intimple atitea lucruri nemeritate..In fine..
Dumnezeu, in natura lui, dupa cum ar fi fost sa fie e in ceilaltzi, asa cum e si in noi..E in natura fiintzei proprii.. E in ce simtzim, visam, traim, si cautam sa fim..
No comments:
Post a Comment