Oameni ruine

Oamenii sint schimbatori. Ei sint imprejur, peste tot. Unii dintre ei sint stabili si conformi, altii sint dispusi sa faca orice pentru binele lor. Tu esti aparent, un intrus, in lumea asta a intereselor lor. Tu esti vazut de ei ca un posibil ajutor. Pentru asta unii te accepta ca sclav, altii ca partener, si foarte putini ca prieten. Ei au de rezolvat unele probleme, si tu ii poti ajuta, daca poti. Daca nu poti, le devii indiferent. Si tu, la rindul tau ii poti privi indiferent, pe cei care merita. Stiu, sintem fiintze sociale, si trebuie sa ne facem datoria, in felul nostru,  si sa-i consideram pe toti ca pe oameni cu sentimente, si care ne pot fi aproape. Doar ca asta e rar. Cei pe care i-am putea iubi trebuie cautati cu atentie, dupa ce ii selectam din toti. Ah, asta suna ca si cind am cauta actori buni pentru un anume rol. E genial, dar si sinistru, pentru ca nu asa ne cautam prietenii, pentru ca prietenia e sacra, si pentru ea trebuie gasiti oamenii generosi, prietenosi, deschisi, destepti, etc. O prietenie e o onoare, si un privilegiu. Un lucru rar, in lumea asta. Prietenul e musai un om nobil, si gata sa te ajute cind ai nevoie, cu tot ce poate el. Asta daca se poate. Pentru ca multi declara in vorbe, doar, prietenia. Toti simuleaza, toti pretind, si toti dispar cind e nevoie de ei. La romani e comun asa ceva. Plus ca unii sint gata sa te atace pe la spate daca au un mic avantaj din asta. Asa fac romanii intre ei. Sau poate doar romanii prosti, ca nu-s toti la fel. Mai exista si oameni de cuvint. Nu vreau sa-i cataloghez ca si cum i-as pune pe toti in aceeasi oala, dar mi s-a intimplat mie. Am incercat sa fug de ei, cit am putut, dar am avut momente cind am avut nevoie de ajutor. Si am primit ajutor din vorbe, promisiuni, si sume simbolice. De la conationali. De asta nu mai cred in nicio varianta de ajutor de la om la om. Toti sint fix la fel. Avem o origine blestemata, sincer. Cei mai mari dusmani ai romanilor sint chiar romanii. Nicio natie nu se tradeaza pe ea insasi ca noi. Sintem lamentabili. Am vazut asta de cind am lucrat intr-o administratie romaneasca. Ce e mai trist e ca ne vinam noi pe noi, ca si cind am sti ca sintem cei mai de dispretzuit, si cei mai vulnerabili, ne inselam, ne tradam ca si cind am fi programati pentru asta. Nu mi-e rusine nici cu strainii, e adevarat, dar cu ai nostri avem deja o traditie. Nu mai stiu ce naiba sa mai spun. "Mentalitatea" romaneasca de acum e una de evitat, pe cit posibil. Noi, ca stil social sintem de evitat. Oamenii valorosi de la noi au emigrat demult. Avem de ales, ori ne schimbam, ori disparem, pentru ca nu e normal ce se intimpla. Toti injura tot, pe meritat. Ce urmeaza, nu stiu, dar e o ordine in toate, si trebuie sa invatam s-o respectam. Sintem prea obositi de a accepta atit de multe mizerii. A fi roman nu include asta, cred. Sint multe de spus. Si nu vreau sa dau drumul la tot, pentru ca mi-e sila. Sintem la mila lumii. O adunatura, care si-ar vinde si ruinele ca sa aiba ce minca miine.