Drumul dintre drumurile celorlalti

De cind pun poze la posturi a crescut numarul de accesari. Na, imaginea vorbeste mai bine si mai apasat ca-cuvintele, de aia are success Instagramul, sau Facebook, sau altele, ca e mura in gura, vezi poza si te minunezi, nu mai tre'sa gindesti la ceva, ca iti spune poza la ce sa gindesti (daca e cu scopul expre sa manipuleze, ca daca nu, nu e, behehe); ar trebui sa le dea voie si cu poze in pielea goala, ca poate duduia respectiva e o nudista convinsa, crede in natura, face yoga, apeleaza la spirit, si traieste sanatos, maninca sanatos, etc. Cine vrea, se uita, cine nu, nu. De fapt pozele cu dame nude au cele mai multe accesari, de departe. E bine ca nu dau voie la poze deochiate, ca se pastreaza o decentza, cit de cit, desi, la ce enormitati debiteaza unii/unele, dai sa fugi nene. Ce ti-e si cu chestiile astea de socializare. Adevarul e ca sint bune, ca poti sa regasesti oameni cu care ai pierdut contactul, macar sa-i mai vezi cum arata, si sa-ti mai aduci aminte de cum erau pe vremurile alea iremediabil-trecute, si cum puteai discuta cu ei, ca sa intelegi mai bine cum au contribuit si ei la transformarea ta. Asta si ca sa rezolv problema cu amorul; de fapt ca sa vad cum sa pun problema cu amorul, mai exact, ca odata bine pusa, solutia e mai usor de gasit, ca in matematici. Cum spuneam, ma uitam la unii pe fb, am gasit ceva lume, colegi, vecini de bloc, sau unele vedete de pe la tv-uri, unii scriitori, etc. Ii poti citi cum sint, printre rinduri, iti cam dai seama cum gindesc, sau simt, si e ok, le vezi si latura aia umana, vezi ce greseli au in ce spun (daca se exprima pe ei, sau analizeaza ceva-uri de prin viata sociala), na, e nprmal sa mai greseasca, asta-i face sa arate reali, chiar daca mai spun si enormitati, citeodata. Mi-am adus aminte de vremurile de altadata, si ce frumoase erau lucrurile in felul in care le vedeam atunci, oamenii erau mai buni, mai deschisi, mai veseli, chiar daca era o saracie generalizata, si o dictatura a unui prost. Traiam intr-o armonie cu exteriorul toti, la gramada, si fiecare isi facea din iluzii o fericire a lui, proprie. Bine, eram constient ca nu trebuie sa vorbesc mai mult decit trebuie, ca regimul era cu ochii pe tine, si ai fi avut de tras niste consecintze nasoale, ca abrutizatii nu aveau simtul umorului. Amintirile au in ele si locuri, si oameni, sau locuri si stari de spirit, atitudini, pasiuni, mai multe, sint legate de trairi afective puternice, lucruri care te-au impresionat la un anume moment din viata ta. Tin minte ce grele erau examenele la facultate, si nu pentru ca aveai de memorat ca un dobitoc o infinitate de absurditatzi pe care le uitai repede (asta era baza, de fapt), ci pentru ca absolut tot era impotriva ta; atmosfera era sinistra, in salile in care asteptai sa intri la oral. Toti repetau, si bravau, se lamentau, se holbau la tine, si parca vorbeai singur, ca nu pareau ca te poti intelege cu vreunul, toti erau in lumea lor, robotizatzi si imbecilizatzi de atitea informatii cu care nu aveau in comun nimic, ca nu gindeau, se vedea din avion, ci doar erau buni recitatori. Cind ii vedeam pe toti ce figuri aveau, mi se cam facea frica, si de multe ori ma intrebam ce cautam eu, de fapt acolo, si, in general in lumea aia populata cu ei. Aveam o frica de imi venea sa vomit, si cautam sa ma duc undeva unde sa nu vad pe nimeni, ca sa nu-mi mai strice minimul meu optimism, pe care reuseam cu greu sa-l conserv. Mi se parea ca am uitat tot, si ca lumea e pe dos, si nu meritam asta, si imi promiteam ca daca scap si de examenul asta, ma schimb cu totul: gindire, sentimente, atitudini, si ma fac om cu adevarat serios, pe care sa nu-l poata deturna nimeni de la scopurile lui. Bine, eram gata sa semnez un pact de asociere cu dracu' ca sa treaca toate, la ce emotii aveam, si cum ma consumau idioteniile astea fara sens, pentru ca, erau foarte multe lucruri gresite, si idei, si logici, si feluri de a fi, era totul foarte la vedere si clar, dar toate erau mizerii acceptate de toti, in fine. La examen ma concentram, si stergeam din minte tot exteriorul ala, ca sa intru in interior, si atunci era o fericire, imi ziceam ca oricum asta e, scriu ce stiu, spun tot ce imi aduc aminte, si ii bag pe toti in ma-sa. Dupa examen ma plimbam pe jos destul de mult, ca la uit tot, pentru ca sa ma pot focusa pe alte examene, care veneau. Mai luam si busul, sau tramvaiul, si stateam la fereastra sa ma uit la lume, stiind ca, de cum ajung, maninc ceva bun, si ma bag la somn. Bine, sint multe de spus, asta e ce se vedea din afara, si putin dinautru, dare detaliile faceau toata situatia sa arate asa, si nu altfel. Am cautat sa analizez ce greseli am facut, ca sa nu le mai repet, dar nu eram eu de vina, pentru multe, era mai degraba nenorocul meu sa dau peste multi nemernici capabili sa calce pe tine. Asta e, na, toti sufereau din cauza lor, pentru ca erau si multi tipi, si tipe de treaba, unii cam naivi, in fine, lume amestecata. Ce e interesant e ca nu am facut nici-o prietenie stabila cu niciunul/a. Am fost doar in relatii amicale cit eram pe aceleasi baricade, apoi si-a vazut fiecare de drumul lui, prin viata.