Un viitor ciudat

"Lumile vin, trec prin noi, si apoi se evapora; dispar. Spun asta ca sa mai cred ca pot fi superior in ceva. Superior lumilor. Ciudata viata asta. La inceput o vedeam ca un culoar intr-un labirint, care avea usi, din loc in loc, usi care cine stie unde duceau. Acuma mi se pare o alergatura printre oameni, de tot felul, care iti sar inainte, si te obliga sa-i ocolesti. Sau sar pe tine, si se agatza de ce pot, ca sa te incetineasca, sau chiar sa te opreasca. Timpul a schimbat enorm lumea. Pare ca nimic nu mai e previzibil. Daca a fost, vreodata. Parca si trecutul poate fi privit altfel. Toate incep sa devina altfel. Ceva ce odata era rigid, e acum mai moale. Miine va deveni complet fluid. Poimiine se va evapora, poate, si va lasa in loc un infinit nimic. Poate nimicul va fi inlocuit cu un alt tot, ca o reconstructie dupa un Big Bang aparut, asa, ca o sperantza la lumi noi. Desi, daca privim istoria, cam stim la ce viitor sa ne asteptam. Desi, si noi, ca fiintze, inainte sa ne nastem eram nimic. Asa cum vom fi dupa ce murim. Sau poate ne re-incarnam in altceva, in alta fiintza. Din universul asta, sau din altul. Cine poate sti, ceva, vreodata. A murit Rutger Hauer, din Blade Runner. Si asta m-a facut sa ma gindesc la variante de societati de viitor. Oare cum va fi? Desi, ce mai conteaza, oricum nu prind ceva din viitorul asta promis." Asa scria prietenul meu inginer, din secolul 21. Pe vremea aia exista literatura sci-fi, o chemau ei, de anticipat viitorul. Erau vremuri romantice. Apoi technologia a evoluat enorm de repede, ca i-a luat pe toti prin surprindere. Sci-fi-ul a devenit invechit moral. Si oamenii s-au adaptat foarte greu. Cei care au reusit, ca ceilalti s-au pierdut pe drum. Acum nici literatura nu mai exista. A, sau e ceva, dar e bizar rau de tot, aici a ajuns dupa atita evolutie. La fel si partea de vazut, care a inceput cu filmele 2D, apoi 3D, apoi cele in care iti erau antrenate toate simturile, dupa care filmele s-au facut si ele din ce in ce mai ciudate. De aia ii invidiez pe cei care au prins perioada de inceput. Au avut ce vedea. Erau si alte vremuri, alte mentalitatzi; mare parte din ele negate de timp, dar pastrate ca amintire, pentru nostalgici. Nu mai conteaza, e o blazare generala post o alta blazare generala, care si ea e post o alta. Au trecut revolutiile. S-a ultra-complicat lumea dupa ce s-a adunat atita cunoastere. In fine. De ce oare imi fac in cap tot istoricul asta? Mai bine ma uit pe geamul-autobuzului-visului-meu-de-noapte-din-oras. Ca sint in vis, n-am iesit inca din el, mai am timp suficient. Acum incerc ceva nou. Am activat un set de meniuri de care nu stiam. Un buton mi-a schimbat elevatia. Sint la inaltime, o, ce frumos, vad aproape tot orasul. Alt buton mi-a schimbat latitudinea si longitudinea. Altul face din noapte zi, altul ma plimba, ca sa testez paralaxa. "Stiai ca paralaxa te ajuta sa determini distanta pina la stele?" ma intreaba computerul. "Stiam" zic, doar ca nu are legatura cu mine. Si mi-am fixat un punct bun de observat, de sus, ca dintr-un turn invizibil. Apoi m-am jucat cu butonul timp, m-am plimbat inainte si inapoi, si am observat orasul la anumite etape istorice ale lui, de cind era padure, cimp, primele constructii, evolutia lui pina la un moment in care s-a acoperit de cladiri ciudate. Na, asta e, ciudatul a cucerit tot. De aia ma intorc eu in trecut, la vremurile alea, ca mi se par mai putin ciudate. Mai normale. Mai cum mi-ar fi placut si mie sa fie. Cred.