Sufletele de dincolo

Totul e ceva. A fost inainte altceva, si acum s-a transformat. Lumea e un loc al jocurilor intereselor. cineva vrea ceva, altcineva vrea altceva. Nimic nu e stabil, si totul se joaca la o ruleta a variantelor lumii. As alerga pe cimpurile pe care nava mi le arata. As merge pe toate directiile, ca sa ma simt asa cum sint. Am un aici, si un acum. Dincolo de ele nu stiu ce poate fi. Sint un simplu calator. Ieri am fost cineva, astazi sint cu totul altul. Lumea mi-a aratat tot timpul alte fetze. Si eu am intrat in toate jocurile, ca sa vad ceva ce simt, in ceva ce simt altzii. Spatziile si-au revenit. si eu am ramas aici,  ca sa observ, dincolo de ceilaltzi, si de mine, cum evolueaza toate. E o stabilitate in aer. Viata celorlaltzi e constanta. Am intrat iar in visul cumparat. A fost simplu, pentru ca totul e, ca in viatza, platit. Si am ramas iar, la geam, sa privesc lumea. Cineva mi s-a alaturat. Cine esti? Am intrebat. Cine sa fiu? Mi-a raspuns o voce calda. Sint cineva, ca si tine. Un observator al lumilor. Si de ce esti singura, am intrebat. Pentru ca sint identica cu toate personajele aduse aici, de program. Semanam in absolut, toate. Serios? Da, mi-a raspuns ea, pentru ca totul e o constructzie logica. Un timp determina un loc, si un loc determina personajele care sa-i reprezinte. Hm, am spus, si eu ce loc sa am in acest timp, si spatziu? Pentru ca e, totusi, visul meu, nu crezi? Da, este spatziul si timpul tau, in masura in care tu esti un personaj de aici, asa cum sintem si noi. Dar asta nu te determina sa fii altceva decit esti, nu crezi? Cum adica, am replicat, nu eu pot decide asupra lucrurilor care se intimpla in visul platit de mine? Ba da, mi-a raspuns, tu poti face, si spune, orice, dar viata dimprejur e, cumva, independenta, si fiintzele sint reale, chiar daca sint construite dupa chipul si asemanarea altora. Bun, am zis, si atunci, ele par reale, sau chiar sint? Hahaha, ce naiv esti, pai tu ai platit pentru ele, deci ele trebuie sa para reale. Asa, si daca eu chiar vreau ca ele sa fie reale, ce trebuie sa fac? Nu stiu, mi-a raspuns. Poate sa crezi in ele? Poate sa-ti imaginezi ca tu traiesti chiar aici, printre ele? Da. Ciudat, ca personajele din visele astea sa-mi puna asa intrebari fundamentale. Si eu chiar sa ma gindesc la ele. Am un retard al intzelegerii lumii, clar. Pentru ca nu vad cum ceva e altceva, si altcevaul asta imi vorbeste despre ceva ce depaseste minimul social. Ma simt bine, si chiar imi place. Pentru ca am posibilitatea sa vad toate altfel. Si ca pot sa comunic pe o alta lungime de unda. Lumea de deasupra ma cauta, ca sa comunicam. Eu inca stau, si observ tot ce ma inconjoara, si imi imaginez ca, dincolo de orice, exista niste suflete cu care pot comunica sincer, si liber. Totul e ca si ele sa aiba curaj sa ma abordeze.