Un acum

Lumea e un mozaic de alte lumi, care sint, la rindul lor un mozaic de alte lumi. Totul e un amestec de stiluri, mai vechi, sau mai noi, elaborate prin timp. Si, acum, toate sint complicate. Iar noi sintem in mijlocul tuturor variantelor, care sint subtil legate intre ele. Lumile sint, inca, exemple, la care privim ca modele. Pentru ca ele ne-au aratat unele valori pe care le-am folosit ca sa intelegem mersul lumii. Sau al lumilor. Cel putin mie, lumile mi-au aratat cine am fost, cine sint, si, cine, eventual, as putea fi. Mi-au pus multe oglinzi in fatza, si a trebuit sa admit ca am inteles unele adevaruri. A fost simplu, si direct. Si totul a devenit, pe urma, calm, si stabil. Azi am fost iar calator pe busul de noapte. Am fost sa-mi vad iar orasul, cel construit din bucati de amintiri. Amintiri ale unui alt eu, cred, care a trait, demult, prin locurile astea. A fost identic, si la fel, cu ce am trait, pentru ca am mai calatorit pe aici, de multe ori. Trecutul e acelasi. Doar oglinzile pe care ti le arata pare ca sint altele. Sau poate reflexia din oglinzi se schimba. Bine, nu e ca as intineri, sau ceva, ca oglinzile se presupune ca sint cele mai obiective din tot. Bine, nu asta ma preocupa, ca sint constient si eu de timpul care m-a marcat. Dar parca si orasul s-a mai schimbat. Are o alta aroma. Arata un alt stil, un alt mod de a fi. O fi din cauza toamnei, a vinului, si a mincarurilor asociate, pentru ca pare letargic. Nu stiu, totul e binevoitor, si ma simt ca si cind as fi invitat, dar am refuzat sa ma prezint, de parca as fi fost chemat la un examen la care nu am invatzat absolut nimic, si, pe care sint pregatit sa-l sar artistic. Vad pe strazi multi mascarici dansind cu domnisoarele timide. E vreun semn de bun augur, mi-am zis. Se pregateste ceva, si eu nu am fost anuntzat. Si sint si multe masti, ca la balul de la Venezia. Doar ca la noi e cu orasul pe care il stim, si nu avem canale, pe care sa ne plimbam cu gondolele. Dar e frumos, pentru ca e ca si cind am fi la Venezia, si am fi parte la balul de masti. Si toate luminile ne sugereaza asta. Am trait totul ca sa simtim cum  ar fi fost, si cum am fi fost, daca. Apoi s-a facut lumina, si am revenit pe strada cea plina de amintiri. Un soare de amiaza lumina cald locul, si ceilaltzi ma priveau curiosi. Parca ma recunosteau. Eu nu stiam pe nimeni, dar ma bucura bucuria lor. Mi se parea ca am aceeasi vinovatie a liceanului, care, dupa ce a terminat scoala, se intoarce, eliberat, pe drumul spre casa. Cu inima usoara, ca si cind ar fi stiut ca totul ii apartzine. Si ca poate face orice, ca sa simta ca e viu, intr-o lume atit de complicata. Eu, singur, sincer, pregatit sa imi spun iar gindurile fix aici, in locul de unde am decolat de atitea ori spre un infinit imaginat. Si am vazut iar cum accelerez, si cum ma desprind de sol, apoi cum iau inaltzime, si cum orizonturile mi se deschid. Si cum lumea dedesubt devine mica, si mai mica, pina se confunda cu culorile. Si eu plutesc, si alunec prin spatziu, si prin timp, ca sa invatz sa simt cum e sa fiu cu adevarat liber. Sint eu, acelasi, la o alta altitudine. Ma simt de ca si cum as sti precis ce imi rezerva viitorul. Pentru ca mi se pare ca pot vedea tot. E simplu. Am vazut, dar pastrez pentru mine, pentru ca lumea nu e pregatita sa accepte. Doar cei cu spirit inteleg, si pot descifra, din detalii, enigma. Restul sint, ca mine, ignorantzi, si fericitzi ca pot sa traiasca asemenea experientze. E bine, sintem asa cum simtzim, si vrem sa traim asa cum simtzim, fara sa stim  cum va fi viitorul. Pentru ca momentul de acum e cel mai important.