Stil uman

Bai nene, bai nene, bai nene ( e pentru 3 neni diferitzi, si am zis numai celor 3, ca daca era sa le zic la toti nenii dura ceva timp, si ma mai consolez ca nenii astia, unii atentzionatzi ii vor atentziona si pe altzii, si, asa, in cascada multzi neni vor recepta mesajul de bai nene, chiar daca e posibil sa nu le placa adresarea, eu asa le-am zis ca sa par mai amical, si direct, si sa-i fac atentzi ca multi au atentia distribuita, care la grijile lor, care le grijile altora, care prin copaci, boschetzi sau alte locuri, si timpuri). Deci bai nene, care esti nene, iti zic asa, ca sa te fac sa intzelegi ca iti respect conditia tata de "nene", si te admir ca ai conservat-o bine, si, din respect pentru trecutul si determinarea ta de a-ti pastra-o iti zic asa, ca nu puteam sa-ti zic altfel, ca nu pot sa minimalizez ce e deja la un anumit nivel. E loc si de mai bine, sigur, dar pentru moment este bine, si e bine ca e armonie si conlucrare in acceptarea chestiilor cu care mai si sintem de acord, cind si cind. In fine, am zis asa, ca sa arat situatziunea, si sa te fac sa intzelegi cum vad eu lucrurile, si ca respect ce e de respectat, inclusiv pe tine, desi, na, sa fim seriosi, la o adica sintem straini, de ce te-as respecta, doar ca pari asa, sau ca societatea imi cere asta? Io-s de la periferia de vest, din tiglina 3, cartier cu traditzii in bascalie hitra, si grobianism, deci, daca respect e pentru ca asa m-am auto-educat, ca sa ies din rindul plebei, si sa ma fac  in mintea mea dashtept, si respectabil, asa cum pareau ceilaltzi care pareau ca sint asa, pina deschideau gura, si bateau cimpii intr-un mod eminamente idiotic. In fine, nu vreau sa fac auto-biografie, sau doar biografie, ca ne apuca tristetzea, si nu are rost, ca e toamna, si e cu petrecere, si spirit de sarbatoare, si de mincat pina ne ia salvarea, sau de baut pina ne ia salvarea, ca sa fie veselie ca la bal, sau austeritate ca la spital. Iar am deviat, ca vroiam de la inceput sa zic altceva. Bai nene, io sint un om, asa, cum sa zic, ca un om mediu statistic, nu am mari idealuri, sau asteptari de la viatza, sau de la ceilaltzi, ca n-am de ce, ca nici ei n-au, si n-au de ce, si traiesc si eu, ca un om mediu statistic. Nici prea-prea, nici peste-peste, ceva obisnuit. Si ma uit, asa, la lume, cum e, ce zice, ce m ai face. Si, bai nene, ma trec sentimente diferite. La inceput e o dezamagire, apoi doua, trei, pina cind ma ia depresia, apoi tristetzea, apoi groaza, pina intr-atit ca chiar imi vine sa le dau in cap la toti, sau sa imi dau mie. E dezastru cu mediul asta. Inebunesti de atita dileala. Si te eliberezi, ca n-ai cum sa continui sa-ti traiesti viata ta normala. Si te indrepti spre tine. Faci din tine cheia universului, desi, na, esti constient ca nu esti asta, dar iti impui, ca ai vointza, si mai reusesti sa faci asta. Si, mai maninci ceva bun, cu gust, mai bei ceva, mai faci misto de un dobitoc, mai faci misto de tine, ca si tu esti dobitoc, te mai gindesti la tot felul de chestii, mai analizezi cum e viatza asta, mai filozofezi, iar mai bei, iar filozofezi. Si vezi ca ce te satisface e sa iti pui intrebari retorice. Clar, asta e ca o revenire la ceva fundamental, care e acolo tot timpul. Si e acolo ca nu-s raspunsuri exacte, ca in stiintze. Ca na, n-au cum sa fie, dar intrebarile dau un sens fiintzei prin stabilitatea lor. Si reiei sirul: eu cine sint? Tu, cine esti? Tu insemnind tu, adica un eu diferit de eul meu. Ei cine sint? Aici ei sint un grup cu o presupusa conshtiintza colectiva. Noi cine sintem? Noi ca noi, adica ei plus eul meu. Si continuam. Eu/tu/ei/noi cine sintem, de unde venim, si unde naiba ne ducem? Si de ce e asta situatzia ca ne face sa ne intrebam asta? Care e mersul, care sint mecanismele astea construite imprejurul nostru? De ce existam fix in spatziul, si timpul asta? De ce nu sintem in trecut, sau in viitor? Bun, aici e o explicatzie, ca timpul prezent e un acum, nu are cum sa fie altfel, ca asa e conventzia, chiar daca trecutul sau viitorul sint chestionabile. Si continui cu alte, si alte intrebari din astea existentziale, si toate fara raspuns. Bine, eu pun intrebarile astea in felul meu, personal, asa cum o face fiecare. O fac ca sa ies dintr-un cotidian completamente stupid, clar. Ca sa imi revin la mine, si sa incep o alta aventura care sa merite efortul. E o eliberare de mizeriile acumulate. Bun, sint si alte intrebari care sa te puna pe cautat sa gindesti solutzii bune pentru tine. Uneori, cind te uiti la ceilaltzi te intrebi de ce ei sint asa, gindesc asa, si au stilul asta de abordare? De ce sint asa de minimi-micronizatzi, si nu merg la o sursa adevarata? Si eu de ce trebuie sa incerc un contact cu ei, daca sintem atiiiiiiiit de diferitzi? Pentru socializare? Ca sa nu ma mai simt singur? Si asta constient ca mi-ar aduce neplaceri? Ma uit la unele filme, si ma gindesc la cum privesc si ceilaltzi chestia asta cu socializarea. Pai esti parte dintr-un mediu, care cauta sa te oblige sa faci ceva, sau altceva, dar asta independent de cum gindesti tu. Oamenii te vor parte din sistemul/stilul lor, adica sa reactzionezi in felul care le da lor satisfactzie. Nu-i intereseaza persoana ta. Le esti indiferent din start. Nu dau doi bani pe tine. Esti bun daca le poti fi un fel de instrument. Un bio-robot yes-man, care sa-i faca pe ei sa se simta importantzi. E dovedit istoric. Ca toti vor sa-i constringa pe totzi sa le fie slugi. Altfel nu. Unora le convine situatzia asta. Altora nu. Io sint anti-prostie. Asta ma face din start nefrecventabil. Si asta e mersul. Oricum e preferabil cum sint. Ca mai sint si oameni normali la cap, care isi dau seama de adevaruri, dar astia nu sint in posturi de conducere, ca nu rezista acolo. Ca sa conduci trebuie sa fii sec, rece, nemilos, cretin, mai tare decit toti haterii care ar sari pe tine. Sa fii bun doar la a taia in carne vie, macelar inrait. Un fel de robot fara sentimente, si valori umane. Ori, cei educati nu au cum sa fie asa, ca valorile umane ii caracterizeaza.