Stiluri de iubiri

Lumea iti deschide drumuri. Tu pornesti pe unul, apoi ajungi la o intersectie, sa incerci alt drum. Mergi pe unde crezi ca e ce te reprezinta. Fara sa stii niciodata, nimic. Inveti, din ce faci, ca sa mergi mai inteligent pe alte cai, dar ce urmeaza e ce se intimpla, doar. Cineva poate sa iti apara pe traseu, si sa incerce sa te converseze, dar tu poti raspunde in  felul tau, functie si de ce simti, si de ce ti se pare ca persoana cauta sa afle, de la tine. Ca nu esti atoate-cunoscator, cit sa dai niste raspunsuri etern-valabile. Si tu esti aici, persoana e acolo, fiecare in locul sau determinat. Si ne privim asa cum putem, din acel loc, fiecare. Raspunsurile pot veni, sau nu, functie de stil, metoda, si situatia data, pentru ca niciodata ceva spus nu este o parte din vreun adevar fundamental, atita timp cit noi sintem oameni subiectivi, care au ce spune daca sint pusi intr-o situatie de a fi ei-insisi. Eu ma pot gindi la ceva anume, cind o intrebare vine spre mine, dar asta nu inseamna ca ce spun e un adevar fundamental, daca intrebarea e strict subiectiva, pentru ca am determinarile mele care ma fac sa dau acel raspuns, in acel context. E ca o evaluare a ce e, ca sa spun eu ce cred despre ce e, nu ca sa fiu un cineva care detine toate adevarurile, si, din tot ce se poate, spune exact ce e fundamental adevarat si valabil pentru oricine. Si eu sint absolutamente subiectiv, pentru ca am valorile mele, si vad tot prin ce simt si gindesc, si nu ma pot pune asa usor in situatia si in mintea altcuiva, ca sa pot da solutiile cele mai bune pentru acel cineva specific, mai ales ca si pen tru mine e greu sa gasesc solutiile. Noi sintem oameni care traim intr-un mediu, si care gindim, sau simtim ceva anume, pentru ca asa sintem, si pentru ca asa e mediul. Si noi ne continuam drumul nostru propriu prin acel mediu. Ce e mai ciudat, e sa fim noi insine atunci cind mediul ne e diferit, sau complet ostil. Pentru ca e greu sa supravietuim pretinzind ca sintem conformi cu noi insine. Si asta e universal. Asta am gasit si eu ca cel mai greu, sa imi caut un drum propriu, cind totul era atit de diferit de ce simteam, sau imi imaginam. Un drum al meu, ca si cind m-as lupta cu toti. Pentru ca asta consuma enorm de multa energie, si nu mai stii ce anume vrei, ori sa combatzi, ori sa cautzi sa iubesti, ori sa cautzi sa fii tu insuti pe un traseu al explorarilor. Pentru ca toate te tenteaza, sincer. Vrei tot, si sa fii luptator, si sa ai iubirea vietii tale alaturi, si sa mergi pe un drum al valorilor tale. Asa ca sa te auto-determini, completindu-te cu din toate, pe masura ce reusesti cite unele, pe traseu. Dar iubirea asta inca nedeterminata pare sa fie cea mai importanta, cumva, ca ea ar putea sa construiasca reusitele. Pentru ca ea te implineste pe toate planurile, si directziile. Daca o ai, ai o varianta de drum, pentru ca iubind construiesti tot felul de lumi pe care doar ti le imaginezi. Si, daca iubesti ai o stabilitate a eului tau, si o eliberare clara a imaginatziei. Poti face cam orice, pentru ca ai alaturi un alt spirit, care sa te sustzina. Si asta pe termen lung. Pentru ca iubirea e o energie pe care o dobindesti fiind impreuna, si cautind impreuna. E mult de spus. Fiecare vede iubirea fix in felul lui. Eu o vad ca pe un joc, sincer. Un joc in care fiecare pune pe masa sufletul, si construieste impreuna cu ce pune pe masa alt suflet. Nimic complicat. Totul aici, direct, fara sa ne ascundem. Si asta privindu-ne in ochi, si cautind sa ne vedem, ca sa ne cunoastem. Asa, ca doi oameni care sint aici, ca sa simta ca sint chiar impreuna.