Memoria imaginilor

Probabil ca ma repet, si probabil ca ce spun e banal de firesc; sau firesc de banal. Ca sa scriu ceva trebuie sa am citeva lucruri gindite dinainte, si cind ele mi se leaga logic in cap, pac, e momentul de construit textul. Spontanul apare cind am deja in minte unele scheme. Iar logica, na, e una cind a ratiunii, cind a sentimentelor, ca ele sint legate. In fine. La mine memoria functioneaza pe baza de imagini. Amintirile le am legate de ce am vazut, si am trait, de ce emotii am simtit intr-un anume moment, si de cit de puternice au fost, functie de importantza reala a momentului: ca era inceput de an scolar, ca am reusit le unele examene (desi, de multe ori doar ce traiam in examen imi raminea, pentru ca reusita era o eliberare, nu era "demna" de memorat; trairea intensa, din toate punctele de vedere era in focul luptei, cind ma bagam in mine cit puteam de adinc sa scot de acolo ce invatzasem. Ca asta mi se cerea, sa fiu eficient la reprodus informatzia, nu la intzeles ce reprezinta ea. Dar, ca sa o pot reproduce trebuie sa o fi intzeles mai inainte, sa fie totul argumentat, construit pe o logica (la logici aveam flexibilitate maxima, hahaha, le vinam, nene, eram campion, si nu ma laud) din care toate sa derive unele din altele. Si totul era legat de un "ceva" vizual. Nu stiu cum, nu stiu de ce, nu stiu daca si la altzii le functiona mintea asa ca mie (ca na, sintem foaaaaarte diferitzi, in realitate). Asociam peisaje cu lucrurile de memorat. O imagine, sau o mica panorama, sau un mic film imi readuceau in minte demonstratzii, formule, diagrame, toate chestiile alea impuse. Traiam intens tot, si, uneori ramineam marcat de cite traiam efectiv, la un examen, ca, la drumul de intoarcere, spre casa, vedeam realitatea altfel. Observam detalii, vedeam trairile oamenilor, si ma gindeam ca ei sint fericitzi in trairile lor, asa ca mine. Si ma gindeam, ca, na, azi existam toti, in formula asta, dar peste un timp, totul va disparea. Si noi ne vom fi sters din orice amintiri ale cuiva. Ca si cind nu am fi existat niciodata. Ne vom topi, ca zapada, cind vine primavara. Si asa se vor topi si lumile astea, pentru ca unele cladiri vor disparea, unele strazi, unele locuri. In fine, sa nu dramatizam excesiv, hahaha. Cum ziceam, memoria mea functiona pe baza de imagini, pentru ca lucruri teoretice le legam de ceva practic, concret. Am lucrat in Ro, dupa facultate, in administratzie portuara. A fost un fiasco infinit acolo, pentru ca nu functiona nicio logica, si nu intelegeam cum ceva poate sa existe atit de haotic. "M-am" emigrat, si am inceput sa lucrez in desen technic. Dimensionam orice: piese complicate, ansambluri elaborate, si cite altele. Aici sesizam o logica, pentru ca era normal, dar una care imi aluneca printre degete. Vedeam detaliile, dar nu pricepeam gindirea care a construit asta. De ce e asa? Nu-mi raspundea nimeni precis. Din ratziuni practice, era un raspuns comun. Pentru ca avem conditiile technice impuse, si adaptam formele fondului dat, ca specificatzii. Si am mers din aproape in aproape, ca un detectiv, sa descopar sursa adevarurilor. Greu, aproape imposibil de determinat, pentru ca toate variantele constructive mi se pareau un sir infinit. Matematic. Si chiar erau asa. Dar variantele erau alese practic. Ceva simplu, care sa rezolve ceva complex. Ah, asta ma darima psihic. Era cu mult mai greu ca un joc de sah, sau Go, sau ceva asociabil. Si era atit de adevarat, ca, cu toate dificultatzile, ma fascina. Pentru ca un designer mecanic e un mic Dumnezeu. El face sa existe din nimic, un intreg univers. Genial. Cum face? Mister. Transforma un absolut al ideilor intr-un concret pragmatic. Vreau sa fiu ca el? O, daaa. Si ca sa devii ce te-a fascinat muncesti cu tine, iti transformi forma de dinainte intr-una flexibila, capabila de o constructie asemanatoare. Poti asta? Daca da, bravo, daca nu, esti un ratat. Vrei sa fii un ratat? Nu? Atunci transforma-te, devino, uita tot ce e detaliu, si lucreaza la fundamentele fiintzei tale proprii. Si, devii. Incepi greu de tot, ca necunoasterea iti da o inertzie mare. Apoi adaugi informatzie in sistem. Dupa ce o analizezi, si ierarhizezi. Si te construiesti pe tine, inainte sa construiesti altceva. Si ajungi designer, unul mic la inceput, dar, care creste. Si asta e. Esti tu, ca opera a vietzii tale. O minte capabila de unele reusite. Si efortul continua, ca deja esti obisnuit cu el, si totul te incita. Bun. Dar, designul asta iti afecteaza si viatza. Nu mai esti tu, care erai, cind analizezi altceva. Pentru ca vezi totul prin experientza vietii, prin ce ai trait. Nu mai esti spectator la ce e imprejur. Esti un proiectant. De asta eu nu inteleg, de cele mai multe ori, filmele, de ex. Imi trebuie explicate, ca la prosti. Nu mai pot citi beletristica, pentru ca, efectiv ma plictiseste, de cit de labartzata e. Pentru ca, serios vorbind, totul se reduce la citeva idei. Poezie? Da, ca e mai concentrata, si mai interesanta prin inovatzii, si rasuciri de logici. Viata reala? Ciudata, si prea plina de monstruozitatzi inacceptabile, dupa mine. Am citit citeva lucruri despre WW2 pe Wiki, de m-au ingrozit. Am aflat ca a exista o revolta a polonezilor, prin '44, contra nazistilor, revolta din Varsovia, pe care rushii al lasat-o sa se intimple (desi puteau sa intervina, ca veneau spre Germania), special ca sa fie facuti polonezii praf si pulbere (cum au vrut si nazistii), lucru care s-a intimplat, pentru, ca, inainte ca sa se retraga, nazistii au omorit enorm de multi civili ca razbunare (sute de mii de oameni nevinovati omoriti), si au distrus Varsovia 85%. Si asta e doar una dintre ororile timpului. Pentru ca am vazut si o lista a numarului de victime in WW2. Iti iei cimpii. Ma rog. Cum ziceam, viata reala e cum e, ca ai de-a face cu tot felul de dezaxati, oho, ca na, au interese, si tu, daca intri ca un potential concurent, risti sa fii calcat in picioare. Bine, toti avem interese, ele nu sint blamabile daca sint ceva benefic pentru totzi. In fine, sint atiiiit de multe lucruri de spus despre atitea adevaruri, ca ne-ar trebui mai multe vietzi sa le luam pe toate, la rind, si asta numai din ce am intzeles noi din ele. Lumea e complicata, pentru ca e formata din atitea, si atitea lumi. Na, de asta scriu eu despre lumi, ca ele fac tot ce este sa fie cum este. Si spun ce pot, si eu, cind ma viziteaza inspiratzia. Ca sa fie, si sa nu le uit, ca uit si eu, oho, in cantitatzi industriale. Oricum, ce merita caut sa pastrez. Dupa ce simt, si consider eu. Si sint subiectiv, ca orice om.