Locuri si timpuri

Probabil ca de la arhitecti, la ingineri, alti technici, la lucratori, toti au vrut sa iasa un oras perfect, in care cladiri perfecte construiesc armoniile solide. Si asta pentru ca erau perfectionisti. Semanau cu mine, hahaha, sau cu Florin, inginerul din secolul ala al tuturor evolutiilor posibile. Ce e adevarat e, ca, totul era, dupa mine cel putin, perfect imbinat, legat, convergent spre un intreg, in care partea e la fel de prelucrata ca suma partilor, adica unitarul compus din toate partile. Era nu doar o armonie valabila, ci o armonie de armonii, in care ierarhiile aratau structuri mai complicate, in 3 dimensiuni, cu legaturi complicate. Aici era mai greu sa-ti sai seama, dar simteai asta, cumva. Orasul era stabil, si compact, puteai sa mai modifici din el, e adevarat, puteai sa iei, sau sa adaugi, si tot raminea cu armoniile nemodificate. Poate erau de asa natura facute sa para elastice, hahaha. Oricum pentru el zonele erau stari de spirit pure. Fiecare loc ii sugera altceva. Asta nu i se mai intimplase in vreun alt oras. Poate ca totul tinea de trecut, de ce a simtit in locurile alea, era legat afectiv de arhitecturile alea, nu doar de estetica lor. E posibil, desi el gindea in felul lui, si, mai ales simtea diferit. Oricum, drumul de la Parfumul Teilor, la LVA era sigur unul pe fuga, si plin de emotii. Cred ca si acuma cind trece pe acolo e cam speriat sa nu intirzie la prima ora, sa, din ce povestea era foarta dura situatia liceului, profi exigentzi pina la a cere sa reproduci, pe de rost, pasaje intregi din ce predasera, pentru ca asa le "suna" lor bine. Iar stiintele exacte erau pline de abstractziuni greu de priceput cu mintea unui adolescent, fie el si antrenat in asta. In fine, deci drumul spre liceu era stressant. Drumul de la liceu, pare ca era unul mai relaxant, mai ca dupa furtuna. De fapt, toate duritatile astea au fost bune, mai tirziu, cind emotiile erau la examene; drum dus plin de obstacole, drum intors feeric, si aproape meta-fizic, hahaha. Si toate din oras aveau semnificatiile lor proprii, nu doar cvele legate de scoala. Prin unele locuri intilnise probabil pe cineva, sau avusese alte experientze mai bune, sau mai rele, ca in viatza. De fapt e normal, orice traim are o componenta afectiva, cumva, nu e nimic separat complet de sentimente. Spun astea, ca mi s-au parut firesti, i-am gasit unele explicatii la ce fel simtea el,  si poate asa simt si eu, tot ce se poate. El parea mai legat de locuri, dupa ce facuse saltul ala spre o alta tara, si isi conservase, pentru propria liniste, propria singuratate. Era alegerea lui, desi, probabil, de la un moment, asta a inceput sa doara, mai ales ca oamenii erau cu mult mai duri, fata de cei de dincolo. Oricum a rezistat, seamana cu mine, ca de asta imi tot cumpar vise de acolo, si nu din alte spatzii si timpuri. Si el a mai vazut si multe transformari ale locurilor, oare ce o fi simtit cind toate s-a transformat destul de mult? Multe spatii goale s-au umplut de cladiri relativ mari si impunatoare., care parca faceau ca totul imprejur sa para mai mic, si mai invechit. Pe urma, unele cladiri vechi, care existau cind era mic, disparusera intre timp. El spunea de mai multe cazuri. Na, orasul s-a transformat mult. Desi situatia lui economica era profund nefericita. Nu avea un minim de infrastructura de calitate. Lumea plecase de aici masiv, de la un moment dat. Ca si el. Poate pastrind niste amintiri, sau avind niste vizite ale unor nostalgii. El gasise mici videouri cu filmari din masini, mergind prin oras; le-am vazut si eu, sint obisnuite, nimic spectaculos pentru cineva dinafara, strain de afectele locurilor. De fapt, ce e e interesant, e ca totul e real acolo; copacii, plantele, sint nemodificate genetic, la fel animalele, nu existau roboti androizi, telefonia mobila si netul erau la inceput, la fel si realitatea virtuala. Cine stie cum o fi fost viata atunci. Si, natura, ca natura, dar oamenii cine stie ce fel de relatii aveau, ca ei abia iesisera dintr-o dictatura. Oricum, fiecare si-a trait viata in felul lui propriu, cum a crezut mai bine. Lucrurile au ramas la fel, din punctul asta de vedere. Nu sintem mai fericitzi, chiar daca avem mai multe, si alt sistem de proprietate, unul cu multe lucruri comune, pentru folosul oricui, din spatiul asta. Nu mai e presiunea aia, de demult, de a acumula averi, pentru ca nu ai ce sa faci cu ele. Daca, de exemplu nu mai ai nevoie sa detii o masina, un yacht, un avion, etc, al tau, din moment ce imprumuti unul din flota comuna, si te deplasezi pentru o suma modica pina unde vrei. La fel si casele, poti sa traiesti mult timp intr-o casa mobila, sau plutitoare, sau de pe fundul oceanului, sau din spatiu, si sa lucrezi de acasa, prin net, pentru o firma de cine stie pe unde, pe planeta. Si realitatea asta virtuala a ajuns sa para aproape reala. In fine. Asa era pe planeta, mai demult, acum, pe nava e mai bine ca atunci. E adevarat ca nava fata de planeta e mult mai mica, deci mai accesibila, plus ca pe nava totul e controlat. Asta e cu spatiile astea de care ne legam afectiv, ele sint speciale, pentru ca le facem noi sa fie asa. Era un loc interesant orasul ala.