Ne raportam la ce cunoastem. Noi ca oameni, fiecare in parte, nu noi ca omenire, ca na, omenirea asta a acumulat mult. Noi stim, din tot, o parte mica. Si, de asta sintem mici. Nu sintem filosofi. Pentru ca filosofam in patratzica noastra. E dincolo de noi mult? E. E mult de tot? Probabil. E infinit de mult? Asta ramine un mister. Pentru ca e greu de aflat. Mai greu decit sa trecem o camila prin ochiul unui ac de cusut, vorba aia. Sint prea multe detalii. Atit de multe, ca, lumile par, la o prima vedere, infinite. Iar ca sa ne ocupam de atitea detalii ne-ar lua mai multe vietzi. Si nu avem timpul fizic. Si, oricum, fiecare avem interesele, si domeniile noastre, nu cautam sa fim universali, decit, na, intr-o masura cit sa ne faca sa ne simtim bine cu noi insine. Cit sa ne creasca multzumitor self-esteemul. Dincolo de asta e ceva ce ne depaseste. Noi putem sa luam ca o valoare suficient de buna, si universala, lumile. Alti filosofi, mai avansati iau altele. Bun. Ca sa stabilim, totusi; sint lumile infinite? Poate ca da, poate ca nu, ca ele nu sint concrete, sint eterice, metafizice, si nu sint facute din atomi cu nucleu din protoni, neutroni, si strat de electroni, care, sigur, au in componentza quarci, fiecare, cit, si cum e dat. Lumile au o structura muuuuult mai mare, si mai elaborata. Se pot desface intr-un evantai de posibilitatzi, sau diagrame, in care te poti duce muuult, si bine, pe cite o directie, si sa vezi cum drumul asta continua, si continua. Aici quarcii sint deja un inceput de alte lumi, daca e sa comparam. Asta, evident, speculind, ca nu stim ceva concret, daca vom sti vreodata. Ce e interesant e ca lumile au corespondent in mintea omului. E ceva ce sigur exista, dar care e mai greu de definit, pentru ca presupune niste profunzimi complicate. Unii aduna tot, unifica, si, ca in stiintze, identifica cu un fel de constiintza superioara, ceva ce a fost o multime de zei, in trecut, devenit un Dumne-zeu, responsabil cu absolut orice. Sa fie atit de simplu? Sau noi am facut tot procesul asta de simplificare? Din ce vedem, pare cel mai probabil. Si, pentru ca e atit de sus, si de mare, am zis ca, de ce nu, sa-l facem si protectorul sufletelor noastre. Pentru ca noi sintem slabi, si ne trebuie, undeva, sus, o entitate care intelege sufletele, si suferintzele lor, si ii apara. Suna psihologiceste absolut firesc, mai ales ca sufletele apartzin unor fiintze care trebuie sa supravietuiasca intr-o lume razboinica, si nemiloasa. Si, asa am rezolvat problema. Avem cui sa-i punem in circa aaabsolut toate misterele, intrebarile, si fricile proprii. Si fericirile. Avem un partener puternic, si un confident, cu care sintem legatzi printr-o comincare doar de noi inteleasa. Functioneaza? Pare ca da, de atitea mii de ani? Va mai functiona? Depinde de fiecare, de educatie, de valori, de trecut, de atit de multe. Bun. Eu nu caut acuma sa dezleg nedezlegabilul. Doar spun. Si daca nu spun, zic. Pentru ca exista tot timpul ceva deasupra. O logica, o actiune, o intimplare, ceva ce pare ca are o semnificatzie, pe care o intelegem mai tirziu, cind avem o anume maturitate. Eu, aici sint din echipa lui Blaga. Lucian Blaga, omul care nu sparge misterele, pentru ca, nu, ele ne dau sens cautarilor. Era roman, el, mai pacifist, si prietenos, avea o bonomie a unui neam trecut prin multe dureri. Ii semanam, cumva. Nietzsche era altfel, mai neamtz, si mai combativ. Noi l-am ucis pe Dumnezeu, spunea el. Si toti aveau dreptatea lor, ca pragmatismul evolutiei a adus lucrurile aici. Poate ca ideea de Dumnezeu a evoluat, si poate ca rolul lui istoric a scazut, cind stiintza a explodat. Poate ca el nu e asa cum apare din scrierile vechi. Pentru ca vedem ca universul asta nu pare guvernat de o constiintza, cind totul e urmeaza niste legi, si reguli, care sint independente de ce credem noi. Si e, in final, indiferent. Iar noi raminem la fel de singuri, si fara sprijin. Un Dumnezeu ne trebuia. Unul care, chiar daca nu e atotputernic in partea fizica, sa ne ajute ca suflete. Ca sa nu ne simtim atit de singuri. Si, asa, fiecare si-a construit propriul protector, cu care mai comunica, atunci cind da de greu. Toti avem asta. Doar ca ii dam alte nume. Il chemam altfel. Un spirit superior, lumi, un prieten ideal. E acolo, si ne asculta. Probabil. Si noi mergem pe drumul nostru, prin viatza, incarcatzi cu energii bune luate din propriile sperantze. Pentru ca e un bine, undeva, care ne asteapta, si ne cauta, asa cum si noi il cautam. Totul e sa ne sincronizam GPS-urile.
No comments:
Post a Comment