Limitele acceptabilului

Se spune ca nu e bine sa judeci, pentru ca nu stii niciodata ce drame stau in spatele unui comportament. Mai ales ca, noi, ca natiune, am trecut prin niste experientze greu de reprodus in cuvinte, in dictatura aia salbatica. Nu am meritat niciunul din noi asa ceva. Eu ma uitam, dupa ce m-am facut canadian, ca lumea e indiferenta la orice, rece, si distanta. Si, am incercat odata sa le povestesc unor tineri cam cum era viata in dictatura aia sinistra a noastra. Am primit un rinjet, si un gest de lehamite, pentru ca ii plictiseam. Asta m-a revoltat la inceput, apoi mi-a aratat ca oamenii sint la fel peste tot. Pentru ca oamenii au vietile lor, si tu, chiar daca ai suferit, nu ai dreptul sa-i deranjezi. Na. Ei nu judecau, ci doar nu le pasa de alte drame. E simplu, si firesc. Asa fac toti, nu doar unii tineri. Pentru ca ce ai trait tu pare sa te priveasca doar pe tine. Taica-meu era imprevizibil in reactiuni. Nu respecta nicio regula, era totul la moment, la starea pe care o avea. Maica-mea, la fel, avea un nivel de supusenie feminina ceruta de social. Dar, fata de mine, dincolo de o iubire ceruta social, erau amindoi de un cinism fara limite, mai ales cind eu aveam "pretentia"ca sa fim, totusi, civilizati. Nu era cazul in familia noastra, mai ales ca eram foarte diferiti, si eu nu eram de acord cu mizeriile lor pe care mi le predicau in stil dogmatic. Ori asta era de neadmis, dupa regulile nescrise, ca eu, un potential sclav, sa refuz sa ma supun; pentru ca era din start ca eu nu am drepturi. Si, asa, am ajuns disfunctionali, si fiecare cauta sa se impuna cu ce putea. Si, acuma, eu, ca eu, dar nu am inteles de ce ei au ramas impreuna, daca totul era doar o sinistra aparentza. Ce a urmat? Taica-meu si-a facut damblalele, sub o pretinsa raspundere de cap de familie. Maica-mea si-a vazut de viata ei, devenind de o religiozitate habotnica, si eu, cu ale mele, sperind sa evadez din asa un penitenciar. Eu am reusit, ei au ramas acolo sa se descurce singuri. Apoi maica-mea s-a imbolnavit, ceea ce era absolut normal, pentru ca era mai vulnerabila, iar eu am mers pe drumul asta al unor dureri de nespus, pentru ca le-am dus singur pe toate, ca nu era nimeni capabil sa imi fie alaturi, si eu nu as fi vrut sa chinui pe nimeni cu ce era doar al meu. Mi-am dat seama, ca, oricum, ei nu ar fi putut intelege absolut nimic din ce aveam eu de dus, asa ca am limitat comunicarea cit am putut, pastrind, totusi, niste ceva-uri generale, ca sa salvam cit s-ar fi putut. Oricum, oricit am incercat mai tirziu, a fost, anticipabil deja, degeaba. Si tot timpul asta in care puteam sa evoluez singur l-am ratat de dragul unor ceva-uri ce nu s-ar fi putut sa fie niciodata. Asta a fost. Mentalitatea asta a lor "romaneasca" m-a frinat mult, si m-a pus in situatii extreme, dar am zis ca asta e destinul meu, si lupt contra curentului asta de prostie, dar ma detasez, si merg inainte. Lumea care n-a trecut prin asa ceva sare pe tine cu judecati de doi lei, si e normal. Ma rog. Ce e ciudat e ca nu gasesti nici cea mai mica intelegere, de niciun fel. De parca ei iti sint dusmani infiltratzi in viata ta, cu armate ascunse intr-un Cal Troian, gata sa iasa sa te combata cind te simti mai in sigurantza. Cam cum mai vezi lumea dupa asa experientze? Si asta ca asta, dar ce mai ramine din tine normal, dupa atacuri atit de abjecte? Cum sa mai poti sa crezi, vreodata, ca ai putea avea vreun prieten, daca cei apropiati ti-au facut asta? Si, totusi, cred ca se poate, ca un "strain", sa iti poata fi prieten, daca e un om adevarat, si nu o tiritura ca ceilaltzi. Se poate, desi nu mai poti sa crezi, dar exista posibilitatea asta. Cum? Cu rabdare, si spirit critic. Cu stil, pasiune, si suflet deschis, riscind, e adevarat, dar cautind, dincolo de posibilele dureri, sa vezi daca poti sa te legi afectiv. Pentru ca iti imaginezi ca experientele trecutului au fost pur ghinion. Si, pentru asta, e bine sa fii ultra-vigilent, clar, sa nu mai lasi intrusii sa te atace pe la spate. Bai, si toate astea se trag de la stare asta a ta initiala de roman, care trebuie sa se supuna dogmelor alea primitive. Na, inveti ca sa te protejezi, si sa-i taxezi pe nemernici, ca sa poti sa iti traiesti tu viata ta cea normala. De asta am zis ca nu mai fac concesii, si, care, cum mi-a tras-o, le-o intorc la fel. Fara figuri, si smechereli ieftine. Mama, si citi nemernici sint pe lumea asta, oho. E ok,  ca le-am dibuit metodele parshive, si ii rezolv ca Bond 007 in misiune.