Inainte si dupa

Ideile vin, asa, cind nu te astepti. Ele sint, undeva intr-un fund de cotlon din labirintul creierului pitite. Si cind traiesti ceva, sau te gindesti la ceva, bum ies si adevarurile alea, si se invirt in cap, alaturi de celelalte. Si furtuna asta scoate alte adevaruri din alte cotloane, pina se face de-un uragan. Daca ai energie in bateie te apuci sa le scrii, daca nu, zici lasa ca le tin minte, si opresti uraganul. Toate adevarurile se opresc in aer, si cad gramada. Ce e acolo, na, nu conteaza, ca faci curatenie mai tirziu si le scrii. Daca le scrii, ca pe multe le uiti, ca nu le consideri asa importante ca sa merite sa scrii numai despre ele. Si mergi inainte, si, dupa un timp iar incepe furtuna din cap. Si atunci reiei ce ai lasat balta, si ordonezi, pui in cuvinte, si vezi ce rahat de text iese, hahaha. Eu scriu din prima, ca pe ciorna, nu verific, si nu corectez. Pampam. La olimpiade ne dadea ciorna, sa facem calcule, si la examene, parca. Ce mult timp a trecut de cind am dat examenele alea timpite. Am terminat in 92, atunci am dat licentza. Mama ce trairi intense au fost anul ala. La ultimul examen a fost tot asa, cu stress, ca mai aveam restantze, hehehe. Dupa ultima restantza, la Motoare Navale, m-am plimbat pe jos muuuult, am vazut piata, strazile, si cred ca am luat un tramvai, nu mai stiu sigur, dar am stat la geam si ma uitam altfel la lume, ca acuma eram liber, ca eram inginer fara licentza. Mai aveam un examen si gata tot. Era absolut incredibil, dupa atita tras si memorat, puteam sa-mi bag picioarele, ca, orice ar fi fost nu mai trebuia sa am atitea emotii care sa ma consume, ca e greu, la ce era acolo. Si nu ma pasiona sa memorez ca un dobitoc atitea. Mai gaseam si lucruri interesante prin cursuri, dar relativ putine, fata de celelalte. Dupa licentza mi-am luat liber citeva luni, ca nu se mai dadeau repartitii, ca inainte, trebuia sa-ti gasesti singur de lucru, si fix atunci nu mai avea nimeni nevoie de ingineri, ca cica erau prea multi. Acuma au plecat toti, ca nu mai e industrie. In fine, amintirile din studentie au ramas, si uneori seara imi revad multe intimplari uitate. In liceu am avut cele mai multe, si mai profunde socuri culturale. Ca toti ceilalti, ca eram niste adolescentzi naivi bubuiti cu atitea cunostinte din atitea domenii atit de diferite. Nu m-ar fi deranjat daca mediul ar fi fost mai prietenos, profii, si colegii, dar, na, astea au fost vremurile. Am facut liceul intre 1981-1985, o perioada de maxima salbaticie sociala, cind se mai daduse drumul la videoteci, si vedeam si noi cum e lumea de "afara", ca sa o comparam, si sa ne enervam. Era veselie, totusi, si te ma imprieteneai cu tot felul de oameni, cu care discutai cite ceva, pina sa realizezi ca respectivii sint niste pretinsi, de fapt, ca doar par asa cum se arata, si, ca, dincolo de orice vezi, e un abis. Si am tot repetat experientza asta, cu multi, sau cu multe, cu acelasi rezultat. Nimic stabil, totul o facatura. De la ei. Din filme era lumea aia muuuult mai buna, ca un miraj al unui occident la care nu aveam access. O alta lume, una complet diferita de a noastra, si greu de intzeles, daca nu imposibil, dupa cum am vazut dupa clamata revolutzie. De fapt, na, cumva te gindeai ca traim in lumi paralele, dar te gindeai ca ne vine mintea la cap, ne ordonam valorile, si incepem sa evoluam mai bine, liberi fiind. S-a dovedit ca eram complet nepregatitzi, ca niste studenti la un examen, care nu au invatat nimic, si au venit sperind sa copie. Nu merge asa. Daca esti prost de bubui tragi consecintzele, ca nu vine nimeni sa iti rezolve problemele, daca nu poti tu, ala care esti cel mai interesat. Oricum nu mai conteaza, ca eram praf, si am ajuns pulbere. Asa a curs istoria, cine s-a descurcat, bine, cine nu a fost inghitzit de istorie, si dizolvat. E pacat ca sansele au fost uriase. Si ele s-au dus. O tara intreaga a devenit vulnerabila, dupa ce a fost jefuita, sau vinduta, la bucata. Na, macar sintem liberi, si putem sa injuram cit vrem, pe orice, si oricine, pina ne trec frustrarile. Unii, totusi, nu meritau asta.