O iubire ciudata

E o lume imprejur, un timp, un spatziu pe care il sesizez..Sint ochi, suflete, si perceptzii pe care le simt, asa ca si cind m-ar inconjura cu o atentzie pe care cred ca nu o merit..Ca si cind totul ar fi o iubire ciudata, care vine dintr-un nicaieri, ca sa se scufunde in acelasi nicaieri, o iubire care ma cauta ca si cind ar fi stiut ca doar eu sint perfect pentru ea..O iubire ca niciuna, directa si brutala, care isi cinta singura armoniile, si isi danseaza singura ritmurile, si careia ii sint la fel de indiferent cum i-ar fi orice altceva..Chiar daca eu as fi eu, sau oricine altcineva, pentru ca intre noi nu exista subordonari de orice nivel..Chiar daca eu as fi aici, sau in orice alt loc.. Si chiar daca ea ar fi in orice alt loc, ar fi ca si cum si-ar cauta un drum mai mult sau mai putin vizibil catre mine..Pentru ca ceva ar sti ca doar eu sint acela..
Chiar nu stiu de ce o iubire ciudata m-ar cauta fix pe mine, pentru ca eu respect doar structurile classice.. Poate am in subconstient ceva afinitatzi pentru un fel de entuziasm expansiv care ma apropie de anumite ciudatzenii in fond, si contur de forme..Si ma intreb daca sint chiar atit de previzibil..Bine, lumea e asa de cautatoare de ciudatzenii, ca mi-ar putea gasi si mie citeva, dar asta nu e vreo garantzie ca eu chiar sint un obiect de aratat..Glumesc, eu sint o fire retrasa si absconsa, si nu-mi place exhibitzionismul ieftin, asa, ca sa fie..Dar iubirea asta ciudata evident ca ma intriga, pentru ca e exotica..Stiu ca nu are substantza, si ca totul poate deveni un esec, dar e interesant ca fenomen..Stiu ca ce primesti dupa asta e o instabilitate temporara care iti va certifica suficient ca totul e o pura iluzie..Si ca, dupa toate ramii cu unele armonii in minte, care ti s-au parut relativ eterne..O iubire ciudata e ca atunci cind te plimbi pe marginea lumilor, inert, fara sa crezi, sau sa speri ca ceva ar fi putut fi altfel..