Masti de cuvinte

Un drum e o aventura intr-un necunoscut de o infinitate de forme pe care le vezi din mers..Nu e ca si cum s-ar putea deduce ceva, ca sa spui ca ai avut un trecut repetabil, doar ca sub alte forme..Pentru ca la fiecare pas ti se deschid alte si alte variante aflate intr-o ceatza totala..Dincolo de citiva pasi poate fi absolut orice, o reusita, un esec, un drum obisnuit, un drum plictisitor, un accident, orice.. Nu stii, si chiar nu vei sti absolut nimic, pentru ca totul e complicat, iar imprejururile astea au in ele elemente care sint legate in asa fel ca nu-ti poti da seama ce fel vor evolua..Cel mai bine e sa fii pregatit sa contracarezi cit de bine poti loviturile rele, sau bune (ca sint si de astea), si pentru asta trebuie sa ai la tine judecata rationala, pentru ca ea e de baza, acolo se afla toate raspunsurile la toate intrebarile (glumesc, doar la unele, ca acuma na, n-o sa-ti pui tot timpul intrebari fara raspuns).
La mine e un fel de compensare a bine-rau-lui continuu..Prea mult bine imi provoaca rau, sincer, desi au fost rare momentele alea..Prea mult rau imi provoaca tot rau; deci nu e bine cind ceva e prea mult..In cantitati acceptabile si binele si raul sint suportabile, si e curios ca ele se succed intr-un sir riguros bine-rau, adica bine-rau-bine-rau continuu, ca sa se compenseze, probabil, si sa nu se incline prea mult nava doar intr-o parte..Inainte de o mare eliberare, cum era de exemplu vacantza la scoala, ma simteam profund bine, ca ma plictiseam de cit de mult era, si parca vroiam o schimbare..Dar cind eram inainte de o mare constringere, gen inceperea scolii dupa vacantza, atunci aveam inainte un mare rau, care dura minim o saptamina inainte, dupa care scoala urma  sa ma prinda relativ adaptat..Si asa mi s-a intimplat, pe urma, tot timpul, ca inainte de ceva nou treceam printr-un mic/mare infern, dupa care eram ok, dar fara de care nu se putea..Si mai toate inceputurile astea erau legate de intilniri cu oameni, de incercari, etc, situatii in c are intervene contactul cu ceilaltzi..Nu stiu, probabil din timiditate, dar am avut o mare retinere cind era vorba de oameni, si tot timpul a trebuit sa ma abtin sa fiu prea deschis cu ei, ca iesea nasol, am vazut asta de cind eram mic..Ma uit la unii ca sint sociabili, ca discuta, comunica natural, ca si cind asta le da stari de bine..Am incercat sa fiu ca ei, dar n-am reusit, si asta mai ales pentru ca spun eu ii plictiseste pe ei, si ce-mi spun ei ma ultra-plictiseste pe mine.. Na, poate ca vorbesc intr-o alta limba..De fapt fiecare vorbeste pe limba lui, dar unii se mai intimpla sa se si inteleaga..Pentru ca vorbim asa cum gindim, cind sintem sinceri..Si asa cum credem ca gindesc altii, cind sintem prefacuti..Si sintem cind sinceri, cind nu, pentru ca sint atitea situatii in viata in care sintem obligati sa jucam roluri aparent credibile..