Drumuri relative

Ma gindesc uneori ca totul e absolut inutil, adica asa imi vine sa cred, dupa ce intru iar in gindurile mele mai adinci..Si asa cred ca gindesc cam toti, cind incearca sa absolutizeze, probabil..Chestia asta o am de prin liceu, atunci cind eram suficient de naiv, si de deschis, si vedeam ca pe orice cale as cauta un reper absolut nu iesea decit aceeasi idee deprimanta si care reducea totul la un fel de inutilitate aparent vie..Sigur, eram constient ca exista un univers infinit imprejur, ca eram pe o planeta populata de fiintze vii care au cosntruit o societate care a evoluat uimitor, ca aveam biologicul meu, spiritul meu care traia printre spiritele celorlaltzi.. Existau multe, evident..Dar nu exista nimic stabil pe care sa pot construi ceva care sa fie in acord cu mine.. Pentru ca totul era relativ, si trecator, intr-o eterna schimbare de la ceva la altceva..Si asta m-a durut cel mai tare, mai mult decit toate esecurile incercarilor mele de a comunica..Adurut atunci, apoi a trecut, apoi iar a durut, iar a trecut, si asa a fost continuu, pentru ca nu am stiut ca ar trebui sa las asta balta si sa caut in loc de un  reper absolut mai multe repere relative, care sa dea, pe total, un echilibru rezonabil.. In timp am invatat ca dincolo de esecul absolutului sint micile victorii relative, care te ajuta in drumul tau prin spatiu si timp..
In fine, discutia asta e lunga de tot, e material pentru citeva carti, daca as incerca sa explic, cu detalii, dar nu am rabdarea, si nici pasiunea sa detaliez, pentru ca sint altii mai talentatzi la chestiile astea..
Cautarea asta a absolutului a fost marele meu proiect ratat, si de aia m-am refugiat in alte proiecte care sa ma faca sa-mi folosesc talentele pe care le aveam, pentru ca asa ma simteam mai util si practic, si ma tineau suficient de ocupat cit sa nu ma mai gindesc la altele..Si am continuat asa, sa fac, sa incerc sa fiu cit pot, si sa ma dedublez ca sa continui eu, singur, printre ceilaltzi..
Acuma sint mai imbatrinit de tot felul de experientze dar la fel de entuziast ca atunci, pentru ca nu am abandonat niciodata nimic..Acum sint parca mai fericit ca am inteles relativul asta compus din atitea, pentru ca lucrind in el m-am ajutat singur..Si asa am putut continua motivindu-ma sa fac, sa incerc, sa experimentez cit mai mult..Asta fac si acum, caut cit mai multe..Si scriu si postul asta tot cu gindul ca scriind ce gindesc evoluez, cumva, si devin un altul mai bun, si mai  bun, pina imi ating limita..