Spatiul sufletelor

Sufletul doare mai tare ca corpul, pentru ca sufletul e radacina totului din noi, iar corpul inconjoara sufletul cu materie organica intr-un invelis ce ne face reali..Si corpul e sensibil, pentru ca e materie vie, dar sufletul e infinit mai usor de ranit, pentru ca eteric, plimbator, si schimbator..E suficient un cuvint greu ca sa desfaca totul in bucati, bucati care se aduna inapoi foarte greu.. Si adunat nu mai seamana cu cel initial, decit in liniile lui generale, dar substantza pare schimbata..Are alte tesaturi, si alte culori..Din acelasi eter, dar cu alta structura..Acuma nici eu nu sint asa sigur ca sufletul e o tesatura din fibre vaporoase, pentru ca nu l-a vazut nimeni, am zis sa-i construiesc o imagine din metafore, sa zic asa..
Acuma orice fiintza are un suflet, care mai mare, care mai mic, probabil, si care e la fel de eteric, si care aluneca prin spatiul sufletelor atunci cind corpul dispare..Cine stie..Oare cum arata sufletul unei plante oare? Sau al unui peste, al unei insecte, al unui dinozaur, etc? Sint impreuna in spatiul sufletelor, pe clase, sau sint amestecate? Sau daca totusi nu exista nimic din toate astea, daca totusi dupa ce corpul moare dispare si sufletul? Ar fi cel mai trist lucru din lume, desi e posibil..In fine..
Cum spuneam, sufletul doare cel mai tare, pentru ca e cel mai sensibil..Ce ma mira e ca unele suflete pot rani alte suflete fara sa le pese..Sau poate nu inteleg ce fac, si ce consecinte au actiunile lor, dar o fac totusi.. Si simtim asta in fiecare zi a vietii..Asta e avantajul lumii reale, ca asistam la o lupta continua si inutila a sufletelor..O lupta fara limite si reguli, cumva.. Sau cel putin nesesizabile de mine, cel neantrenat..