Ascult Adagio..Ma gindesc la ce spune cintecul..Sint singur, si ma gindesc la toate, in paralel, ca si cind as fi trait ceva ce a trait cel ce a compus, ca si cum ar fi facut tot ca sa demonstreze ca e mai mult adevar in viata lui, decit in a mea, sau a altcuiva..Stiu ca el nu a facut asta dintr-o ambitie, ci a incercat sa demonstreze unele posibile adevaruri, sa le arate pur si simplu, si poate ca nu a demonstrat, pentru ca ce e adevar exista, poate a vrut sa caute sa ne fie alaturi..E mult de spus..Si viata e complicata..
Adagio e o varianta de destin, o posibilitate de a fi..Ca si cind lumea ar fi ideala, si noi am putea depasi toate trecuturile ca sa invatam sa fim impreuna..E ca o oglinda a destinului in care privind descoperim ce multe avem in comun, si ce multe ne pot determina sa ne construim acel drum impreuna..Ce multe care ne unesc fata de ce multe care ne pot separa..
No comments:
Post a Comment