Adevarul amintirilor

Nimic nu e cum se arata..Viata e un joc al iluziilor care par atit de adevarate..Toate sint suprafete care reflecta lumini colorate..Nu e nimic stabil in toata realitatea asta, nu te poti sprijini pe nici un fel de reper, pentru ca toate curg iremediabil..Tot ce exista e la fel de efemer ca tine..
Ma uit la cum se schimba lumea, la cum ne-au invadat transformarile de tot felul..Ce a fost ieri ramine doar in memorie,  pentru ca nu se va mai intoarce..
Am revazut citeva filme vechi, si parca m-am intors in lumile tineretilor mele..Marea evadare, apoi Gioconda fara suris, si Yanks..Ultimul mi-a adus aminte de cum eram cind l-am vazut, si ce simteam, cum gindeam, cine eram de fapt, adica un mare naiv, care cauta sa invete cit mai mult..In lumea aia a noastra, constrinsa si strimta, filmele erau o evadare pura prin alte teritorii, si un reper real in jurul caruia ne construiam visele..
E mult de spus, pentru ca noi eram educati strict, primitiv, si brutal, ca sa fim conformi, cuminti si fara pasiuni altele decit cele aprobate de superiorii nostri..De asta poate am luat ca model povestile din acele filme, si le-am trait in felul nostru; povesti de razboi, de iubire, de cautat sa intelegem cine sintem..Asa am crescut, asa am invatat sa cautam sa fim..
Amintirile sint multe, si ierarhizate cumva, desi se mai amesteca intre ele, dar sint acolo si stabile cit vom trai, si ele ne ajuta de multe ori sa ne reconstruim fiintza cind suferim socuri, sau impacturi care ne fac bucati.. Pentru ca acolo, in amintiri, totul e atit de frumos si stabil, si are atit de mult adevar..