Nimeni pe drum

Nu e nimeni..Niciodata n-a fost..Si ma sperie gindul, desi poate adevarat, ca nu va fi, niciodata, nimeni, ca si cind locul asta in care sint a fost dintotdeauna mai gol ca niciodata..Asa ca si cind ar fi conspirat toate stiute si nestiute ca sa paraseasca locul inainte sa vin..Nu e nimeni..E un pustiu sinistru in care mai apar fantome, uneori, care arata ca oamenii, dar care sint transparente, si care au in ele indiferentza aia aroganta a celor ce nu vad nimic din realitate..Si sint solide, au corpuri fizice, sint extrem de agresive, si ostile..Te pot face bucatzi in acelasi timp in care tu incerci sa realizezi ce e cu ele..Provin dintr-o lume in care violentza a fost o stare de fapt, si sint capabile de orori inca nestiute..Sint la fel de singure, si de determinate asa cum ai fost tu, mai demult..In afara de ele mai sint fantomele patetice, cele care au sufletul ca o aura de curcubeu..
In rest nu e nimeni..Doar peisajul cu sufletele candide ale vegetatiilor asezate..Si lumina din cer care cade paralel, ca sa deseneze pe asfalt umbre ale corpurilor fizice..E un imprejur de contururi de lumini alternate de umbre..Si de sperantze ca ziua e un drum care ni se deschide spre alte drumuri ale unor universuri posibile..
E la fel tot, nimic nu s-a schimbat din tot ce am crezut ca stiam..Si eu sint la fel..Poate ca in mine e acea varianta pe care sa merg, ca sa-mi fie mai bine..Am s-o incerc, si daca nu functioneaza mai caut altceva.. Din tot ce exista ar trebui sa fie si ceva bun..Nu se poate sa fie totul asa de urit, pentru ca nu se poate, pur si simplu..Si nu se poate pentru ca mai exista si suflete adevarate si sincere, si care spera, ca si mine, ca miine va fi cu adevarat o zi mai plina de lumina, de sinceritate, si de dorintza de a deveni altceva decit societatea asta ingusta vrea sa ne permita..