Trenul trecerilor

Sintem la intersectia tuturor lumilor posibile..Ca intr-o gara eterna si schimbabila, spre care se indreapta trenurile timpului..Cele care vor veni, le stim deja..Dar, pe cele care vor pleca inca nu le avem in orar, pentru ca ele ne vor purta spre cine stie ce, si cite spatii interioare si exterioare, pentru ca, la plecare, sinele sint, cumva, flexibile, si se pot schimba oricind, ca sa orice, oriunde..Se pare ca sintem si pasageri, dar si mecanici in trenul asta..Sau poate doar ii putem influenta pe mecanici in directionarea trenului, cu gindurile, si trairile noastre..Ce e curios, ca sintem singuratici..Poate doar vreun alt ratacit sa ni se mai alature in propria calatorie, cu propriul tren..Sau poate noi ne alaturam lui..Sau ei..Asa ca si cind am sti, desi habar n-avem, ca avem, cumva un segment comun de destin, ca o varianta a vietii ce s-a intersectat cu o alta, a unei alte vieti.. Ce poate ca apartine cuiva care sa ne semene suficient de mult, cit sa ne dorim sa calatorim mai mult, impreuna..Sau poate nu..Poate ca el, sau ea, vor dori, dupa un timp, sa coboare, si sa mearga mai departe in trenul altcuiva..Nu putem sti niciodata ce va fi sa fie, asta vom vedea, pentru ca doar timpul ne va arata, ca el e destept, si are comanda tuturor trenurilor de oriunde..
E recomandat sa fim noi insine, asa si scrie la urcare, si sa ne comportam detasat..Sa fim deschisi, sa discutam despre orice, sa-i dam spatziu interlocutorului, sa nu incercam a face ceva ce noua nu ne-ar place nicicum..Sa lasam lucrurile sa se intimple firesc..Asa, ca intr-o viata real-efectiva.. Si sa le acceptam pe toate exact asa cum sint..Pentru ca, intr-o eventualitate a neconcordantzei intre fiintele noastre profunde, sa salutam respectuos la plecare..
Calatoria este una de placere, de aceea si noi trebuie sa ne comportam, evident, placut, si nu ca si cind trenul ne-ar apartzine..Pentru ca, totusi, il impartim cu celalalt, si sintem egali, orice s-ar spune..E un tren democratic in esentza lui..
Imi place sa stau la fereastra, si sa vad cum trece spatziul, prin timp..E un spectacol uimitor, care chiar ne pune pe facut mici si eficiente filosofii..Eu aici, in micul meu sistem miscator, ei acolo, in ale lor..E interesant cum trec toate, si noi, din locul rezervat la fereastra privim spre fetzele celorlalti, asa, ca sa simtim ca si ei sint, asa, ca si noi, in sistemele lor proprii, si simt, traiesc, gindesc, ca si noi, cumva..Desi, acuma, serios vorbind, e adevarat ca nu vedem doar zimbete, si bezele, o, nu, pentru ca asa e viata..Care cum, si cu ce i-a fost dat sa traiasca experimentind continuu..
In fine, dupa atita drum mi s-a facut asa o foame..Cred ca decolez spre vagonul restaurant, ca am asa o pofta de o friptura in singe cu ceva cartofi alaturi, si o bere, sau un vin rosu intarit..Merge si o salata greceasca alaturi, sau un mujdei tare si acru, sa-ti sara palaria din cap..Vedem ce gasim..Ca, la urma urmei merge si un sandwich autentic, cu piine neagra, gratar, si legume din abundentza..Cit sa ne faca sa ne simtim atit de bine ca sa mai putem aduna, din cuvinte, o conversatie placuta pentru un drum atit de lung.. E de bine.. Ramine sa mai avem imprejur omul care sa ne suporte destainuirile..Ca azi, na, e rar..Oho.. Rar de nu te mai vezi..