De ce oare cite o melodie redescoperita, dupa mult timp, trage dupa ea un tren atit de lung de amintiri? De ce se mai intorc vremurile acelea pline de naivitati, si entuziasm? De ce retraim? De ce nu depasim acele timpuri, si le lasam sa mai vina, asa, tacute, si sa ne tulbure iar, apele cele adinci ale sufletului? Nu stiu, e un mister de ce sufletul isi pastreaza anumite lucruri, ca o rezerva..
Am ascultat iar armoniile acelea..Bine, acum le simt altfel..Mai detasat, mai linistit, mai calm..Nu mai sint ca atunci, nu mai am atitea sperantze si iluzii..Nu mai visez naiv..Nu mai cred ca tot ce vad e doar un inceput de posibilitati..Doar privesc, cumva matur, cred, spre ce eram atunci..Si imi place mai mult echilibrul de acum, decit avalansha de posibilitati pe care le cautam cindva..Si stabilitatea cistigata, dupa atitea batalii pierdute..
E mai bine asa..Nu stiu de ce..Poate pentru ca, dupa atita instabilitate, un pic de liniste e ca o ploaie dupa 100 de ani de seceta..Te aduce inapoi la originile fiintzei tale, pe care, dupa atita timp, o percepi altfel.. Cu luciditate..Cu toate energiile fiintei renascute..Ca dupa un razboi de 1000 de ani, care, in sfirsit, s-a incheiat..
No comments:
Post a Comment