Cerul isi mai schimba culorile..Isi imprumuta din culorile trecutului trecatorilor..Si din cele ale starilor lor de acum..Si le topeste pe toate, in albastrul universal..Culoarea existentelor noastre..Sau a iluziilor noastre..
Uneori imaginatia ne traieste pe noi..Ne construieste imprejur lumi, in care ne face importanti..Si noi, din inertie, ne lasam condusi prin fluid, si incepem sa credem..Ne place..Pentru ca, aici, unde sintem eroi, e un loc dorit..Aici putem orice..Aici sintem ce n-am fi putut niciodata, nicaieri..Aici avem sens..Sensul nostru..
Apoi, realitatea mai vine, asa, ca un val, pe o plaja, si ne darima castelele de nisip..Ne amesteca lumile cu ruinele celelaltora..Reduce totul la nisip..La amorful de dintotdeauna..Si ne sterge urmele noastre, de pe Timp..Ne face uitati..
Ne mai ramine sa privim cu aceeasi mirare apusurile..Cu extaz, uneori..Extazul dintre agonii..Si dintre picaturile de fericire, care ne-au facut sa simtim ca traim..Si ca sintem eterni..Mai eterni ca un fir de nisip.. Pierdut, undeva, pe o plaja, de la marginea lumii..
Noi ne construim destinul, cu constientza..Noi sintem inceputul, si substantza din tot ce traim.. Doar noi putem cauta sa intelegem ce sintem, de fapt.. Pentru ca, prin noi trec toate experientele, si energiile lumii.. Si cu noi au inceput, si s-au sfirsit toate existentele..Cu noi, cei ce acum existam..
ReplyDelete