Viata loveste in multe feluri, pe oricine. Ma mai gindesc la Thorn Birds, pentru ca imi trebuie un timp sa inteleg ce, si cine a fost acolo. Ralph cel frumos, constient de atuurile lui, focusat pe ambitia lui de a se perfectiona in iubirea pentru Dumnezeu, si Meggie, cea mica, si care a supravietuit prin iubirea de oameni. Nu e nimeni de blamat aici, nu exista bine si rau, si doar diferite forme de bine..Amindoi sint foarte puternici in interior, si au stiut ce trebuie sa faca pentru a continua, desi amindoi au alergat dupa ceva imposibil, dupa o iluzie care parea atit de reala..E o lectie a iubirii, pe care au invatat-o si ei, asa cum o invata fiecare, si cum va continua sa fie invatata de toti cei care vor veni..
Ce e ciudat, ca iubirea asta e perceputa diferit, de fiecare, pentru ca ea depinde de fiecare..E subiectiva, si instabila..Pacat ca nu exista reguli in iubire, pentru ca atunci drumul spre fericire ar fi fost mai usor..Ce usor e sa iubesti, uneori, si ce greu, alteori..Si ce efemer e totul, ce usor apare, ce repede dispare, si ce bucati mari de durere arunca in urma, spre suflet..Noi existam atita timp cit iubim..Si iubim liber..
PS La Thorn Birds iubirea iese victorioasa, pentru ca ea a ramas singura speranta a vietii pe fondul acela al atitor drame, imprejur, poate..Sau poate pentru ca iubirea a existat inaintea durerii..Sa fie asta valabil si pentru ei, ca si pentru noi?
No comments:
Post a Comment