Visuri nespuse

Nu stiu, ce scriu eu e, cumva, echidistant fata de anumite trairi, pentru ca incerc o privire de ansamblu, fara sa ma scufund adinc, intr-o directie anume..Ca si cind as incerca sa fiu impartial, intr-un fel, si sa nu favorizez o anumita traire, gindire, sau sentiment..Poate pentru ca asa mi se pare corect, desi, de multe ori mi-am infrinat o dorinta de a explora unele teritorii..Dar, am incercat, ca inginer ce sint, sa pastrez un echilibru in toate..Acuma, bineinteles, ca si echilibrul e subiectiv, pentru ca fiecare si-l are pe al lui, propriu, si personal..
Notiunea de echilibru presupune o balansare a toate cite traim, si un nivel apropiat al tuturora..Pentru ca daca iti lipseste ceva, balanta se inclina, si trebuie sa aduci ce trebuie acolo unde trebuie..
Am scris mai demult despre amor, asa in general, gindind ca noi, ca fiinte organice si complicate, avem nevoie de el, si cel fizic, si cel psihic..Pentru ca avem nevoie, mental, sa ne raportam la o persoana care ne e alaturi, cind o avem, si cu care sa comunicam tot, ca, prin intelegere sa ne usuram sarcinile psihice..Iar fizic, la fel, vrem sa comunicam prin corp, organe, trairi emotionale, dorinta fiintei construita din oase, muschi, nervi, si instincte..
Amorul fizic e aparte, pentru ca ne da starile profunde ale senzatiei si extazul explorarilor..Sigur, la inceput e ca un joc al incercarilor vizuale..Ne vedem, ne cautam, ne descoperim nuditatea, ne excitam, si continuam sa simtim..Corp linga corp, corp peste corp, atingeri, mingiieri, muscaturi, ne e permis orice care sa ne ajute corpurile sa-si traiasca intens senzatiile..Mintea se elibereaza, incepem sa visam, sa ne imaginam, sa actionam asa ca si cind am fi pilotii propriului extaz..Ne gasim pozitia, apoi prima penetrare, a doua, a treia..Si natura isi urmeaza cursul..Orgasmul, trairile electrocutante, eliberarea, si revenirea..Trairile sint extreme, fiinta ne e la marginea timpului..Am zburat, ne-am detasat de orice, si ne linistim..Cerul a fost sublim, stelele si-au pastrat locurile in galaxii..Iar noi am aterizat, iar, pe batrina Terra..Ce peisaje..Cite arcuiri ale traictoriei fiintei..Cita libertate amestecata in libertatile astea universale..Ce inaltimi, si viziuni, cita putere de a visa, si simti, ce frumuseti sa poti privi toate celelalte lumi, de deasupra..
Apoi extazul se transforma in oboseala..Corpul isi revine, odata cu simturile..Universul isi transforma galaxiile in intunericul ochilor inchisi, si apoi in tavanul privit cu liniste..Fiinta se reintoarce la trecutul devenit asa, uimit, prezent..Imprejur e o camera, o femeie, eu cu corpul meu, si calmul de dupa furtuna..Am aterizat.. Ma simt ca atunci cind mai vreau sa vad culorile din tabloul unui apus de soare superb..Sint aici, alaturi de un om, care, poate, ca si mine, isi mai cauta un drum posibil intre toate destinele posibile..Sintem alaturi, ca fiinte paralele, ce apartin unor universuri paralele, dupa o cautare a propriilor euri..Ne privim atent in ochi, si ne inchipuim, cumva, ca jocul asta a fost unul construit de destin, special pentru noi..Ne mai atingem liniile fetei, si ale corpului, si adormim, incet, cu promisiunile nespuse de a visa toate lumile posibile..Cele de la care am pornit, si pe care le-am imaginat, asa, ca intr-o complicitate a noastra limpede si, pe cit de clara, pe atit de tacuta..