Peisajele dintre lumi

Ce avem imprejur e doar atingerea. A unor lumi. Care ne sint venite din alte lumi. Ale unor fiintze, poate. Pentru ca, doar ele stiu sa o faca. Sau a unor variante de treceri. Venite dinspre ginduri, sau trairi lipite de amintiri. Care ne-au facut sa ne simtzim cu totul altfel. Asa incit sa ne schimbe fiintza. Acolo, si atunci. Vezi, noi sintem asa cum sintem pentru ca avem in trecut acele intimplari. Daca ele ar fi fost altele ne-ar fi facut pe noi sa fim altzii. Oameni care ar fi trait in cu totul alt fel. Poate prin alte locuri, cautate ca sa fie conforme. Dar existam aici. Si ne spunem unul altuia ce credem, ochi in ochi. Siguri pe noi. Ca si cind am sti ca de asta ne-am nascut. Cu totul atit de familiar. Desi, vezi, era atit de simplu sa fim cu totul altzii daca ne-am fi nascut in cu totul alt mediu. Nimic nu e promis. Si nimic determinat. Avem ceva ce ne e dat. Ca o origine. Si avem altceva ce ne apartzine. Fiintza care sintem. Cea care ne construieste orice. Un drum. Prin cenushile lumilor. Sau prin luminile promise. Ca sa devenim ce ni s-a spus. Noi, in urme din noi inshine, prin tot ce ne e dat. Calcind pe toate prejudecatzile. Asa, ca si cind am sti ca asta ne poate aduce acele unele visuri regasite. Care erau citite printre cuvintele altora. Si care erau atit de indepartate. Pentru ca nu s-ar fi stiut niciodata, daca nu ar fi fost spuse de o gura venita, asa, dintr-un altfel de neant, aparut asa, fara sa fi stiut, din acel intuneric, care era cu mult prea indepartat. Si respins, dupa atitea incercari nereusite. Pentru ca era din acel altfel. Oricum. Aici e un loc mai calm, si linistit. Unul din care ne-am fi construit o limita a unui cosmos, din care sa putem decola spre ceva ce ne-am fi imaginat ca exista. Un loc plin de schele, si camere de asteptare. Pline cu vise de toate culorile. Unde sa putem vorbi despre propriile pasiuni. Si, de unde, sa putem privi spre peisaje care mai sint. Inainte sa pornim spre alte atitea lumi.