Culori promise

 A-ha, you can do it, sometimes. To conquer all, in your way. To say it so. To go beyond, and become whatever was all. Yup, all, in a way that is like all the ways. To prove something that was not needed. 

N-ai cum sa spui ceva ce a fost intr-un fel, propriu. Te expui spunind orice. Devii vulnerabil ca sa te exprimi. Asa e lumea, si tu aratzi ceva, ca un fel propriu de a arata ceva ce vine din propriul tau. Esti o imagine iluzie, reflectata de atitea oglinzi de conshtiintze. O alta varianta de eu, dorita, dupa aprecierile ce vin din eterul instabilitatzilor lor. Care sa satisfaca ceva interioare profunde. Si sa promita. Sa vorbeasca vocile lor tacute. Care sa le exprime ceva ce n-au stiut niciodata ca ar putea avea. Cu linistile care nu le-au rezonat prin fiintze, pentru ca pareau ca ar fi venit de prea departe. Nu de aici, din locurile familiare. De prea departe. De dincolo de imaginatziile accesibile. Asa, pur si simplu. Ca sa le tulbure conformismele. 

Eu n-am ce vor ei. Si nici tu. Pentru ca totul e depasit de timp. Si nimic nu trece dincolo. Transformarile sint serpi cae ce misca cu gratzia unor sabii de samurai. Tu esti clipa, si clipele pot fi taiate in fisii paralele. Care sint partzi din universuri paralele. La care tu nu ai access, daca lumile nu concorda. In acel fel, al lor. Din care sa te simtzi, parte. Tu, cu ce esti, cu lumile tale, cele mici, si originale. E un timp, si un spatziu blocat de ierarhii. Poti spera ca unele priviri vor reusi sa gaseasca crapaturile care duc spre lumina. Sau spre lumini. Promise, cumva, in culori pictate de unele sperantze.