Naturi interioare

 Liniile perspectivei converg spre un punct de fuga. Asa e in arta. Liniile paralele tind sa aiba un acelasi scop: sa se uneasca. Ca in geometriile ne-euclidiene. E ca un superior al unei geometrii euclidiene, un fel de generalizare, sau de evolutzie, sa zicem asa. Sau poate e altceva, ca un fel de lume paralela, la o lume care ne e accesibila, si pe care o putem defini prin unele formule. Cum e si mecanica cuantica. Poate si ea tot o altfel de lume, cu o functionare pe unele legi speciale. Poate mai bune, mai generalizatoare. Sau, poate, cum spuneam, doar altfel. Inca nu stim. Nu am gasit vreo metoda care sa "uneasca" ce cunoastem. Sintem intre tot felul de universuri pe care cautam sa le intzelegem. E bine asa, ca ne arata ca exista asa o uriasa relativitate in toate. Din care si noi facem parte. Mai ales ca avem un timp atit de scurt al vietzii. Nu e o tragedie, daca o intzelegem. Avem un spirit pe care l-am vrea nemuritor. Unul construit din ce ne e accesibil. Pe care ni-l facem piesa cu piesa, ca un puzzle complicat in 3-4-5-.. dimensiuni, in care orice piesa e conectata la oricare alta. In stilul, cumva, al creierului, in care un neuron are legaturi cu cine stie citi altii. Iar noi, ca fiintze, receptam, stocam, facem legaturi, intzelegem, si cautam continuu, alte experientze care sa ne faca sa repetam ciclul. Asa sintem, asa existam, pentru ca asa ne e natura. Sintem exploratori de orice. Si ne aruncam singuri in orice fel de cautare, ca sa ne satisfacem dorintzele astea interioare si profunde.