Ce poate fi

 Garantzia e o iluzie. Lumile exista doar in acelasi propriu determinat interior. Unul care devine orice, cind totul, imprejur se balaceshte in variante posibile, si devenite. Nu ai nimic care sa te poata defini. Asa cum nu ai nimic care sa te faca autentic. Pentru ca plutesti. Esti ceva ce nu stie. Asa cum nu s-a stiut. Innotzi printre acele variante de a fi, asa cum ai facut-o de dintotdeauna. Acelasi tu, simplu. Care a vazut, sau anticipat ceva. Dar, acelasi tu. Cu toate cite au existat, sau venit spre tine. Un om, un stil, un ceva descris in fraze, cite pot fi. Sau in altele. Care, pot fi, sau pot deveni. Pentru ca nu esti atit de descifrabil. La fel cu ceilaltzi. Tu doar ai acel ceva, care te separa. Pentru ca potzi spune acele adevaruri in acel fel, propriu. Fiind, si traind, atunci, in acel fel. Nedefinibil. Cu tot, fiind. Lumea pare ca se ascunde dupa propriile pareri, si iluzii, cit sa se faca auto-sificienta. Si cit sa nu-si recunoasca, vreodata, propriile greseli. Ca sa se conserve. In tot. Iar tu, in fire, esti acelasi simplu. In acelasi fel, care si-a recunoscut variantele de determinari. In tot ce e. Ca si cind totul ar fi fost o simpla varianta a ce poate exista. Vezi, umilintza e o alta natura. A ceva ceva ce poate deveni. Daca noi ne sintem conformi cu ce ne imaginam ca poate fi. Asa cum ce poate fi poate, intr-un fel, deveni.