Promisiuni

 Ochii se ascund. Cind vor sa vada altceva. Si cind ce li s-a parut nu a fost nicicum ce si-ar fi dorit. Ochii ochi, care pot vedea ceva ce nu ar fi parut verosimil. Ochii ce stiau acele variante posibile, de dinainte. Pentru ca acei ochi sint ai nostri, de dinauntru. Cu care privim ce e, asa cum privim ce ne reprezinta fiintza in ansamblul de dimprejur. Eu vad, tu vezi, el vede. Asa cum e, tot. Ca ceva ce ne poate reprezenta. Asa cum e si ce ne e atit de propriu. Noi ne sintem o varianta in procesul lumii. Asa cum sintem o varianta pentru ce reprezentam in fatza altora. Noi. Ca simplificari in tot ce ne-ar putea reprezenta. Asa cum aratam. Pentru ca nu avem ceva diferit. Un fel propriu de a fi. In acest urias univers. In care cautam sa aratam ca avem o semnificatzie. Una proprie. Prin care sa aratam, ca, din toate, acel ceva ne face sa stim, asa cum simtzim, o alta natura. Eu am, tu ai, el are. Viatza e o combinatzie de variante care pot determina destine. Am, ai, au. Tu crezi in ceva, si altcineva crede in altceva. Sintem ce putem, in ce vedem, si acceptam. Asa. Pur si simplu. Sintem fiintze de fum, care au curajul propriu al propriei nemuriri, cind toate se darima. Noi, cu tot, intr-o regasire fara reusite. Simplu. Ca si cind am sti ca exista un dincolo, care ne poate promite atitea lucruri.