Deriva

Uneori am spus lucruri spre lume, am spus cuvinte si fraze in sir..Apoi am spus spre lume taceri care sa lege ideile din minte..Si lumea nu le-a inteles, pentru ca nu a aratat asta..Sau nu i-a pasat..Ma gindeam ca toate sint poate din cauza ca lumea e deja plictisita de toate cite a trait, si nu mai e nimic demn de atentzie..Si atunci, orice am face, oricine am fi, oricite am incerca, probabil ca vom avea acelasi raspuns: tacerea..
Eu m-am cam resemnat demult cu tacerile, pentru ca, pe undeva, o tacere e mai acceptabila ca o durere.. Dar tacerile incep sa doara, cind se acumuleaza, si pot genera frica si o paralizie a vointzei de a mai dori sa faci ceva..Ramii un observator tacut, care cauta sa gaseasca din tot ceva care sa fie conform cu propriile lui adevaruri..Si asta iti mai aduce o mica bucurie..Restul ramine la latitudinea ta sa mai cauti bucurii si in altele..
La ce au fost bune singuratatile astea? Uneori simt ca cineva a vrut sa experimenteze pe mine un destin, ca sa vada limita umana..Apoi ma uit in jur si vad suflete mult mai indurerate care duc cu ele greutati mari..Si inteleg ca vom trai o eterna singuratate, pentru ca sintem unici..Sau poate ca depinde de noi daca sa ne pastram intacta singuratatea, sau sa o legam de o alta, sau altele, pentru ca sintem mici si vulnerabili, si lasi in fata eternitatii..Asta ne e conditia..Nu e de blamat ca ne agatzam de ce putem..Poate mai degraba e de compatimit..De asta ne mai vine sa urlam citeodata..Dar ne aducem aminte cum a fost inainte, si ne inghitzim toate sunetele..Raminem doar cu ochii deschisi..