Nobel

Se mai intimpla si lucruri bune pe planeta..Se dau premii Nobel, si asta imi da o satisfactie profunda, pentru ca se recompenseaza niste reusite..Bine, reusite sint muuuulte, doar ca nu-s promovate de media asta sinistra, si sint reusite peste tot, ca de aia avem roboti, si masini, si Internet, si cell phones, si atitea care ne fac sa ne simtim mai confortabil, si mai putin dispusi sa gindim..Nobelul se da (sau se ia, depinde) pentru niste chestii exceptionale, adica ceva care deschide niste posibilitati uriase pentru evolutia noastra practica.. Sigur se recompenseaza si stiintele exacte, dar si cele umaniste, si la astea ma gindeam mai mult, chiar daca-s inginer, ca na, imi testez si eu incompetentzele, hahaha..Pentru ca nu-s scriitor, la mine scrisul e o metoda de a exersa exprimarea unor idei, cite sint, evident, si nu vind ce scriu, nu cistig bani din asta..Scriu ca sa evit sa nu scriu, e simplu, si ca sa mai eliberez unele energii, in fine, e un complex de motive adunate..
2017 Nobel pentru literatura Kazuo Ishiguro, un scriitor japonez de origine naturalizat in UK, pentru "o mare putere emotionala, care a dezvaluit abisul din spatele senzatiei noastre iluzorii de conectare la lume"..La inceput am vrut sa contrazic asta, ca, de fapt si abisul e o varianta, una din multele miliarde pe care le primim dupa ce ne conectam, pentru ca depinde din ce punct de vedere privim tot, ca orice poate fi interpretat in miliarde de feluri, si nu trebuie sa reducem tot la doar un abis, pentru ca sint atit de multe..Sigur ca omul a luat premiul nu doar pentru asta, ca eu le-as fi zis-o si pentru jumate de milion de coco, si fara sa pretind premiul..A contat opera, clar, ca ea a construit probabil universurile alea interioare a caror logica cititorii au cautat-o..Si poate ca abisul asta a aparut ca o varianta care le acopera pe celelalte acum, si in contextul asta, printre oamenii astia, care accepta ideile astea, ca un fel de abis care marcheaza istoric momentul asta, dar care cine stie cit va rezista..
Pentru moment el, abisul, e foarte prezent, e adevarat, pentru ca e peste tot, si in orice..Mai ales in tot ce tine de relatiile dintre oameni ai de-a face cu tot felul de abisuri nene, care mai de care mai cretin..Mie mi se intimpla curent, pentru ca simt ca in orice moment al comunicarii cu cineva poate sa apara de nicaieri abisul, si aici nu e abisul de vina cit e persoana, ca ea il genereaza, cred..Si nu poti sa dai vina pe natura umana, pentru ca spiritul e educabil, totusi, ca nu mai sintem primitivi..In fine..De fapt unii mai sint primitivi, pentru ca li se permite..E o discutie lunga..
Sa revenim..Se dau Nobeluri, si noi admiram..E un moment festiv..

O tristetze

Lumea e instabila..Asa a fost pe toata istoria ei..Oamenii s-au comportat ca salbaticiunile, ba poate mai rau, pentru ca au facut totul gindit dinainte, au macelarit din placere, sau din interes..Eu ma tot gindesc la citi oameni au murit nevinovatzi in toate razboaiele..Asta ca sa nu punem la socoteala distrugerile..Daca toate energiile astea s-ar fi facut pentru progress si dezvoltare, acum poate am fi inceput aventurile prin spatziu, in cautare de de a coloniza alte sisteme solare prietenoase..
Scriu asta pentru ca a fost un macel in Las Vegas, orasul jocurilor de noroc, construit intr-un desert, o minune a fortzelor de gindire, si actiune care au cooperat..Un scelerat si-a construit un plan gindit strategic, si aplicat exceptional, pentru ca si-a ales bine locul, si momentul, si a tras intr-o multime adunata ca sa asculte muzica..Ce poate fi mai dement de atit? Atacul de la 9/11? Inchizitzia? Nazismul? Comunismul? Sigur, sint magnitudini diferite, dar esentza e aceeasi, pentru ca un descreierat a ucis la intimplare..Traim printre orori provocate de fiintze aparent normale, ba poate chiar placute intr-un context social neutru..Se spune ca nu armele omoara oameni, ci oamenii, si e perfect adevarat, pentru ca sint multi nebuni, oho, capabili de orice..Si ce e uimitor e ca nebunii astia sint statistic in numar mic fata de majoritatea, si uite de ce sint capabili..Eu evit sa scriu despre orori pentru ca sint multe si mediatizate, si ma oripileaza pe mine asa cum ii oripileaza pe toti..Si nu vreau sa ma gindesc la ele, dar uneori ma bushesc, si ma gindesc cu groaza la lumea in care traiesc..Nu asta e omul ratzional, nu de asta au evoluat toate, ca sa fim uneori omoritzi de tot felul de degeneratzi..
Probabil vor mai fi evenimente de astea in viitorul apropiat, desi nimeni nu-si doreste, dar astea se vor intimpla atit timp cit armele vor cadea in mina unor dezaxatzi, acum, pentru ca pe viitor omenirea va gasi solutii eficiente, asta e sigur..Si totul e pentru ca mai exista saracie, prostie, rautate, si o libertate prost intzeleasa..Un raspuns la toate? Poate educatzia, pentru ca ea ne transforma din salbatici in constructivi, si generoshi..

Inima vs ratziune

Inima e fluida..Trece de la o forma la alta, si formele ei le mai numim stari..Asa traim, trecind prin diferitele forme ale inimii care ne altereaza calmul acela absolut pe care il visam..Care e diferita de extaz, sau nirvana, sau cum o mai fi numita de culturile lumii..De fapt nu stiu sigur daca nirvana e o stare de extaz, am folosit-o aici mai mult ca o idee de stare care ar fi o fericire din aia contrapusa agoniei.. In fine, extazul e o fericire dusa la maxim, cind ne sint invadate toate fiintzele de tot felul de lumini, si cind ne pierdem controlul..
Cea mai buna dintre stari cred ca e meditatzia, pentru ca acolo constientul domina, si esti in total control asupra a tot ce simti, esti, gindesti, ca si cind te detasezi de lume si urci ca sa vezi mai clar toate adevarurile din tine, si din ceilaltzi..
Mintea rationala si inima sint intr-o continua lupta, si una o domina pe cealalta, pe rind..Care cum e depinde de educatia proprie..Nu poti controla totul, poti doar sa-l dirijezi..Uneori e bine sa lasi lucrurile sa se intimple, alteori e bine sa pui anumite limite..Dar e bine sa nu poti fi controlat nici de inima, nici de ratiune, ci sa le imbini, cit poti, cit mai bine..Asta ar fi cazul ideal, si iti rezolva multe probleme..Si e rar..
Inima si ratiunea au logicile lor, si fiecare are dreptate, pentru ca noi ne asociem uneori unor puncte de vedere deschise de stari, care stari sint date de inima, sau de ratziune..Si noi vom fi tot timpul intre o inima si o ratziune care ne va vorbi fermecator aducind argumente imbatabile..
Uneori imi doresc sa am o conshtiintza indepartata impartziala, care sa ma ghideze, asa cum facea greierasul Jiminy cu papusa de lemn Pinocchio..

Toamna astronomica

Spatiul s-a sedimentat in spatii de culori diferite care se mai intrepatrund haotic si se misca pe traiectorii nedefinite..Apoi timpul a umplut cu fluid tot, si a dizolvat toate spatiile..Culorile s-au amestecat si au format alte culori pina cind totul a devenit un alb luminos..Mareea timpului s-a retras, si a ramas in urma spatiul singur, care a inceput iar sa se sedimenteze..Albul s-a descompus in culorile curcubeului si fiecare din ele a umplut cite un spatiu..Ciclul s-a reluat iar..
Cita toamna e imprejur..Toamna astronomica..Pe pamint deja cad frunzele..Cred ca e un joc uimitor de culori..Bate vintul, si poate ploua..Era frumoasa toamna acolo..Am sa mi-o amintesc cum era de frumoasa..
De citiva ani stau pe nava asta, de unde vad doar intuneric si stele..Sint la ani lumina de pamint..De fapt sintem, ca e o mica omenire aici..Am fost trimisi sa prospectam zona G, o zona oarecare unde s-a observat o planeta cvasi-terriana, cu ape, pamint, si ceva ce semana a paduri formate din arbori si plante albastre.. Daca e buna ne stabilim acolo, iar daca nu, mai cautam..Deocamdata avem resurse pe nava pentru 11 generatzii de oameni, din regenerabile, pentru ca pe nava e un ecosistem autentic..Pina la planeta mai avem destul drum, cam cit 2 generatzii..Noi o sa traim si o sa murim tot pe nava..Poate nepotii sau stranepotii nostri or sa o vada, ca noi nu mai apucam..Oricum nu conteaza, ca aici e frumos, si noi traim vieti normale.. Doar mediul e artificial..E si aici toamna, pica frunzele, si bate un vint artificial..Ma gindesc iar la toamna de pe pamint..Pe vremea asta incepea scoala, si toti aveam emotii..Parca imi vine sa ma duc la festivitati, si sa simt iar cum eram printre colegi, sa ma plimb pe holurile liceului impreuna cu toti, si sa mergem iar sa ne asezam in banci..De data asta nu ma mai duc in banca a 2a de la geam, clar, ma bag undeva in fundul clasei, ca sa mai pot copia la teze..Si asta cu copiatul e arhaica, azi nu mai copie nimeni, azi educatia e pe baza de creativitate cu toate materialele pe masa..Memoria e folosita altfel, cu mult mai eficient decit pe vremea mea.. Ce multe s-au schimbat..E mai bine acum, dar parca imi pare rau, cumva, pentru ca atunci noi eram mai atasati de cuvinte mai mult decit de imagini 3D..Atunci totul era in minte, si imaginatia era mai pura..In fine..
Mai am putin si intru de cart..Cind ies ma duc la un restaurant cu multa carne..Vreau sa maninc ceva bun si mult, si sa beau un vin  rosu din struguri clonatzi..Dupa care am sa ma plimb iar prin parc, si poate agatz vreo tipa, cu care chiar sa fac un cuplu, ca sa am si eu copii, care sa aiba si ei copii la rindul lor, ca sa-mi transmit genele mai departe, pentru cind vor ateriza pe planeta aceea..
Pina atunci mai stau, si ma mai gindesc la toamna..Ce frumos e ca natura se schimba, si locul inca ne mai lasa amintiri..

Intelegerile trecerilor

Fiecare gindim in stilul nostru, fiecare avem alte lumi din care provenim, si avem propriile valori si preferintze..Sintem atit de diferitzi in tot, pentru ca asa sintem fundamental..Ce imi place mie acum tie iti displace profund, si ce vrei tu sa imi spui mie imi suna absurd..E firesc..Noi sintem si traim pe propriile coordonate..Totul e sa cautam ceva ce pare ca ne apropie, desi e atit de greu..
Natura umana e una a unor salbatici ce cauta sa se impuna, inca, cumva..Asta desi societatea a construit o incercare de intelegere printr-o educatzie..O scoala, doua, trei, urmata de incercari de a forma mintea primara prin prisma unor idei..
Si noi am fost la fel, cred, pentru ca si noi am vrut sa ne impunem ce sintem, cum sintem, si sa schimbam lumea dupa cum ne ducea mintea atunci..Dar lumea ne-a aratat, prin intermediul scolii, ca lucrurile sint foarte avansate, si asa, trecind prin tot felul de idei si variante am invatat cum toate au ajuns la ce sint acum.. Si am avansat cautind si cautind cum sa intelegem cum sint toate, si cum sintem noi, de fapt, printre toate.. Pentru ca am lucrat mult la intelegerea asta a lumii..Am luptat alaturi de vizionari, si in contra anarhistilor, cu tot ce eram capabili..Am descoperit pe drumul asta ca oameni apropiatzi sint mai degraba legatzi de multe prosteli date de o eficienta spalare pe creier decit de o afectziune sincera..Si ne-am departat intr-o detasare pe cit de dureroasa pe atit de eliberatoare..
Intre generatziile romanesti e o distantza uriasa..Trecutul e adinc si monstruos, si reflectat in mentalitatzi.. Ce spun e ce simt, pentru ca intre mine, si parintzii mei a fost o ruptura abisala..Si nu cred ca vreodata, fiintza mea a avut vreo vina ca sa traiasca asa ceva..A fost o intimplare, si o nefericire profunda..
Toate trec..Si naiba stie cit va intelege lumea ce va veni din cite am trait noi..

Andante

I-am invidiat pe cei carora li se spunea "virtuoso", pentru ca aveau un talent pe care nu-l intelegeam..Am vrut intotdeauna sa fiu un talent expansiv si extrovertit care sa construiasca armonii care sa rezoneze exploziv in mintzile celor ce m-ar fi ascultat..Am invatat acorduri, am cintat mediocru la chitara si orga, dar nu am reusit niciodata sa depasesc ceva ce era cu mine de cind ma nascusem; o limita a folosirii artistice a degetelor.. De fapt era o limitare a capacitatilor mele de a ma coordona provenita dintr-o slaba memorie a atingerilor precise..Si asta m-a frustrat mult timp, pentru ca aveam in mine o capacitate de a simti armoniile profunde.. La nivel mental eram bun, dar practic eram un dezastru..Stiu multe, simt foarte bine, pot sa recunosc geniul in note, dar nu pot in nici un fel sa construiesc ceva palpabil..As fi fost poate un bun compozitor-dirijor daca vreo formatie, vreodata, m-ar fi lasat sa ii compun..Si cred ca as fi facut treaba buna, si as fi avut success cu ei, dar, na, artistii au orgolii, si nu te accepta, oricine ai fi, pentru ca ei se considera mai valorosi intotdeauna..
De compus cred ca as putea..In fine..E un drum lung inca spre a deveni in domeniul artelor, pentru ca e o mare competitie..
I still like Chopin, si mai stiu cum sa echilibrez armoniile, pentru ca am invatat metodic, toate variantele..
Do Sol Mi Do Re Sol Sol..Andante..

Linisti amuzate

Cum spuneam, sa fii e o chestie de stil, pentru ca ne traim trairile in stilul nostru, cel atit de subiectiv dat de mozaicul asta haotic de valori, sentimente, ginduri care mai trec prin noi fara nici o logica, atunci cind sintem deschisi..Pentru ca alteori, cind mintea ne e dusa prin alte teritorii, simtim ca toate mai dor, si durerile se aduna morman, ca sa ramina in aer, pina cind mintea revine, si le lasa sa treaca de bariera..Dupa asta sufletul redevine usor si activ, mai complicat ca inainte dar parca mai revigorat si intinerit, si cu mult mai adaptat si capabil..
Lumea se schimba accelerat, evolueaza cu viteza, se reconfigureaza, e bulversata si deschisa..Asta in timp ce un urias nor de prostie pluteste peste tot..Limitatzii se agatza de vechi, si devin mai agresivi in demersurile lor rele pentru ca se simt pe o nava care se scufunda..Sint batalii uriase intre nou si vechile mentalitatzi, si fiecare cauta sa se salveze cum poate..Toti lovesc, si toate pare ca sint gindite ca sa te doara cit mai tare..Pentru ca tu esti altfel, si metodele tale vin dintr-o altfel de abordare a realitatzilor vietii..Dar inveti, te adaptezi momentului stiind ca dincolo de astea va veni ceva ce iti va da dreptate, si te va recompensa daca vei avea suficienta rabdare..
Azi a plouat..As fi vrut sa fie soare, si cald, pentru ca ploaia asta a venit prea tirziu..Dar e bine..
Ma mira ca e inca septembrie, si e un inceput etern de toamna eterna..Anotimpul acela care ne reface ordinea din ginduri pare ca a revenit..Redevenim ce eram, incet si sigur..Sintem mai stabili, si incepem sa culegem echilibrele de pe unde le gasim, ca sa refacem in intreg tabloul fiintzei fragmentat de caldurile verii..
In departare se aud vag armoniile toamnei, care incepe sa se aseze peste tot..Linistile ei se plimba, se saluta regal, si ne privesc cu un fel de curiozitate amuzata..Pare ca ne cunosc atunci cind ne intreaba, cumva familiar despre ce planuri mai avem toamna asta..Iar noi le privim la fel de amuzatzi, pentru ca stim ca ele cunosc absolut toate raspunsurile noastre..

Stilul fiintzei

Lumea isi are jocul ei..Nu-i pasa de noi, de jocul nostru propriu..Oricit am incerca noi ca sa o impresionam, cu orice..Jocul nostru e paralel cu al ei, orice ar fi..De asta e mai bine sa ne concentram pe ce sintem, si sa mergem inainte, asa cum sintem..Si daca vreodata o vom impresiona pe lume, asta va fi probabil impotriva a ce sintem, pentru ca va fi o chestie pura de moment, de mental, si de subiectivitatzi superficial intzelese..
Plutim printre variante de lume, si de noi insine, si totul e perfect valabil..
Ne vedem, e un cristal perfect prelucrat care ne inconjoara, si luminile se aduna ca sa ne faca sa devenim ce sintem, intr-o situatie atent definita..Ce frumoase trecuturi, nu-i asa? Cu alti noi-insine, mai tineri, mai frumosi, si mai atit de zimbitori la un viitor posibil..Cu noi exact cum eram, insurubatzi atit de precis in realitatea aia, pentru ca stiam cum sa abordam totul cu acea dezinvoltura care ne venea direct din ce eram..Ce frumos zimbeam la lume, ce usor ne miscam, si ce firesc ne era sa ne aratam in toate situatiile care ar fi putut sa se intimple..
Uneori ma intorc la lumile de dinainte si chiar ma cred ca sint acolo..Merg elastic, aproape dansind, si mai arunc priviri laser:)) Am o indiferentza aroganta pe care o arunc lumii ca si cind as fi intr-o masina scumpa, si as fi ceva ce am fost tot timpul..Un om stil care respinge ceva ce nu i-a apartzinut, asa, cumva..Care nu se coboara pentru ca nu-i sta in stil sa decada..
Daca visez e pentru ca ii datorez asta propriului spirit..Pentru ca ne stimam reciproc..Glumesc..Sint ce sint, si nu ce mi-as dori, dar na, e fun sa imaginez ca lumea e o varianta asa de frumoasa..Si ca eu pot sa cred despre mine ca sint in termenii aia..
Sa fii e o chestie de stil..

Drumul propriu

Linistile s-au adunat in puncte matematic definite, au vibrat un timp, apoi s-au stabilizat, apoi au vibrat iar, si iar s-au adunat, ca si cum incepea sa actioneze asupra lor fortza tare..Au devenit o sfera de sfere, ca o mini stea neutronica, apoi au colapsat, si au explodat..Unda de soc a dus cu ea resturile de materie..Au ramas in urma lor particulele spatiului, care iar au vibrat, s-au adunat, si au explodat lasind in urma particulele de timp, care si ele au facut exact acelasi traseu, a urmat iar o explozie, si un intuneric absolut.. Un punct luminos a aparut de nicaieri..A devenit un cerc, o sfera care a venit cu viteza luminii si m-a izbit..Am ramas socat la inceput, apoi am deschis ochii..Aveam capul pe o masa, si o fatza umana ma privea cu atentzie..
-Ce faci ma, dormi, esti timpit? M-am ridicat, eram pe o banca, intr-o clasa de liceu, parca, multa lume imprejur imbracata ca in liceu, si toti se uitau in caiete..Am recunoscut sala, era laboratorul de mate din LVA. Nu cred, nu cred, nu se poate, sint in liceul meu, si astia sint fostii mei colegi..Ce farsa sinistra, hahaha, am ajuns fix in ora de mate cu masina timpului, bravo, am un noroc de sa ceva pe el..Cred ca masina mi-a studiat afectele si mi-a tras-o..In fine, am regasit senzatziile mele tari, alea de nu le-as uita vreodata..Oricum e temporara experientza asta, asa ca mai bine las lucrurile sa se intimple..E o tensiune in aer de o tai cu cutzitul.. Toti stau semi-umil cu privirea in caiete..Se aude musca..De fapt era o musca, dar si ea a sucombat de stress..Proful e la catedra, in picioare, si da cu viteza foile de la catalog..Se uita cu atentie la cite un nume, apoi schimba foaia..Lumea pare ca rezista inca, nu delireaza..Unii se trag de par, altii isi baga degetele in nas, cite doua in fiecare nara..Cind isi misca privirile spre tabla vezi figuri resemnate, ca in fatza plutonului de executie..Fiecare miscare a profului e atent studiata..Abia a inceput ora, si macelul n-a inceput inca..Au inceput sa fie rostite nume..Condamnatzii se ridica, isi iau caietele, si fac pasi spre tabla..Lumea lor a murit, sa le fie tzarina usoara..Noi sintem inca vii..Privim imprejur cu sperantza ca n-o sa ne asculte azi.. Ne-ar fi mai bine oriunde altundeva, chiar in mijlocul unei gauri negre..Dar stam aici ca sa ne asteptam soarta..Viata ne rinjeshte sinistru..Probabil ca am meritat asta, sau ceva..Mi-e frica iar, ca atunci, de parca am intrat iar in cercurile vicioase..Sau poate ca masina m-a trimis aici ca sa inteleg mai bine ce am trait..Oricum mi-am revazut mai bine trecutul asta..
M-am refacut dupa experientza asta..Am inteles-o cu mintea mea de acum..E bine..M-am mai eliberat de tot ce a fost atunci..Am inteles ca asa a fost pentru ca, pe undeva, asa a trebuit sa fie, pentru ca sa fiu eu cel care sint azi..Si m-am bucurat ca lumea mi-a aratat tot felul de fetze, ca eu sa ma maturizez, si sa invat sa merg mai departe pe drumul meu propriu..

Cell de toamna

Lumea e intr-o secventza intrerupta..Aud bucatzi din armonii, care se succed nedeterminat..Sint pasaje oprite brusc, care se repornesc iar, fara vreo logica..Si pare ca toate se raporteaza la mine, la miscarile mele, dar se intimpla fara sa vad vreo logica..Totul vine parca dirijat din vreun centru de comanda unde toti au un umor negru..
M-am reconectat la lume, daca pot sa spun asa..Mi-am adjudecat un cell phone stabil, ca sa am o punte de legatura cu lumea, una mai reala, cumva, desi stiu ca asta e o sursa mare de stress, pentru ca azi comunicarea e gresit inteleasa, in fine..E un ajutor enorm, evident, ca orice technologie, daca e aplicata inteligent..
Mi-am luat un cell phone micutz, pe care am dat 60 de coco si o bricheta rosie:), care are internet, telefon, si camera foto, si na, mai multe altele care nu-mi prea trebuie..Are ecranul mic, ca abia vad mesajele de pe mail, dar e practic, ca de asta l-am si luat, mai mult, sa fie util cind e cazul, ca daca e sa stau pe net folosesc desktopul..E incredibil de powerful la cit de mic e, ca m-a uimit la ce nivel e technologia azi.. Azi m-am jucat un pic cu el, dar tre'sa-i iau sim card, ca n-are inca hahaha..Si sa mai zici ca am lucrat la Blackberry, rusineeee..De fapt na, nu e ca nu-s bun la telefoane, e ca efectiv mi-am bagat picioarele in ele ca instrumente de comunicare cind am vazut ce fel e lumea, ca altfel ele sint dragutza si foarte utile, e adevarat..Scriu asta ca sa nu uit cind mi-am luat primul meu cell phone efectiv..Azi e luni dar l-am cumparat duminica, nu e nou ca urasc lucrurile noi, ca sint prea pretentzioase si reci..Iar telefonul asta l-a avut inainte o tipa:), si are in el parca o caldura a fiintzei..In fine..
Deci ieri a fost o zi festiva maxim..M-am transformat intr-o fiintza cu care se poate comunica, cumva..E relativ, evident, ca eu am ramas acelasi..Poate o sa-mi amintesc, peste ani cum a fost ziua asta a primului cell, ca un inceput de conectare cu technologiile..Stiu ca unii au chestii mult mai avansate, dar nu stiu si daca au creierele conectate la ce le ofera gadgeturile lor..Eu sint specializat pe inginerie mecanica, la mine technologia e o varianta de a ma conecta cu lumea, dar prin prisma propriilor mele valori, nu aiurea, si nu oricum..
Azi e o luni cu soare si caldura uriasa, de sfirsit de septembrie..As face citeva poze cu telefonul ca sa le pun sa fie de model de cum arata o toamna la fereastra..

Vis de toamna

Lumea de ieri s-a schimbat..Ploaia a venit iar, si iar picaturile au ramas suspendate..Le-am privit la fel de confuz, ca prima data..Le-am atins, ca sa ma conving, si m-am ciupit ca sa fiu sigur ca nu visez..De ce lucrurile s-au intimplat la fel? Am intrat intr-o lume repetativa? Traiesc aceeasi zi de o infinitate de ori? Si de ce eu, de ce acum, de ce din toate variantele asta e cea care mi se intimpla? Sa fie cea mai buna varianta a existentzei mele pe care destinul mi-o reface? E o timpenie, pentru ca eu ma schimb continuu, si evoluez traind tot timpul adaptindu-ma la transformari de toate felurile, ori o repetare a ce s-a intimplat e ca o gluma si o bataie de joc la  adresa propriului meu intelect..Pina la urma a fost o acceptare, a cita, din sirul infinit de acceptari, ca sa vad, totusi, ce e dincolo de asta..Si lucrurile au avansat, pina acolo incit sa simt ca experientza asta a fost una din cele care m-au pus pe ginduri..
Ploaia s-a oprit..Stropii au ramas, un timp, fixati..Apoi totul s-a rasucit..Lichidul a disparut, si a fost inlocuit de puncte luminoase din care au crescut ramuri luminoase, care s-au unit intre ele..S-a format o retzea care s-a intins peste tot..Si ramurile astea pareau ca ma ocolesc la o distantza fixa, ca sa observ ca imi construiau imprejur un cilindru de lumini de toate culorile..Si toate s-au intimplat pina cind am vazut ca odata cilindrul completat am inceput sa urc, ca si cind as fi intr-un lift cosmic..Am trecut de nori, de spatiu, si am ajuns dincolo..Luminile s-au stins, si am aterizat.. Sint intr-o lume diferita..Nu stiu sa spun decit ca e liniste si ca aud armonii profunde..Si ca vad ceva ce nu as fi crezut ca exista, ca in lumile divine imaginate de artisti.. Poate visez, nu stiu, inca..Poate nici nu mai conteaza daca e real, sau nu..E un extaz al senzatiilor..Privesc si merg, apoi iar privesc..Si ma gindesc ca e totul asa cu am simtit ca ar fi trebuit sa fie..Apoi am simtit cum racoarea ma acopera cu lichid, si cum fiecare picatura sterge marginile visului..Si m-am trezit iar, in alt vis, in care eram la fel de singur, printre picaturi care cad iar, si iar..
M-am trezit iar..S-au dus toate visurile..E inca intuneric, si e la fel de toamna..Zorii asteapta sa revina..Si ma simt bine..Sint ca nou..Astept ca in ziua asta sa apara mici particule din lumile visate, ca sa pot spera ca lumile acelea au o sansa ca, undeva, cindva, sa apara..

Lumile visurilor

Spatiile se intind infinite..Inainte, inapoi, sus, jos..Sint acoperitoare..Ne invaluie micul nostru spirit cu atitea infinituri..Privim, si raminem fixati, parca de atitea imensitatzi..Apoi privim iar, si raminem iar uimitzi.. Sintem mici si cautatori, constrinsi de capacitatile limitate ale propriilor priviri..Sintem mici si constientzi ca avem granitze ale fiintzei..
Ieri am visat ca a plouat si ca am devenit o picatura din toate..Azi am vazut ca sint un eu transformat de visul de ieri..

Ploi visate

Drumurile merg singure, uneori, ca niste trotuare rulante, pe directii diferite..Unele se duc,  altele vin, altele par ca se rotesc in loopuri vicioase..Altele merg in spirale care urca si coboara..Unele merg in paralel, cu viteze diferite..Altele se rasucesc instabil catre variante posibile, si toate drumurile astea sint constructii complicate 3D si atit de intricate, ca nu stii niciodata la ce nivel esti, si catre ce te indrepti..
Lumea e un amestec de drumuri, arhitecturi, naturi, si stiluri..Iar oamenii imprumuta din toate, si devin altii  mergind continuu..
As fi vrut ca sa ploua azi, dar n-a fost sa fie..N-a plouat parca de 1000 de ani..Parca sint in desert..Am sa incep sa visez ploi..Nimic nu e mai frumos ca o ploaie care te invaluie si te acopera racoros cu esentze de vitalitate..Uneori imi place sa opresc timpul in loc si sa stau sa admir filigranul atent construit din sfere lichide.. Ma holbez la fiecare picatura in parte si ma uit la cit de frumos se imbina cu celelalte..E uimitor cum natura  poate construi arta din ceva atit de trecator..De fapt natura e arta pura, iar noi o copiem si ne consideram creatori..
Visez ca sint si eu parte din ploaie, ca urc, alunec, cad, si urc iar in ceruri pasind pe stropi..Si ma simt ca si cind as trai o aventura dintr-un vis al unui explorator..

Testul realitatzii

Lumea a fost tot timpul aceeasi, desi ni s-a parut atit de diferita, pentru ca si noi am fost atit de diferitzi.. Am trait diferit, am simtit diferit de tot ce vedeam tot timpul, imprejur..Am visat alte visuri pentru ca asa era firesc, sa vedem in oniricul nostru ce ne semana doar noua..
Vezi, vedem diferit aceeasi lume..Si vezi si tu ca avem toate diferite, pentru ca asa se intimpla..Eu sint eu cu ale mele..Ma simt eu, asa cum sint, si cu cele toate pe care le vad..Si ma gindesc ca, intr-un fel, toti ar trebui sa se raporteze la realitatea asta, si sa o abstractizeze intr-un fel care sa semene, cumva, cu al meu.. Apoi ma separ de toate, ma restring, si ma insingurez..Pentru ca vad cum alte stiluri se raporteaza altfel la tot.. Nu inteleg la inceput..Apoi accept ca pot fi atitea abordari ale realitatilor, si ma las dus de alte variante intr-o incercare de intelegere..Stiu ca sintem diferitzi, dar e totusi o unica varianta a realitatzii, care ne apare asa cum e..Si interpretarile personal-pasionale ma confuzeaza..Pentru ca nu inteleg cum ceva poate fi interpretat in feluri atit de ciudate, sincer..Stiu ca sintem subiectivi, dar cit de departe sa fie si subiectivismul asta? Sa mearga dincolo de care limite? Exista un rang al subiectivismelor relativ la valori? Si care valori sint mai importante, atunci?
Ma simt uneori singur, cind vad potopul de variante de stiluri de oameni..Si ma simt ca si cind m-as retrage in mine si in variantele care ma fac sa ma simt eu..E atit de mult in tot ce e imprejur, sint atit de multe variante de feluri de a fi, ca ma fac sa simt ca nu stiu ce sint, sau ce as fi putut fi, vreodata..Lumea e un taifun de variante si stiluri care imi provoaca o ametzeala de stari pe care nu le-am trait, pentru ca nu au fost ale mele..Ma simt confuz in lumea asta atit de perfectzionata in atitea variante..Si atunci ma refugiez in mine, in ce am fost, si ramin acolo ca sa ma refac..Acolo e bine, si e totul echilibrat..
Intre mine si lume a fost tot timpul jocul asta de-a cine e mai potrivit..Si a fost ca uneori am fost ok, alteori am fost depasit de absolut toate..Am facut si eu ce am putut..E atit de complicat tot..

Drumuri relative

Ma gindesc uneori ca totul e absolut inutil, adica asa imi vine sa cred, dupa ce intru iar in gindurile mele mai adinci..Si asa cred ca gindesc cam toti, cind incearca sa absolutizeze, probabil..Chestia asta o am de prin liceu, atunci cind eram suficient de naiv, si de deschis, si vedeam ca pe orice cale as cauta un reper absolut nu iesea decit aceeasi idee deprimanta si care reducea totul la un fel de inutilitate aparent vie..Sigur, eram constient ca exista un univers infinit imprejur, ca eram pe o planeta populata de fiintze vii care au cosntruit o societate care a evoluat uimitor, ca aveam biologicul meu, spiritul meu care traia printre spiritele celorlaltzi.. Existau multe, evident..Dar nu exista nimic stabil pe care sa pot construi ceva care sa fie in acord cu mine.. Pentru ca totul era relativ, si trecator, intr-o eterna schimbare de la ceva la altceva..Si asta m-a durut cel mai tare, mai mult decit toate esecurile incercarilor mele de a comunica..Adurut atunci, apoi a trecut, apoi iar a durut, iar a trecut, si asa a fost continuu, pentru ca nu am stiut ca ar trebui sa las asta balta si sa caut in loc de un  reper absolut mai multe repere relative, care sa dea, pe total, un echilibru rezonabil.. In timp am invatat ca dincolo de esecul absolutului sint micile victorii relative, care te ajuta in drumul tau prin spatiu si timp..
In fine, discutia asta e lunga de tot, e material pentru citeva carti, daca as incerca sa explic, cu detalii, dar nu am rabdarea, si nici pasiunea sa detaliez, pentru ca sint altii mai talentatzi la chestiile astea..
Cautarea asta a absolutului a fost marele meu proiect ratat, si de aia m-am refugiat in alte proiecte care sa ma faca sa-mi folosesc talentele pe care le aveam, pentru ca asa ma simteam mai util si practic, si ma tineau suficient de ocupat cit sa nu ma mai gindesc la altele..Si am continuat asa, sa fac, sa incerc sa fiu cit pot, si sa ma dedublez ca sa continui eu, singur, printre ceilaltzi..
Acuma sint mai imbatrinit de tot felul de experientze dar la fel de entuziast ca atunci, pentru ca nu am abandonat niciodata nimic..Acum sint parca mai fericit ca am inteles relativul asta compus din atitea, pentru ca lucrind in el m-am ajutat singur..Si asa am putut continua motivindu-ma sa fac, sa incerc, sa experimentez cit mai mult..Asta fac si acum, caut cit mai multe..Si scriu si postul asta tot cu gindul ca scriind ce gindesc evoluez, cumva, si devin un altul mai bun, si mai  bun, pina imi ating limita..

Oglinzile timpului si ale spatiului

Informatiile circula de-a lungul firelor colorate ale destinelor, in sus si in jos, sau, in termeni navali, upstream sau downstream..Merg cu viteze incredibile..Si sar abil pe alte fire de destine cu aceleasi viteze..Isi pastreaza culorile initiale care contrasteaza cu culorile firelor..Si fac acrobatiile astea de la inceputul lumilor..Si parca, pe masura ce avanseaza in timp devin mai rapide..Poate ca au depasit cu mult, si demult, viteza limita a universului fizic, viteza luminii..Oare sufera si ele transformarile obiectelor fizice? Sau sint de o alta natura, si poate se comporta altfel, nu se comprima, iar timpul pentru ele poate s-a oprit deja..
A mai trecut un timp, in spatiul cu aceleasi coordonate..Reperele s-au conservat..
E liniste..Linistea de dupa un uragan de nestiuturi..Ziua aproape a murit..Vine amurgul, si apoi eterna noapte.. Inca o noapte de toamna..De inceput de toamna..Sau de sfirsit de vara..In aer se aud mai slab armoniile luxuriante de altadata, si miroase a caderi de frunze si stropi de apa din alte galaxii, in care toamna e eterna.. Timpul e si el mai incet, merge mai atent la trecerea spre toamna, parca..Lumile se privesc si ele atente una la alta, pentru ca pot aparea treceri bruste, si schimbari neasteptate..
Ma simt ca ieri..Nu m-a constrins nimic, si am mers in virtutea inertiilor..Spatiul s-a conservat, asa cum mi-a aparut din barca sistemului meu de referintza..Doar timpul a sarit, si a modificat data din calendar..Vegetez intr-o lume paralela cu toate existentzele celorlaltzi..
Realitatile curg, apoi se solidifica, apoi iar curg..Timpul se mai opreste din cind in cind, ca si cind ar avea si el stari..Sau poate el e la fel, constant, si doar noi il mai oprim..Poate e constant, pentru ca ne imbatrineste constant..Si noi acceptam asta..Spiritul aduna cantitate si calitate, dar corpul se degradeaza..Pentru ca asa functionam, dupa regulile biologicului..Oare cum ar fi fost sa ne fi nascut in alt spatiu, si timp? Am fi avut acelasi spirit? Cine stie, dar am fi fost influentati altfel, si am fi evoluat altfel..Sintem acum, asa, pentru ca sintem un rezultat al vietii traite, si al experientzelor acumulate..E bine ca sintem si asa..Poate mai tirziu o sa regretam multe..Acum ne gindim cu sperantza la un viitor posibil..

Deveniri promise

Am pierdut un pariu, mai demult, era ceva stupid, fara importantza, pentru ca, in universul meu de plictiseala  nu mai credeam ca ceva m-ar mai putea face sa simt ca, dincolo de mine, de egourile mele sterile si fragile ar mai exista o posibilitate a vreunor experientze cu ceva insemnatate..
Iata-ma intr-un tren..Am promis, am facut..O faceam dintr-o datorie, si eram, cumva, resemnat..Mergeam spre Venezia, locul unor cautari istorice aratate din pliante..Am ajuns, m-am parcat intr-un hotel, si am pornit pe stradutze spre un ceva care semana a o cautare-gasire descoperit-nedescoperita, eu cu mine..Am vazut, am admirat, am uitat ca sa admir iar, m-am plimbat, am vazut oameni,  am ris, am mai si plins, si m-am retras iar in camera mea classica de hotel..Am stat un timp sa ma gindesc la intimplarile zilei, si m-am dus la fereastra sa mai vad canalele, si toate barcile sofisticate, sau gondolele plimbate de italieni care cintau tot felul de canzonete pentru linistirea inimii..Si parca mi-am vazut toata viata cum imi trece prin fatza, toate intimplarile frumoase si urite, toate iubirile neimplinite, toate visurile adunate..In locul ala, acolo, strain totusi, si indepartat..Si ma intrebam de ce..Apoi am lasat timpul sa curga, ca sa se poata limpezi apele..
Nu stiu, timpul acolo era parca altfel..Era mai dens, mai plin de ce a fost vreodata, era ca si cum tot ce fusesem se revarsa deschis peste tot..Ca si cum ma intilneam la masa din balcon cu toti ai mei, tot ce fusesem de-a lungul timpurilor, si discutam deschis despre ce sintem, cum sintem, si cum am fost..Ca si cum as fi luat un fel de drog care ma transforma schizofrenic intr-un fel de autor de scenarii posibile ale propriei mele vieti vazindu-le efectiv cum existau si deveneau in ce eram acum..Si am profitat din plin de tot, m-am conversat cu eurile mele ca si cum ar fi fost straine..Am ris si am plins, si am trait totul ca la un fel de sarbatoare a unor trecuturi care veneau spre mine cu acelasi entuziasm cu care le cautam si eu..A fost cald, si sensibil..Si am fost si eu deschis spre tot, desi era cam plictisitor, pentru ca ma priveam ca intr-o oglinda veche..
A fost bine, pentru ca eul de atunci era asa cum il stiam..Si era la fel de bine pentru ca simteam ca eu, cel ce voi deveni va fi la fel de prietenos si de deschis..Si imi placea cum trecuturile pot anticipa eurile mele din viitor..
Am stat mult timp sa vad Venezia, cu toate ale ei..Si mi-am dat seama cum si eu, cu toate ale mele pot deveni ce mi-am dorit, mai demult..Un om care stie ca ce simte e un punct de plecare spre atit de multe drumuri posibile in viitor..
Sint, inca, si ma voi putea transforma, ca sa devin..Am sa-mi promit ca voi incerca mai mult, desi nu-i deloc usor..

Eliberari

Ploua iar..Natura straluceste printre picaturi..Strazile s-au golit..Sint singur iar, asa cum sint si locurile..
Ploaia uda tot, spala natura, transforma parca spatiile..Curata tot, calmeaza..Miscarea s-a oprit, si totul s-a dezgolit obscen..Natura e goala ca o femeie care se imbaiaza..Nu mai conteaza nimic din toate vechile tabu-uri..Se vad golurile dintre spatzii..Pare ca Nimicul incepe sa ne cucereasca..Echilibrul scade incet si sigur, dizolvat parca de picaturi, care lasa gauri in tot ce exista mai demult in ginduri..Si gaurile apar mai multe, si mai dese, si cresc, lasind sa iasa prin ele intunericul..Si parca incep sa doara, ca si cind spatiile dezgolite ar face parte din corpul nostru..E o trecere spre altceva..Alte lumi ascunse vin din adincuri sa danseze dezmatzuri si sa rinjeasca perfid..Vad cum se combina, si se sprijina, ca sa construiasca hidoseniile ce au aparut mai demult, cind ratiunea dormea..Zgomotele lor incep sa acopere tremurul ploii, si devin urlete ale unor disperari nestiute..Doare din ce in ce mai tare, cind eternul devine haotic, si descreierarile atit de reale.. Te umpli cu scirba la atitea uri pe care ti le arunca in fatza..Rezisti un timp, apoi delirul ti se urca prin vene spre creier..Haosul e infinit, si corpul pare ca ti se transforma pe bucati in membre ale unor fiintze monstruoase..Energiile explodeaza, si intunericul acopera tot..Cazi in agonie..Esti intr-o coma existentiala, poate una dinaintea mortii..Dispare tot, incet, intr-un orizont necunoscut..O lumina mica mai pilpiie, dupa care se stinge..
Te trezesti fara sa simti..Deschizi ochii sa vezi ceva..Esti intins pe asfalt..Nu mai ploua..E liniste..Intunericul e acelasi..Te atingi sa incerci sa vezi daca mai simti corpul..Asezi palma pe fata, pe umeri, pe picioare.. E bine.. Nu esti paralizat..Incerci sa te ridici..Mii de sagetzi de dureri trec prin tine..Cazi iar, apoi iti infringi neputintzele, si te ridici..O miscare, doua, trei, si esti iar in picioare..Lumea e monstruoasa..Trebuie sa te mobilizezi..Nu esti o victima..N-ai fost niciodata..Stiai ca lupta va fi dura..Si stiai ca ai sa fii ranit si ca toate or sa te doara..Acum ai vazut pe pielea ta..Durerea e o iluzie..Ca si viatza..Durerea e o trecere de la cel care ai fost la cel care esti..Durerea te intareste..Poti mai usor sa privesti reflexiile din oglinda dupa durere..Ai mai cucerit un pisc din geografia eului tau..
Dupa uitari vin urcari..Si dupa urcari vin spatiile largi si deschise..

Drumul printre trecuturi

Lumea s-a refacut..Si-a adunat bucatile rasfirate de trecut si si le-a pus impreuna, asa ca intotdeauna, asa cum a facut-o de-a lungul timpurilor..Noi am asistat uimiti tot timpul la procesul asta..Am incercat sa-l copiem cit am putut, dupa cite un impact devastator, sa ne reconstruim cit mai aproape de original, din memorie, pentru ca nu aveam vreo poza a ce am fost, o poza 3D, pentru ca nu avem asa ceva, nu exista o varianta a noastra anterioara pe care s-o putem salva tot timpul, si sa fie ca noua, trebuie sa o reluam tot timpul de la zero..
De fapt lumea se transforma, se reconfigureaza, pentru ca ea are un rang infinit superior noua..Asa e, o privim dintr-o pozitie total nefavorabila..Dar invatam..
La noi piesele refacute ne dau tot timpul altceva..Devenim altii, destul de diferitzi de cei ce am fost, pentru ca puzzle-ul nostru e bombardat cu piese noi, continuu, si obligat sa se reconfigureze pe modelul lumilor..
Noi sintem tot ce am fost, ce sintem, si ce vom fi intr-o aceeasi determinare, cumva..Ni se poate citi un fel de viitor, din trecut..Noroc ca sintem imprevizibili cit sa nu dam vreo satisfactie vreunui futurolog pribeag, care cauta sa cistige bani din orice..
Eu mai uit de toate..Adica incerc, pentru ca doar asa imi mai pun curul in miscare..Asa ma motivez..Si incerc sa-mi programez uitarile metodic..Imi mai amintesc de cite unele si altele, dar asta e ca o scapare..Si ma tratez pe mine ca pe un oarecine care cauta sa-si aminteasca de un drum posibil prin ce va fi..Asta ca sa-mi reactivez toate energiile latente..Stiu ca pot multe, dar ca alte multe ma trag inapoi, si stiu ca doar eu ma pot face sa incerc sa merg pe un drum visat mai demult..Pentru ca nu e usor deloc sa ma lupt cu toate trecuturile, oho..Ma straduiesc..Doare destul de tare, dar am mai facut asta, inainte..

Un univers de intrebari

M-am uitat iar pe net cu-curiozitate, sa vad ce e nou, ce s-a mai inventat, ce s-a mai intimplat, si m-am mirat iar de vremurile astea in care se amesteca parca toate de la inceputurile lumii, cu bune, cu rele, etc Am vazut filme de actiune, care acum au ajuns la un nivel incredibil de violentza, care m-au obosit psihic..Apoi m-am intors iar la Cosmos cu Carl Sagan, pentru ca imi trebuia iar calmul si rigurozitatea stiintei, dupa ce vazusem prea mult haos si nedeterminare..Si m-am mai linistit..
In episodul 9 dl Sagan spune ca daca vrem sa facem o placinta plecind de la zero, va trebui ca mai inainte sa inventam universul..Si asta m-a pus pe ginduri, pentru ca o placinta e, sa zicem asa, un detaliu culinar infinit mic fata de un univers infinit mare..Deci intii si inainte de orice va trebui sa construim un univers din nimic, ca sa avem toate ingredientele pentru placinta..Sau pentru 1000 de placinte, sau pentru o galaxie, sau tot ce exista pina la urma..Dar tot ce exista, exista deja, de ce ar trebui reconstruit? Plus ca o constructie de univers presupune niste puteri inaccesibile cuiva vreodata, asta e sigur..
Asta ne duce la o alta intrebare; cum a aparut universul? Sa fi fost doar un Big Bang, o uriasa explozie care a generat tot? Doar una? De ce nu mai multe? Si daca a fost doar una, cum de s-a intimplat ca totul sa fi pornit dintr-un punct? Ce a fost inainte de acel punct? Probabil ca masuratorile noastre ne conduc la teoria asta, dar cit de exacte sint aceste masuratori? Si intrebarile sint foarte multe, evident, sint liste intregi, dar eu ma gindesc folosind bunul simt stiintific de inginer, care poate fi limitat in intelegere, e adevarat..
Probabil ca mai avem multe de descoperit pina sa intelegem cum a aparut universul, pentru ca acum ipotezele noastre sint la nivel de speculatii..Sintem ca grecii antici care au emis posibilitatea existentei atomilor..
De asta e super interesanta stiinta asta ca te provoaca incontinuu, si o descoperire, sau un raspuns la o intrebare ridica un urias numar de alte intrebari derivate..