Iubirile vin in felul lor, propriu. Iubesti ceva, sau pe cineva. Si iubirea iti da sens. Pentru ca vine din profundurile fiintzei tale, si a ce iubesti. Plutesti in iubire ca sa te privesti in oglinzile pe care ti le arata. Si iubirea te ajuta sa te detasezi de tot ce e imprejur, si sa te concentrezi ce e pur pentru tine. Eu iubesc, tu iubesti, el/ea iubeste. Toti iubim. Iubirea are un spatziu si un timp propriu. Tzine de fiintza.
Nu stiu sa spun cum a fost, sau este iubirea, pentru mine. E un mister profund, o lume paralela, si dorita, cumva, desi e, teoretic, distanta. Are un gust, si miros, aparte. Poate fi dulce, cind ai o reciprocitate. Sau poate fi amara, cind esti respins. Poti zbura, sau poti sa fii trist. Nu e o garantzie ca iubind vei cistiga ceva. Pentru ca iubirea e o incercare a sufletului. Dar, iubirea e o incercare de a te depasi, si a deveni ceva ce ti-ai dorit.
Eu sint acelasi. Si ma simt, in ce sint, o varianta a unei fiintze. Am iubit, am urit, am trait visind. Nu am fost altfel decit au fost miliarde de oameni care au existat. Lumile mi-au zimbit la fel. Sau mi s-au incruntat identic. Nu am stiut cum sa reactzionez la ce am primit. Pentru ca, si eu, ca si altii, sint un naiv. Care nu e pregatit sa accepte niste lucruri atit de dure. Si, care, se refugiaza in anumite locuri, ca sa poata rezista. E un drum care ne e destinat, si, pentru care, trebuie sa suferim anumite dureri. Lumea e acolo, dar noi sintem aici. Sintem aici, asa cum ne duce determinarea fiintzei. Cu bunele si relele amestecate, care din afara, care dinauntru.
No comments:
Post a Comment