Ginduri explorari

 Cele mai interesante sint calatoriile. De fapt, daca ma gindesc mai bine, cele mai interesante sint explorarile. Sau amintirile, sau trairile cu emotzii profunde. Sau altele. Toate sint misto, dar depinde de starea in care esti. Ca uneori vrei sa ceva, si nu altceva. Desi ai vrea sa acel altceva, dar nu ai starea necesara, si te intorci la acel ceva, care ti se asorteaza mai bine. Si te superi, chiar, ca fiintza asta face ce vrea, si nu ce i-ai impune. Greu cu oamenii. Parca-s copii mici. Si eu le seman, ca parca-s copil, si nu unul normal, cit unul cu anumite chefuri, la anumite ore-minute-secunde. Ma uitam la mine cind ma plimg pe strazile de pe Google streets. Acuma vreau sa fiu in locul ala. Si, de acolo o iau la pas. Apoi ma plictisesc de unde am ajuns si sar la cu totul alt start. Nu pot sa merg constant, pina sa ajung le vreo destinatzie. Asta e mintea omului, merge pe ce drumuri are posibile, sau alege, functzie de acea stare in care e. Si ce e interesant, starile astea se schimba intre ele fara vreo logica. Asa ca, si tu, in libertatea ta urmezi ceva care sa satisfaca acele stari. Imi vine uneori sa desenez ceva. Ma apuc, dupa care vreau sa ascult o melodie (pe care trebuie sa o caut, ca sigur ce aleg se cam semi-potriveste), apoi vreau sa vad un video de calatorie, dupa care vreau sa ma gindesc la ceva. Dintre toate experientzele astea gindurile mi se par cele mai bune. Pentru ca sa gindesti presupune sa compui ceva. Adica sa iei din ideile care ti se invirt haotic prin minte acele piese care se potrivesc, si sa faci puzzle-ul, bucata cu bucata, centimetru patrat cu centimetru patrat, pina iese tabloul. Ca ideile si imaginile se combina intre ele. Pentru ca ideile sint imagini, asa cum si imaginile sint idei, si ele au doar un anumit fel de a fi legate intre ele. Nu merge orice cu orice, ca totul trebuie structurat, daca vrei sa fie stabil. In fine, cum spuneam la inceput, cel mai interesant e sa mergi pe stari, si sa ai subtilitatea sa poti determina ce le satisface. Logica nu te ajuta, pentru ca asta tzine de instinct. Cu el comunici cel mai bine. Acuma trebuie si el testat, daca ce spune tzine de un adevar real, sau de unul interior al tau. Pentru ca sint diferite. Tu cautzi sa regasesti in adevarul tau adevarul real, dar asta e un challenge, pentru ca, sint cam diferite. Multi isi dau drumul la gura in mod idiot, si considera ca adevarul lor e musai cel real. Asta e o timpenie. Pentru ca, de obicei, situatzia e rareori asa simpla. Si tre'sa analizezi pina-tzi sar capacele inainte sa spui ceva. Desi, inteligent e, de cele mai multe ori, sa fii retzinut. Si sa vorbesti doar cind adaugi ceva la context. Altfel totul e o pura aiureala. Si n-are sens sa te complici. Mai bine ramii in banca ta, si in echilibru cu propriile ginduri. Indiferent ce cred altzii despre tine, pentru ca, am tot vazut, parerea lor nu inseamna nimic. Iar tu sa consideri ceva exterior inadecvat, e fix o deturnare de la tine insutzi, si de la propriul stil, moment, etc.