Un trecut

Spatiile s-au extins. Lumea a devenit o margine de insusiri ale lumilor ramase in urma. Lumea e o aceeasi suma de lumi, care se mai arata, in cresterile si scaderile ei, posibile. Lumea e o suma de timp, si o alternativa la tot ce au creat, pina acum celelalte lumi. O varianta a timpului. Viata ne arata inca alte posibilitati, pe care, poate, le vom urma. Pina atunci stam sa privim la ce avem, ca sa putem determina ce am putea avea. Sintem inca singuri, prin teritoriile astea ale tuturor posibilitatilor. Vedem, gindim, visam, si construim din piese ce e posibil. Toate se aduna, si se impart pe locuri, si domenii. Sintem inca prizonierii unor anume variante. Ne privim in ochi, cautind parca raspunsuri la ce ar putea fi. Sintem fixati pe propriile pozitzii. Stau aici, vazind totul din punctul meu de vedere, iar tu stai acolo, si vezi totul din punctul tau de vedere. Avem aceeasi realitate in fatza. Si lumea ne vorbeste cu propriile ei cuvinte. Uneori ma gindesc la tine. Asa, ca sa ma simt, cumva, impreuna. Si ca sa stiu ca existi, tu, ca entitate, acolo, care e legata prin fire stranii, si subtziri, colorate de un  fel de priviri ale unor alte puncte de vedere de mine. Tu, din acel spatziu. Si eu de aici. Stiu ca sintem amindoi eciproc vizibili, dar nu stiu cit putem fi de atasabili. Cu fire posibile. Pentru ca avem intre noi si distantza, si timp, si atitea ginduri impotriva. Asa e realitatea, si asa e acum totul in toata constructzia lui. Desi stim prea bine ca tot ce e, e ca sa fie, doar pentru un fel de artificial atent construit de altzii. E un dat. Si noi sintem la fel, un dat. Poate ca am putea fi un altfel de dat, daca am cauta sa ne auto-determinam. Pentru ca am vazut ca absolut totul e trecator, si instabil. Stiu, eu sint, inca, aici, si tu, inca, acolo. Dar asta pentru ca, inca, cei care se declara stapinii lumilor cauta sa decida ce este, din tot, valabil, aici, sau acolo. Asa a fost povestea mea de amor. Intre doi, unul aici, altul acolo, care si-au construit lumile unul imprejurul celuilalt. Oameni ca mine, si ca tine, care si-au cautat drumul, prin timp. Lumea e un cimp de interactziune. Si noi sintem martori la toate cite se pot intimpla.
Ieri am fost iar intr-o expeditzie, intr-un vis. M-am dus pe locurile vechi, ca sa mai vad viatza din alte timpuri. Era un  peisaj de iarna, si eu am coborit in statzia de unde puteam vedea iar realitatea aceea. Busul si-a inchis usile, si eu am ramas singur, in  noaptea amintirilor. Am privit imprejur, ca un novice. M -a, uitat lung la toate cite imi erau imprejur. O strada cu zapada, lumini, case, si alte variante de a fi descoperite, inca ascunse printre umbre. Am plecat prin locurile pe care le mai stiam. Prin intuneric. Am facut pasi prin ceva ce doar imi era vag cunoscut. Un gard in stinga, un altul in dreapta. Case inalte la oarece distantze de limitele atent construite de acele garduri. M-am incumetat sa le strabat cu atentzie, si cu o curiozitate a unui om care nu mai fusese pe aici de atit de lung timp. Am facut alti pasi pe drumul asta construit parca din intuneric. Unul, doi, apoi altii. Totul se oprea, ca sa dea in variante, la stinga, sau dreapta. Am ales stinga. Alti pasi, apoi alta cotire, la 90 de grade dreapta. O cale imi era deschisa inainte, printre alte garduri. Am mers pina la capat. O strada larga imi arata alte variante. Am ales, dupa cum stiam, stinga. Apoi dreapta, spre o deschidere catre un parculetz mic, din fatza cladirii. Am revazut tot, am asteptat, apoi, dupa ce am vazut ca nu m-a invitat nimeni, am intrat. A fost ca o revelatzie. M-am intors iar in acel trecut al meu. Acela in care eram un licean cu frica oamenilor de deasupra. M-am uitat la locuri ca si cind cineva m-ar fi vinat. Am intrat in acea cladire, parca de cum as fi calcat pe unele cadavre ale unui trecut lugubru. Am vazut tot, cu ochii de atunci. Am intrat in clasa, m-am asezat pe o banca, am asteptat, apoi am iesit la tabla, ca sa scriu ceva. Dupa care am iesit trintind usile. Nu-mi mai pasa ce lasam in urma. Pentru ca era un trecut pe care am vrut atit de mult sa-l uit. Am alergat pe strazi. Era un intuneric pe care mi-l amintesc, inca. Acel intuneric al unei vietzi ce mi-a depasit asteptarile. Si, care, ma mai bintuie. Doar ca sa nu ma lase sa-mi traiesc viatza.

Decolare fezandata

Inainte de decolare, 2 personaje A seful, si B subalternul in cabina navei spatiale. Multe ecrane, butoane, si manete. Dialog intre A si B.

B Sefu'. A Nu. B Ce nu sefu'? A Nu te las. B Ce numa lasi sefu'? A Nu te las sa apesi pe butoane sau sa tragi de manete inainte sa decolam. B Nu sefu'? A Nu, ca esti ilegal. B Io sefu'? A Tu ba, ce, ca esti in cabina, gata ai drepturi? Baaaa, tu ai auzit de Ceausescu? B Nu sefu', e din forbal? A Nu ba, a fost sef la romani acu citeva mii de ani, si ala i-a invatzat, le-a facut, si ei ce crezi ca i-au facut ba? zi ba. B L-au promovat. A Esti dacit prost baaa, cum sa-l promoveze daca era sef ca mine, baaa, esti prost, n-ai logica, te dau afara! B Ploua sefu, si n-am umbrela, si decolam. A Nu conteaza, ai costum shpatzial, nu te ploua in el ca e etansh, ba boule, esti incompetent, te dau afara! B Sefu, ma dai dupa ce aterizam. A Bine, te dau afara cind sintem in shpatziu, acuma am nevoie de tine la decolare. B Sefu, da nu ne decoleaza de la centru? A Ba da, da mai tre'sa apasam niste butoane. B Sefu, da de unde stim pe ce butoane sa apasam? A Stim. Adica io stiu ca-s educat ba, tu nu esti educat, nu stii, tre'sa asculti ce-ti zic eu, apesi pe  ce trebe, altfel te dau afara! B Bine sefu' A Ba, esti prost, baaa, ca sa fii educat ca mine tre'sa citesti. Boule! B Ce sa citesti sefu'? A Cartzi. B D'alea porno cu poze? A Alea nu-s cartzi. B Nu? Io dacit d'alea am vazut ieri la librarie. A Ba, la librarie au si sectzie de cartzi ne-porno. B Da? A Boule! B Bine sefu' daca zici tu. A Ai mincat, ai baut, ca sa nu decolam pe stomacu gol. B Ieri sefu, ca au venit la mine acasa, azi numa am baut. A Ba, ai baut inainte sa decolam? B Da sefu, suc. Era dulce, scria ceva pe sticla cu "L-chior", da n-am putut sa citesc tot, ca nu stiu chiar toate literele ca nu-s dashtept ca tine sefu'. A Ba, iar te-ai imbatat. La aterizare te dau in judecata, si-ti iau toti banii!. B Ia-i sefu, ca nu mai am. Doar nevasta-mea sa mai aiba ceva ascuns prin casa. Da nu garantez. A Ba! B Da. A Ba, esti si prost, si incompetent! B Io sefu? A Tu ba, doar nu pilotul automat! B Sefu', na, acuma io ca omu, ca nu poti sa le stii pe toate, ce sefu, tu le stii pe toate? A Da. B Bravo sefu, si ti-au dat si diploma? A Da, mai multe. B De alea cu sclipici pe ele, si cu holograme? A D'alea. B Bravo sefu, si le ai la tine? A Nu. B E misto sa fii competent ca tine sefu, da' le stii pe toate? A Da. B Nu cred sefu. A Stiu ba, da tu nu stii ca esti prost, si nu stii, ca mine, baaa. B Nu stiu sefu, da' nici tu nu le stii pe toate, ce, stii ce am facut io cu nevasta ieri? A Nu stiu, baaa, ca nu-s camera de filmat, da banuiesc. B Ee, na, asa si io banuiesc multe, da' nu le stiu sigur. Macar daca ai sti unde ascunde nevasta-mea banii. A Nu-i ascunde ba, ii bea, si isi cumpara bujutereli. B Zici? Aha, o s-o urmaresc, pun detectivii pe ea. A Pune!. B Pun, da n-am bani sa-i platesc. Sefu' ma imprumuti si pe mine? A Nu ca bei banii. B Io sefu'? Bine, recunosc, beau, da' nu pe totzi. A D'aia esti si sarac, ba, ca bei banii. B Sefu, da ce sa fac cu ei, sa-mi cumpar lucruri? Ca si asa, cica pe lumea ailalta nu luam nimic, asa cica. A Nu luam ba, ca n-avem cum. B Ei sefu' cu o spaga, acolo se mai arenjeaza, stii si matale. A Ba, nu se erenjeaza, ca acolo se respecta legile. Boule! B Bine sefu' daca asa zici. A Lasa clampaneala, ca decolam. B Toti? A Nu, tu ramii cu scaun cu tot pe loc, numa' io decolez. B Hahaha, sefu, esti umoristic. Cum sa decolezi numa' tu, si io sa nu, ce e pe pile ai aicieasha? A Ba, decolam totzi ca de aia sintem in cabina, baa, ca e o cabina care merge cu totu', nu pe bucatzi. B Da sefu' e logic. A Incepe numaratoarea inversa. B Inversa sefu, da ce s-a stricat computeru? A Nu. B Aha, asa o fi technologia asta, nu te joci, are smecherii bagate in ea. A Are. Bai de la ce numar mare au inceput. Pina decolam ne ia somnul. B Buna idee sefu', tragem un somn, ca ieri am baut cam mult. A Si ai baut si azi. B Si azi. Da' miine nu beau. A Nu bei ba, ce sa bei, crezi ca gasim bodega in shpatziu? B Nu sefu, da' am io la mine o shticlutza, pentru orice eventualitate. Adica mai multe shticlutze, uite! A Ba, vezi ca se vad la camera, si ne dau astia afara, boule, vrei sa stam in ploaie pe bordura? B Lasa sefu, ca le-am manevrat pe camere, acuma functioneaza in loop. A Ba, ne dau afara!. B Nu ne dau sefu, ca nu ne vad. Ia mai bine sa cinstim aici-sha masa, am si niste carti de joc, facem un pocherash mic, poate mai fac si eu bani de beutura, ca nevasta-mea mi-i ascunde. A Nu joc jocuri de noroc ba. B Hai sefu ca nu trisez, e pa bune. A Bine, daca trisezi te dau afara! B Da-ma, da' daca cistig cind imi dai banii? Sau ti-i ascunde si tie nevasta? A N-am nevasta. B N-ai? Nasol. Adica e bine, ca nu are cine sa-ti ascunda banii. Ce-ti cumperi cu ei sefu'? A Treaba mea! B Zi sefu', hai ca nu ne aude nimeni. Cumperi gagici d'alea de faci cu ele ce nu face nicio nevasta din lume? Zi! A Nu zic! B Nu zi, na, io nu ta trag da limba. Dacit da curiozitate te intrebam, ca sa stiu si io ce fac gagicile alea, sa am motive s-o injur pa nevasta-mea. Ca n-o bat, ca la noi e cu iubire, sefu', sintem ciuvilizatzi. A Te bat ba, daca ma mai batzi la cap! B Nu sefu, tac, da' ne plictisim pina decolam. Ca se termina si subiectele astea elevate. Zi, facem un pocherash? A Fa-ti singur! B Bine sefu', daca nu vrei, asta e. Ma culc. Trezeste-ma cind decolam. Somn usor.

Schimbari

Am scris inainte de geometria descriptiva (GD) din facultate, si asta nu ca sa ma dau mare, ca stiinta si metoda asta sint chestii ce tin doar de trecut (de cind cu computerele care pot rezolva usor orice 3D). Sint lucruri pe care le inveti ca sa intelegi fenomenul, si cum  se construiesc proiectiile in 3D. Si GD e si un motiv sa iti aduci aminte de cum era pe vremea aia, cum era scoala, profesorii, colegii, materia, relatiile intre oameni, etcetc, multe si marunte care s-au mai decolorat in timp. In GD invatai sa construiesti modelul vazut dintr-un anume punct, plecind de la cele 3 proiectii pe cele 3 plane de baza. Puteai sa faci, de ex intersectii de, sa zicem un cilindru oblic, aiurea in spatziu, cu un con oblic, aiurea in spatziu ca pozitzie, prin puncte, adica faceai si corpul in 3D, dar si intersectzia, care era o curba care unea punctele obtzinute geometric. Dar, asta a fost atunci, pe vremurile alea, cind nu existau programe atit de elaborate, sau computere cu viteza de azi. Iar GD era un obiect de studiu, la care dadeai un examen. Pe linga el aveai multe altele, cite 7 examene mari pe an, astea in sesiuni (parca 7, ca erau 2 in iarna si 5 in vara), plus nu stiu cite colocvii, la materii mai "mici", plus proiecte, ca la inginerie trebuia sa inveti sa proiectezi, adica sa construiesti o instalatie, o nava, etc, plecind de la datele din ipoteza. E o viata de om facultatea asta, treci nu doar prin enorm de multe date, dar si prin emotii de examen, prin relatii cu oamenii. Intri un naiv, si iesi, teoretic, un specialist. Apoi dai nas in nas cu viata, si incepi sa mergi pe multe alte drumuri, invatind continuu. Unii se specializeaza, si inainteaza in cariera facind ceva anume, altii fac altele, unii fac chiar alte facultati. Eu am ramas pe inginerie, si am mers pe masinarii, proiectare. E greu, dar e absolut uimitor, sincer. Pentru ca mintea iti evolueaza pe mai multe directii, si inveti sa abordezi lucruri la care inainte nici tu te gindisesi ca exista. Oricum, cind iti vezi modelul terminat esti in extaz. Chiar daca il mai modifici pe parcursul testelor, masinaria e deja construita, si tu esti regele ei. E o satisfactie care nu se poate pune in cuvinte. Te simti altfel, nu stiu, un om mai special. Mai ales ca desenele technice cu toate detaliile le faci fluierind, pe urma, dupa ce ai rezolvat toate technicalitatzile. Pe mine ma distra cel mai mult cind aratam desenele sefilor, sau maistrilor; ca ieseau unele complicate rau, dar bine facute, cu toate datele in ele. Aveau o privire uimita, se uitau cu atentie, cautau sa intzeleaga, intrebau, iar se uitau, iar intrebau, pina cind intelegeau constructia, si atunci aveau un zimbet pe fatza mare, si deveneau mai veseli, si mai vorbaretzi. Si asa deveneam amici, pentru ca ei stiau ca mai urmeaza sa puna multe alte intrebari, de detaliu, mai tirziu. Asta imi dadea cea mai mare satisfactzie. Sa vad cum omul e interesat, cum discuta, si cum intre noi se leaga punti intre suflete. Bine, pe urma, dupa ce proiectul era facut, reveneam la o raceala profesionala, dar, intre noi erau create aceste mici amintiri. In viata ne-profesionala nu prea am avut asa satisfactii, ca vedeam de multe ori ca intre mine si ceilaltzi erau diferentze de gindire, dar, asta e, asa e viatza. Daaaa. Miine e Craciunul. O sarbatoare religioasa legata de o nastere a unui fiu al unui creator-dominator universal, trimis pe planeta ca sa salveze sufletele oamenilor. O operatziune esuata, pina la urma, dar care a adus oamenilor ideea de revelatzie divina. Asta ca legenda, pentru ca, oamenii au folosit asta in interesul lor, si unii au facut rau, altii bine, dar lumea, in perioada in care a fost dominata de institutia biserica a stagnat. A venit apoi Renasterea, au crescut artele, stiintza, si azi totul e pe baza de cunoastere, si nu de dogme, cum a fost inainte. Traim un timp revolutzionar, in toate domeniile. Toate se schimba foarte repede. Ce a fost ieri o culme, astazi e banal, si miine e deja invechit. Multi nu stiu ce sa creada, si nu inteleg ce li se intimpla. Problema pentru mine nu e ca lucrurile evolueaza foarte repede, ci ca sint foarte multi care cauta sa frineze cit pot, de idiotzi, si ca sa-si pastreze locurile. Am avut tot timpul problema asta. Poate ca ar trebui sa nu imi mai pese, si sa merg cu curaj pe drumul meu. Nu e vina mea ca ei nu pot invatza, si nu se pot adapta.

Geometrie descriptiva

In anul 1, sau 1 si 2 de fac am facut geometrie descriptiva. Nu imi mai aduceam aminte de nimic, in afara ca proful era o vita incaltzata, un cretin arogant, ultra-prost, si care pronuntza apasat si enervant "epuuuurrra", de-mi venea sa-l iau la palme. Tin minte ca era cu desene geometrice in proiectie pe planele de baza, si ca tragea multe linii paralele la tabla (sau arce de cerc ca sa uneasca niste puncte corespondente de pe muchii), si, din intersectia lor iesea un punct care era parca pus pe alt desen, sau ceva, ca, de mult ce-mi placea materia asta am dat-o in ma-sa. Ca sa ma uit, acuma, pe wiki, si, ce sa vezi, geometria descriptiva te ajuta sa desenezi in 3D un obiect ale carei proiectii pe cele 3 plane le ai deja. Ridici in spatiu punctele proiectiilor si obtii obiectul. Acuma am inteles ce n-am inteles atunci, hahaha, deci cu asta se ocupa materia imbecilului. Sau oi fi uitat-o ca a fost sinistra; sau na, ea era ok, dar ala era sinistru; si era si rau la examen, ca era tipicar, si te pica daca greseai nush ce cretineala. Pentru ca desenai la mina, cu instrumentele de scolar, nu aveai altele. Bai ce vremuri imbecile. Nu zic ca nu e bine sa exersezi, ca sa intelegi, materia asta are rolul ei in formarea inginereasca, dar daca e predata de un om normal, si care nu uraste studentzii. Altfel e o porcarie care te scirbeste rapid de geometrii, si constructzii, desi ele, cum am zis, sint interesante. Bun. Asta a fost atunci, prin anii 1986-1987, cred, si nu existau computere personale (in afara de unele jucarii, care semanau cu o tastatura mai mare in care programai in Basic (scriai mici programele, sau bagai programul de pe o caseta audio)). In fac era un calculator mare, dar la care introduceai datele pe cartele perforate, dar nu-l puteam folosi sa deseneze, deci la geometrie descriptiva desenam cu rigla, compasul, si raportorul toate balariile, ca sa obtinem obiectul in 3D, adica o proiectie a lui, pe hirtie. Acum nu stiu daca mai face cineva asa ceva, pentru ca programele 3D iti construiesc direct obiectul proiectat, ca e piesa, ansamblu, structura, masina, avion, orice, si tot programul face pe urma automat proiectiile in desen, automat, cite vrei, si din ce unghiuri vrei, ba le poate si desface, sectiona, etcetc. Deci tot ce am invatat a fost de amorul artei, ca e depasit moral. Azi nu mai proiecteaza nimeni desenind pe hirtie cu tush, ca n-ai nevoie, ca imprimanta tipareste desenul de pe computer. Asa ca docitocul ala poate sa-si manince toate desenele, ca nu-s bune de nimic. Dar, pe vremea aia asa se lucra, si noi trebuia sa invatam dobitoceniile in stilul ala, si trebuia sa dam examene, si sa le trecem, altfel ciuciu diploma de inginer. Bine, si au mai fost materii din care am uitat maxim. Daca m-as uita pe cursuri mi-as mai aminti cite ceva, dar vag. Bai si am trecut prin atitea teorii, atitea cursuri, am invatat aiurea-n tramvai atitea timpenii, care nu stiu daca vreodata ma vor ajuta la ceva. A, ca stiu despre ele, asta da, si, daca e nevoie le pot relua, e una, dar de folosit nu cred. De trecut am trecut prin toate, si mi-am exersat puternic memoria. Si la examene trebuia sa stii exact, nu te trecea nimeni la niciun examen daca nu meritai. Oricum, e bine, ca daca nu invatam nu aveam vreo idee de cita cunoastere exista, si m-as fi crezut vreun dashtept (cum se cred idiotzii contemporani). E bine sa inveti, dar sa inveti ce te ajuta, sa fie eficient, nu sa bagi in tine tone de date care nu-ti vor folosi vreodata. Si zic asta dupa atitia ani. Oricum invatamintul nostru e la mina unor cretini, si n-o sa evolueze vreodata, ca nu vor sa scoata chestiile inutile, ca sa justifice un numar de joburi de profesor. Ce fain ar fi fost sa fi facut cursurile cu tablete, sa fi putut download toate informatiile, si sa ne fi fost explicate nu scriind pe tabla, ci pe un computer, si sa fie proiectat pe ecran. Si proful sa nu fie enervant, clar. Asta daca eram o tara normala, dar la noi nu era posibil. De asta si sintem la coada vacii, in evul mediu, si nu intelegem nimic. In fine. Asta era cu geometria descriptiva, de la care am pornit, si de care m-am cam speriat, desi, na, cu un computer o inveti imediat, ca sa ai idee doar, ca, de fapt, toate astea le rezolva computerul. Acuma stiinta asta era, dar profii erau cauza multor neplaceri, ca erau zbiri, n-aveai voie sa le pui intrebari, ca asta era ca si cum i-ai fi injurat, si te trinteau la examene de nu te vedeai. Carti nu erau, cursurile scrise nici atit, si erau si ale facute sa nu prea le intelegi, ca sa te duci sa asisti la cursul lui, ca si prezentza era obligatorie. Bai, numai peste de astia am dat, anti-orice, si pusi sa-ti faca numai mizerii. Ma mir ca am terminat fac in conditiile astea, dar am facut eforturi mari de vointza  sa ma fac ca nu bag de seama ce era. Ca era dusmanie maxima. Si toti erau pregatiti sa sara pe tine. Cam ca acuma, doar ca in alt stil, si cu alte mijloace.

Simboluri ramase

"E bine. Ieri noapte a fost ger, azi frigalau de-ti cad dintzii, si n-a mers netul citeva ore. Su-ficiente cite sa ma scoata de pe traiectorie, si sa-mi dea niste dureri de stomac, ca la cite o incercare de asta mai rezist, dar cind se cumuleaza e dileala. Acuma e mai bine. E si net, si cica se incalzeste si vremea. Scriu astea ca sa nu uit ce ma darima psihic, si ca sa fie docoment pentru cind o sa fiu celebru, ca sa stie si lumea cum era meteorologia in fix ziua asta, si a de ieri. Meteorologia in sens de starea vremii, nu de stiintza in sine. Am vazut niste videouri pe youtube cu ABBA, Olivia Neston-John, Bee Gees, mai multe din perioada cind imi placeau, mai ales de Agnetha, si Olivia, ca, na, erau cele mai iubibile de pe planeta, iar eu eream mai naiv, si mai fericit. Acuma e invers. Pe ele le-a mai uitat lumea, si io am facut fericirea praf. Adica m-au ajutat altzii, ca io am fost mai mult spectator. O sa trebuiasca sa incep s-o refac, din bucatzi, sau din ce mai gasesc valabil, prin amintiri. Ce femei frumoase ereau, si ce stil aveau, eee, era o lume mai deschisa, si mai sincer-sufletista, nu constrinso-technologizata ca acuma. In fine, modele revin, ca o sa se sature lumea si de prea multe efecte speciale, si show-uri fara substantza, doar cu forma spectaculoasa. Ma uitam si la o emisiune cu Cristina Topescu (fara sonor, ca pe moment n-am, si ma simt ca Beethoven surd, hahaha), si ma gindeam ca ea se incadreaza bine in tipul de frumusetze al actorilor din filmele de atunci. Si are si gesturi mai firesti, tot ca atunci, si e si mai expresiva. Uneori priveste gen punct-ochit-punct-lovit, direct, si asta arata precizie, si head-eye coordination (ca nu e hand-eye, ca numai zona superioara actioneaza, hand mai apare la gesturi, de fapt merge si asa, daca e sa fim rigurosi: head-hands-body-eye). In minte se leaga toate, ca pare ca toate vin din aceeasi lume. O lume pe care s-o ai la indemina pentru cind vine gerul, si cade netul."

Scrie binisor inginerul asta. E pe gustul meu. Si e din perioada aia. Ma face sa simt ca el. Ce pacat ca nu s-au mai facut filme ca atunci. Au fost intre timp niste ultra-super capodopere, cu tot felul de filosofeli, si trairi extreme, mai ales de cind a aparut filmul 3D ca o revelatie, si s-a zis ca arta asta a 7a a renascut. Apoi lumea a mai uitat de filme artistice, de cind au aparut alte productii mai specializate, tot artistice. Au aparut apoi alte mode. Sau or fi tot aceleasi, dar mai elaborate. Tot ce se poate. Ascult If it wasn't for the nights, dupa The king has lost his crown, de ABBA. El spunea ca asta asculta in loop, cind citea Omul invizibil, pe casete, pe care la inceput trebuia sa le deruleze continuu, asta pina s-a enervat si a inregistrat o caseta doar cu melodiile astea doua. Frumos, i se imbinau in cap senzatiile si iesea de un fel de incercare de construire a unui fel de vis-amintire. Doar unul, pentru ca altfel lucra mintea pe atunci, probabil. Acum creierul proceseaza simultan mai multe vise. Traim timpul mult mai dens. Bine, si creierul e schimbat, dupa atita evolutie technologica. In fine. Se apropie Craciunul. O sa fie o nebunie pe toata nava. Ies la plimbare miine sa vad luminile colorate. Sa vad si ce noutati mai aflu. Poate primim vreun mesaj de la celelalte nave, sau poate chiar de pe Terra, desi sintem destul de departe de ei. Sa vedem. Oricum va fi o uriasa sarbatoare, tot cu simbolurile vechi, ca asa am auzit ca erau si inainte.

Quo vadis

Totul e legat de oameni. Si, poate de unele reusite "sociale" sau personale. Pentru ca in amintiri se leaga mai multe; de exemplu ai reusit la un examen greu. Bine, nu ai luat 10 su felicitari, aplauze si o masa gratis, ca nu aveai cum. Luau 10 doar aia tocilari, si care nu aveau nicio absentza, si erau bine vazuti. Asta cu bine-vazutul de prof era un criteriu masiv, care dadea la o parte alte criterii, cum ar fi cele de competentza, talent, capacitate, etc, adica cele care ar fi trebuit sa domine, totusi, macar ca ne erau repetate, ca sa avem in cap ca-competentza e cea mai importanta. Bine, ce insemna competentza era iar o chestie subiectiva, ca tot proful decidea asta. Acuma ca-i placeau lui oamenii muncitori, sirguinciosi e ok, dar asta era o latura a poligonului valoric, pentru ca cei muncitori erau, cum spuneam, cei axati pe memorare-reproducere, si nu aia care chiar intelegeau ce invatau. Pentru ca in inginerie trebuie sa stii sa lucrezi cu datele, nu sa le inveti pe de rost, ca-s multe, si nu ai cum. Bine, niste date le ai ca repere, dar ele te ajuta sa apreciezi, si sa lucrezi cu celelalte, si de asta le inveti, ca nu poti sa spui ca nu inveti nimic, si te bazezi doar pe logica. Lucrurile se imbina, adica stii ceva, dar ai si multa minte libera, ca sa poti cauta, analiza, gindi, construi ce ai de construit. In fine, dar asta le inveti mai tirziu, in focul lucrurilor, pentru ca, in facultate abia incepeai sa inveti inginerie. Cu tocilarii iar nu aveam nimic, ca ei cautau sa fie buni in sistemul ala, si reuseau, deci e meritul lor. Sistemul avea probleme, ca nu era construit pe valori care sa fie respectate, era haotic, si dadea o putere prea mare doar unora. Pe mine in anul 2 primul (ca a mai fost si al doilea, hahaha), proful de mecanica m-a picat ca-l enervasera inainte niste colegi, ca s-au certat cu el, si, na, eu nu eram vreun geniu, asa ca mi-a tras-o. Si, apropo, cel mai greu era sa iei un 5. Era o vorba, pe care am mai spus-o, ca sa iei 10 trebuie sa stii toate subiectele din bilet, dar ca sa iei 5 nu se stie cit trebuie sa stii, ca, daca profului nu-i placea de mecla ta iti punea muuulte intrebari, si-ti arata ca nu stii nimic. Ca nu aveai cum sa stii ce stia el, clar. Dar, plecasem de la amintiri ca sint legate de unele reusite. Poate ca si inceputul de an scolar era o reusita, sa zic asa, ca supravietuiai socului ala de reintilnire cu disciplina, si duritatea, dupa o vacantza in care ai fost complet liber. Era distractiv ca le vedeai fetele obosite, si fara chef ale celorlalti, si simteai ca nici lor nu le place. Si te gindeai ca si ei sint ca tine, si, poate, pe viitor ai sa te poti imprieteni cu unii. Ca nu era asa aveai sa vezi, dar, pe moment lucrurile parea promitzatoare. Pe mine asta m-a contrariat, ca am vazut ca nu am putut sa-mi fac prieteni de drum lung, ci doar de situatie, de context, de anumite experientze. Pentru ca, dupa ce treceau acele intimplari in care eram pe aceleasi baricade ii vedeam ca gindesc destul de diferit de mine, ba chiar aiurea, uneori. Si asta ar fi dus la o ruptura a relatiei, in timp. Am incercat sa comunic cu unii, mai mult decit ar fi trebuit, si, tot asa, pina la urma s-a dat de gard, ca nu aveam cum sa reusesc, ca trebuia ori sa fiu de acord cu timpeniile lui (sau ale ei), sau sa negociem anumite compromisuri, care era ciudat, ca asta insemna sa-ti cam calci in picioare propriile valori. Asta valabil si pentru baieti, si pentru fete. Mai ales cu fetele eram mai neinduplecat, ca ele cautau sa-si foloseasca unele avantaje ale feminitatii, si la mine era mai important un dialog de lucruri importante, si apoi genul masculin sau feminin. Glumesc un pic, ca nu eram dur cu ele, dar nici nu ma lasam dus de nas, asa ca ce a urmat era in acord cu ce gindeam; daca e sa ne intelegem bine, daca nu, iar bine, ca eram pina la urma oameni liberi. Dupa un timp am vazut ca felul in care gindeam putea fi diferit, dar noi am fi putut sa ne intelegem la lucrurile de viata, desi ele sint cam legate, si poti ajunge destul de des la un conflict de idei, si daca omul nu gindeste e toata relatia varza. Si chestia asta repetata de muuulte ori te pune pe ginduri, ca poate tu esti defect, nu ei/ele. Desi dupa analize vezi ca ai dreptate. Iti poti reprosa ca n-ai facut compromisuri, dar iti dai seama ca nu prea aveai cum. Si sistemul asta dictatorial in care am crescut le-a strimbat mintzile multora. Si asta e. Ca gindeau gresit e una, dar ca nu si-au dat seama de asta e cel mai grav, ca si-au conservat timpenia, de parca la ea tineau mai mult ca la orice. Bine, pe urma am vazut ca timpenia e universala, si exista in toate sistemele nu doar in dictaturi, ca asa e omul, e liber sa creada orice, si sa gindeasca cum vrea, atita timp cit nu calca pe libertatile altcuiva. Oricum nu conteaza, trecutul e trecut, nu mai intereseaza pe nimeni. Bun. Vad un film, se cheama Quo Vadis, facut in 1951, dupa o carte de Sienkiewicz, cu perioada lui Nero, din Roma Antica., cind aparea crestinismul. Acuma, ca valori ce aducea el era superior, comparativ cu salbaticia de atunci, dar a fost folosit de unii ca sa aduca in societate Dark Ages, care a durat destul de mult. Apoi, mai tirziu, cind capitalismul parea invechit au aparut, tot asa, sisteme noi, gen national-socialismul (nazismul adica),  sau comunismul, care promiteau mult, si, care, teoretic erau, pina la un punct, progresiste. Ce a urmat, stim. Tot batrinul capitalism a ramas valabil. Poate ca alte sisteme sint mai avansate ca el, dar trebuie sa existe valori, educatie, productie uriasa de bunuri, etc. Iar asta dureaza. Dar filmul e genial, cum discuta despre multe valori, si da de gindit, de asta imi place. Dintre toti care au lucrat la el mai traieste unul singur, care are ceva peste 100 de ani. Sint la jumate, mai am ceva de vazut, ca nu mai stiu cum se termina. Bine, Nero oricum moare, ca era diliu. M-am uitat pe wiki, omul se credea zeu, desi, cu citiva ani inainte fusese si un Caligula, care era mai nebun. Ciudat cum a evoluat societatea, desi e normal, daca te gindesti, ca e formata din oameni, care, multi, au ginduri rele. Oricum ce avem acum e, pe departe, cea mai buna situatie, ca s-au mai redus razboaiele, s-au cam terminat dictaturile, si avem access la o uriasa cunoastere. Quo vadis inseamna unde mergi, din latina.

Cintecele luminilor

Parti din lumi se regasesc in oameni, asa cum si parti din oameni se regasesc in lumi. De fapt, cred ca lumile si oamenii au coexistat dintotdeauna, su crescut impreuna, si s-au stimulat reciproc. Lumile si oamenii. Oamenii ca entitate formata din mai multe entitatzi individuale. Si lumile au imprumutat oamenilor mai multe calitatzi si defecte. Cum e indiferentza. Indiferentza rece, a unor abstractziuni. Careia oamenii ii opun fierbintzeala sufletului cel miscator-ratacitor. De fapt si lumile contin in ele mai multa miscare decit e vizibila, pentru ca e in adincuri ascunsa, undeva. Si e uriasa, cit sa cuprinda cel putin toate miscarile adunate, ale tuturor sufletelor care si-au plimbat trecerile pe planeta. Sint complicate lumile astea, mai complicate decit ne inchipuim. Dar, pentru ca au comunicat tot timpul cu noi, au devenit si ele subiective. Sau poate doar ni se pare asa, pentru ca invidiem ceva pur obiectiv, si vrem ca si lumile sa fie subiective. Macar un pic. In fine, lumile sint undeva, destul de sus,  si noi doar cautam sa le atingem, cu felul nostru de a intzelege. Poate ca, privind spre cer, vedem, printre stele, partzi din lumi, sau, cine stie, poate sint reflexii ale luminilor stelelor pe unele suprafetze ale lumilor. Sau poate, iar, sintem subiectivi, cine stie. Si cerul e complicat. Mai ales ca are in el atitea mistere. Mai multe, si mai mari ca ale tuturor lumilor impreuna, poate. Asta e imposibil de aflat. Pentru noi, cei de acum. Oricum sint multe mistere in noi insine. Ieri, orasul parea ca e intr-o asteptare, a unei ierni nedecise. Sau parca medita, pe marginile unor anotimpuri. Privea cind spre toamna, cind spre iarna, si totul cite putin, ca sa nu fie nimic stabil, ca intr-o miscare universala de balet cosmic, cind fin, si subtil, cind brutal, si ofensiv. Muzica era abia auzita. Poate mai mult simtita. Se distingea prin tot felul de vibratzii. Acum a revenit linistea. Doar felinarele mai sparg mici gauri, prin intuneric. Si lumina pare ca e asteptata. Pina la ziua ramine asa, in cantitati mici, si sferice. Miine va veni cu tot alaiul, sa ne zimbeasca, si sa ne calmeze. Si sa ne arate ca ii meritam prietenia.

Un spatiu dintr-un timp

Inima e sufletul nostru simbolizat, ce simtzim, dupa ce gindurile s-au eliberat de toate posibilele constringeri. E ce am fost, ce sintem, si ce ne va determina sa fim, ca un fel de destin prestabilit care ne conduce pe un drum al devenirii. E substantza eurilor noastre. Noi, asa cum existam. Ieri am fost iar prin locuri. M-am plimbat printre cladiri, si strazi, ca sa-mi amintesc de cum eram, atunci, cind locurile erau conforme. Si am fost eu, cu mine, doar. Pe ceilaltzi i-am lasat ca sa fie parte din peisaj. Stiu, ar fi meritat mai mult, dar asa am vrut, pentru ca eram doar eu intr-o varianta din mine, cea care a fost, atunci, un calator printre repere. Un etern instabil, constient muritor, si ratacitor alaturi de alti ratacitori.Intre timp mi-am mai revenit...

Vietzile vietzii

De cind cu videourile astea cu mincare, am invatat si eu muuuuult mai multe, si am devenit mai constient. Cind eram in Ro maica-mea gatea, si ma cam plictisisem de mincat mincare gatita, am zis ca ma eliberez dupa ce emigrez, si maninc numai fast-food. Evident, o timpenie, ca fast-foodul e o mincare mutanta, pentru mutantzi, nu e ceva care sa bagi in tine, continuu, ca te imbolnavesti bai nene. Ca toate is pe baza de grasimi dubioase, dar bune la gust, asta e tragedia, ca plac, dar, dupa ce le maninci ai un gust de carton-plastic in gura. Tot gatit e mai bun, mai satios, si mai sanatos, clar. Si nu are prea multe calorii, plus ca iti umple stomacul, si te simti suficient de satul cit sa nu mai vrei sa maninci altceva intre mese. Cum se spunea in armata: mincarea la cazan nu ingrasa. Bine, armata cu ce spune nu e credibila, dar asta cu mincarea la cazan e adevarata. Bai, si mincarea asta facuta in oale mari e super-hiper-delicioasa. La mine standardul maxim e mincarea la plimba-tava, acolo e, dupa mine, raiul raiurilor comsetibilelor, clar. Mincam asa cind eram la mare, prin copilarie-adolescentza. Mama ce buna era tot ce era acolo. Stateam la coada in mirosul ala de  ciorbe, fel 2, salate, de crestea foamea in mine exponential, si cind ajungeam in fata vitrinelor, sau cum se chemau, nu stiam ce sa aleg, ca le-as fi luat pe toate. Clar, ciorbele aveau prioritate, pentru ca luam o lingura, si le simteam tot gustul ala, ca plimbam pe la toate papilele, sa imi iau senzatia aia de traire a simturilor. Si acuma tot ciorbele le prefer, ca le pot regla gustul din condimente, si pot balansa zona asta de acru-sarat destul de precis, ca sa fie placuta la, cum ziceam, simtzuri. Ziceam ca imi fac bame cu carne de vita, ca sa vad cum sint, fata de bamele cu carne de pui. Lumea pare ca nu stie ca bamele sint o mica minune, ca, oricum le gatesti ies bune, ca am inteles ca se pot minca si crude, deci na. Si se fierb repede, si nu tre'sa adaugi alte nu stiu cite chestii la ele, au, adica, doar ele, un gust complet. Bine, na, mai pui sare, bulion, ceapa prajita, asa, de completare, si se recomanda si un pic de zahar, si asta e, desi un pic neobismuit pentru filosofia gastronomica carpato-danubiano-pontica, e, sincer, geniala, ca la noi dulcele era la desert doar, ei, uite ca si in mincare e bun. Pe cind eram in generala-liceu, anii 80, se gaseau la noi in comertzul socialist bame in sos de rosii, conservate la borcan, lua taica-meu cu plasele, si maica-mea imi facea automat mincare din ele, ca erau favorite, si ea stia asta. N-am fost un rasfatzat, ca nu aveam cum, dar am avut niste lucruri speciale, sa le zic asa, pentru vremea aia. Una din bucuriile uriase ever, erau Pif-urile, unul pe saptamina, cu zucarie inauntru, in plastic. Sa le rupi acoperamintul ala era o bucurie suprema, ca si miroseau a hirtie tiparita, si a plastic plin de surprize. Si mai miroseau a Frantza, si a lume libera, si a lume a tuturor posibilitatzilor. Pentru ca ce vedeai intr-un Pif iti depasea cu mult imaginatzia. Ce desene, cite viziuni, ce intimplari posibile de viatza erau adunate acolo e greu sa povestesc. Era o alta lume, in imagini, si cuvinte, si totul era, parca, special facut pentru mine, ca sa ma invetze sa vad altfel toate posibilitatzile. Arta e putin spus. Un Pif facea pentru mine cit o vizita la un muzeu celebru. Parca ma imbiia sa incerc sa fiu genial, ca, dupa mine, era un super-indemn la a-mi depasi orice limite, si sa invat sa imi construiesc imaginatzia. De atunci am inceput sa fac grafica, dar eram, stiu, nu asa de bun cum as fi vrut, pentru ca aveam in cap imaginile din Pif, dar nu mergeam dincolo de ele. Nu am avut dotari native pentru ceva anume, la mine toate s-au bazat pe enorm de multe acumulari, si pe enorm de multe frustrari, care sa ma ambitioneze, ca am mers pe foarte multe directii, si nu mi-a placut sa ma specializez pe ceva strict, pentru ca am vrut sa cunosc, la mine asta a fost scopul, cu cit cunosteam mai mult, cu atit mai bine, din toate domeniile. Nu sint renascentist, pentru ca, sa fim seriosi, nu am reusite asa multe, dar sint un cautator, asta da, un mic explorator de orice. Aici am vazut eu ca ma regasesc, in a cerceta. Chiar daca nu-s cercetator in stiintze, sau inginerie; desi asta mi s-ar fi potrivit cel mai mult, eu caut tot timpul ceva, nu stiu exact ce, dar ma straduiesc. Pentru ca asta imi satisface dorintzele mele profunde. Am invatat matematica, fizica, stiintze exacte, pentru a-mi ordona gindirea, dar am mers dincolo de asta. Am cautat, pe urma, imaginatzia din artele vizuale, apoi din literatura. La pictura, si sculptura a fost ok, ca acolo erau exprimate fomre geometrice familiare, dar literatura m-a cam bulversat, ca era parca mult prea subiectiva, si aducatoare de orori ale lumilor de cuvinte, de cosmaruri gen Goya, sa zic asa. Si asta n-o inteleg. De ce nu poti construi lumi pozitive, de ce sa te injosesti in a arata un rau posibil, de ce sa cauti sa domini prin subjugarea unui suflet al unui cititor? E raul asta chiar necesar? Ca vad prin comentarii pe fb niste gretzosenii de ma fac sa-mi dau demisia. Si niste libidinosenii cu aparenta suprafatza pozitiva, ca e sub forma de laude, sau de exprimari ale unui subiectivism propriu, ca-s pompoase, sau aparent timide, te lasa perplex nene. Si nu stii cum sa reactzionezi, ca ele vin pe o directzie aparent prietenoasa. In fine. Eu n-as accepta sa ma laude un nene cu metode sub-culturale, ca m-as injosi nemeritat. Mai bine ma injuri, ca acolo treburile sint clare, si accept provocarea, dar sa o dai in bilci cu jigniri ambalate in ceva eroic, ei, hai, asta chiar e cam departe de stilul in care am putea comunica, noi, cei din specia asta sapiens-sapiens. Hahaha, am plecat de la mincare, am trecut prin Pifuri, si am ajuns la jigniri. Na, mintea deviaza pe tot felul de teme, ca se plictiseste doar intr-o zona. Totul e ca ce scriem sa fie interesant, altfel batem cimpii.

Oameni si vremuri

Trecutul pare o naluca. Un absent la apel. O varianta care s-a intimplat, si, care, nu mai are relevantza. O trecere de demult, care ne-a determinat, si nimic mai mult. Un vis visat cindva, care s-a intimplat sa ne determine. O chestie pe care nu o mai recunoastem, pentru ca noi ne-am modernizat, si sintem doar contemporani cu alti modernizatzi. Si e bine, cumva, ca ne delimitam de ce a fost, ca sa nu ne traga intr-un jos profund, pentru ca, trecutul asta poate sa ne fie si ajutor, dar si blocaj. Mai bine sa luam din trecut ce ne e convenabil, lucruri care sa ne ajute sa devenim. Restul sa-l aruncam la gunoi. Ca mult din trecut e demn de un mare, si urias gunoi. Ca asa s-a intimplat sa fie. Si in trecutul asta putem baga multe intimplari, si multe creaturi. Care mai bune, care mai demne de mila. Bai ce timpenie, sa iti determine viatza niste imbecilo-dezaxatzi, care s-au intimplat sa-ti fie alaturi pe traiectoria timpului. Si, de care, na, nu te-ai putut feri, ca nu aveai cum. Asta a fost. Ghinionul contextului in care ai existat. Ce lume. Ma mai uit acum, la unii, pe fb, asa, de curiozitate, ca sa vad cum au evoluat. Cei din liceu au mers pe drumul lor. Desi erau atiiiit de salbatici si neavenitzi. Au avut tenacitatea, si energia sa-si urmeze niste pasiuni, si unii au reusit, pentru ca erau formati la scoala aia dura, si, care, nu ierta pe nimeni. Unii au facut inginerie, altii medicina, altii probabil s-au dus pe alte domenii. In facultate, la fel. Dupa o inginerie grea, multi au mers inainte, tot cu ingineria, desi nu mai era la mare cautare, ca inainte, unii au facut ceva prin tara, altii pe afara. Altii au urmat o a doua facultate, fetele, in special, pe economic, si au ajuns ceva manageri, sau lucratori in HR, desi, si asta a avut limita ei. Altele au facut altele. Si, asa, fiecare s-a auto-determinat. Simplu, si imediat. Ce ma mira, sincer, e ca niciunul din noi nu a ajuns la un factor comun cu ceilaltzi. Toti am mers pe drumuri paralele, si indiferente. Si asta am facut-o si eu. Nu am fost la nicio intrunire de liceu, sau facultate. Am dat de stire ca fac design mecanic, asta ca sa ma pomeneasca la o adunare a fostilor absolventzi. Dar de facultate, mai nimic, si chiar nu stiu cind s-au inteles sa se adune, ca sa vada care, si ce, pe unde sint. Profii din liceu, si facultate sint cu totul altzii, deci nu ne-am putea astepta la vreo reuniune sufleteasca, sa zic asa, ca toti s-au pensionat. Proful de fizica, din liceu a murit, Amarinei, si era un tip relativ dragutz, si intelegator. Asta comparativ cu proful de mate Ursu, care era un zbir, si un cretin, desi avea capacitati mari, si lucra niste probleme de valoare, asta e incontestabil. La orele lui era o atmosfera de inghetzau toate, si nu puteam nimeni din toti sa fim cit de cit  conform cu ce eram, pentru ca ne blocau toate sinistroseniile alea impuse, ca "metode matematice". Hai sa fim seriosi. Matematica adevarata e una, si e bazata pe o intelegere a fundamentelor, pe care le folosesti ca sa construiesti logic o solutie. Si ce construiesti depinde de propria ta imaginatie, si de capacitatea de a absolutiza anumite elemente care ti se dau in ipoteza, dar e o varianta, si nu e o solutie data pe observatii, asa, ca la un caz derivat. Pe mine asta m-a deturnat, tot timpul, pentru ca nu am putut sa accept o matematica din cazuri complet ne-generalizabile, cazuri de moment, ca nu asta e adevarata matematica, asta e doar una de context, si de moment. Ce solutie e aia bazata pe, ce sa vezi, incredibila chestie ca observam nu stiu ce truc, sau nu stiu ce gaselnitza a unora? Ori mergi pe adevarurir universale, ori iti bagi picioarele in ea de logica, si te limitezi la nu stiu ce detalii. Ca asa era cu matematica mea, din liceul meu, facuta de dilimanul meu de prof. Ca era la liber, pe vremea aia. A, si taica-meu tot prof de mate era. Doar ca nu m-am inteles cu el niciodata, pentru ca avea idei fixe. Nu am facut niciodata ore de meditatie, ca asta ar fi fost o rusine universala, pentru mine. Am invatat singur, tot. Pentru ca nu aveam de ales. Si asta a fost ok. Pentru ca am invatat de atunci sa gindesc cu mintea mea, si sa nu am vreo sperantza in nimeni. Nu e o tragedie, pentru ca lucrurile mi-au dat dreptate, in evolutia lor. Imi pare rau pentru ca ai mei nu au inteles nimic, asta da. Si ca m-au facut sa ma delimitez brutal de tot ce reprezentau ei. Aici nu a fost vreo alta varianta, pentru, ca, la felul cum gindeau, era o singura solutzie. Ma uit ca acum lumea accepta ideea de evolutzie. Pe cind eram eu, cu ai mei, nu exista asa ceva. Pentru ca trebuia sa accept ce mi se impunea. Asa, pur si simplu, brutal, si fara explicatzii. Taica-meu era stalinist, si maica-mea era in bataia vintului, dar era de acord cu stalinismul lui taica-meu, desi mai faceam uneori punte anti-dictatoriat. O intelegere mai exista rar, intre tot felul de experientze, dar nu una care sa fie stabila. Daca nu plecam si acuma eram un fel de sclav al metodelor lor primitive. Asta e, asa au fost vremurile. Dar se putea si ca sa invatam sa fim altfel.  Altfel nu stiu cum, altfel ca oameni normali, care traiesc, si gindesc normal, indiferent de vremuri.

Timpul din rataciri

"Prea multa agitatie, si haos cu alegerile astea. Si multe laturi/zoaie aruncate in toate directiile. Se uraste lumea ca la concurs. Ca unu-i dintr-un partid, sau altul, e privit de parca ar fi mai bun, sau mai rau. Eu nu mai judec asa, de cind politica asta mi-a facut greatza. Pentru mine omul ala ori are valori, ori nu. Ca alege sa creada in ceva politic anume e optiunea lui, asa cum si eu nu cred in niciun politician, hahaha. Dupa revolutie a fost o cadere continua, un jaf, si o distrugere, care s-au intimplat sub ochii nostri, si cu acceptul nostru. E vinovat cineva anume? Da, si noi i-am lasat, deci sa ne asumam o vina colectiva, si sa invatam sa ne organizam societatea, ca asa ca acum nu functioneaza. Cu asta sintem toti de acord, ca tara e in prapastie, si, parca, pe toti ne doare-n basca de asta. Ne intereseaza exclusiv bilciul ieftin. La alegeri ne-am porcait, de parca asta ne-am dorit, sa vina prilejul sa ne descarcam mizeriile pe altii, nu conteaza cum, care, cine e. Gasim pe oricine, si il facem tzap ispasitor. Pe el, ca-i vulnerabil. Ce e mai trist e ca facem asta grobinan. Injuram fara stil, si invocam cele mai joase scirbosenii posibile. Asta e sa-ti lipseasca cultura, debitezi ce-ti vine, haotic, fara nici o logica, si fara discernamint. O sa-l regretam pe Vadim, ca ala macar avea un sistem., si te facea albie de porci invocind niste chestii mai general valabile. E urit ce atmosfera se creaza la prilejuri de astea festive. Si e stupid, ca te scirbesc lucrurile astea. In loc sa ai un dialog, sa aduci argumente valabile, tu injuri ca un golan din gang. A, bun, e poate pentru ca nu te duce mintea. Si eu ce vina am sa trebuiasca sa suport starea asta de fapt? Sa-mi para rau ca traiesc prin locurile astea, pentru ca lumea asta e primitiva? Si sa ma faca sa vreau sa plec de aici cit pot de repede? Asta e scopul? Si cine, si de ce ar vrea asta? Ca, daca starea asta se mentine, toti oamenii capabili vor emigra. Si vor ramine acolo prostii, si neterminatzii, sa-si plinga unul altuia pe umar. Si asta ca sa ce? Ca nu exista, cum spuneam, nici o motivatie, nici un scop, in afara de ala de a-l calca pe cap pe cel care nu e de acord cu ce gindeste cineva. Si, asa, pierdem toti, si ne afundam in dementze, ca pe oamenii inteligentzi am incetat demult sa-i ascultam. Nasol moment, misto coliva, am spune, rinjind. Nu mai conteaza razboiul, daca coliva are si alune, sau nuci, si bomboane fondante. Bai ce penibili am ajuns, sa ne vindem tot pe o satisfactzie de moment. Viitorul da-l naibii, sa-l rezolve generatziile viitoare, ca noi avem razboaiele noastre cretine, de dus. Asta dupa ce tzara asta in care traim toti (ma rog, teoretic, ca unii si-au luat lumea in cap) e o ruina irecuperabila. Iar lumea priveste, se mira, si lasa totul sa devina ce merita." Asa ar fi scris omul meu, inginerul ala navalist, din secolul ala contorsionat. Grele vremuri au avut. Si ma gindesc cit de greu le-a fost sa supravietuiasca. Oare chiar a existat lumea asta, sau e o fantezie? Desi e greu de analizat, si facut diferentzele, pentru ca acum judecam cu mintea de acum, nu stim exact ce a fost atunci. Ca sa intelegem trebuie sa mergem inapoi in timp, si sa vedem mentalitatile vremii. Hm, ciudate unele stiluri de societatzi. Pacat ca unele au cam blocat evolutzia, si au redus la tacere oameni care, prin ideile lor ar fi facut ca societatea sa avanseze mai repede. Oricum, ei au existat, si noi sintem urmasii lor, deci ar trebui sa le multzumim, cumva. Daca asta ar mai fi posibil. Oricum, inginerul e omul meu. Ca s-a batut ratzional, pentru niste adevaruri valabile, as spune, si n-a irosit energii bune pentru idiotzenii. A fost si el o victima a vremurilor. Ca mine, intr-un fel, desi lupta pe care a dus-o el e diferita de lupta pe care o duc eu. Ca atunci era o batalie pe idei de baza, si nu pe detalii, ca acum. E o mica-mare nuantza. Oricum e bine, ca mi-am gasit omul cu care sa relatzionez. Pacat ca am trait in perioade atit de departate in timp, ca el e o amintire, si eu un suflet ratacitor. In timp ajung si eu o amintire pentru un alt suflet la fel de ratacitor. Asta e. Pina cind se inventeaza nemurirea avem a cunoaste multi oameni care ne-au semanat atit de bine, si, care, au disparut. Fizic. Pentru ca ii simtim aproape. Si doar ei ne ajuta sa continuam sa traim.

Setari de stari

Am cautat citeva poze, pe net, din Galati, si greu sa gasesti ceva decent, de parca orasul ala ar fi fost vizitat de extraterestri care ar fi lasat in urma o zona ciudata, unde totul are un fond intunecat, si unde se poate intimpla orice rau imaginabil. A, ca au fost vremurile de dinainte de asa natura, na, asta a fost toata tara, si asta nu putem corecta nici acum, dupa 30 de ani. Dar Galatiul e locul ala magic, unde mi-am trait eu nasterea, cresterea, si prabusirea visurilor mele. Partea cu prabusirea am uitat-o fortzat, ca na, nu face bine la psihic. Oricum, acolo m-am format, alea imi sint originile la absolut orice sint azi. Acolo mi-am trait eu toate miracolele, si acolo am inceput sa-mi construiesc imaginatia. Ca am muncit mult sa acumulez datele, pentru ca trebuiau filtrate, ca nu puteai crede orice, cind existau atitea minciuni, si manipulari amestecate cu adevaruri. Asa, si mi-am adus aminte de ceva ce domina societatea de atunci, si care a ramas in memoria celor de virsta mea, probabil. Societatea romaneasca a fost una primitiva, si brutala, si asta se vedea in orice, dar ce era trist ca asta domina si mintile oamenilor. Era incurajata, intr-un fel, o reusita bazata pe o duritate a loviturilor, cu pumnul, sau bocancul. Aproape toti erau asa, cu infime exceptzii, din ce am trait eu. Pentru ca intelegerea a lipsit. Oamenii erau aparent prietenosi, la un prim contact, sau unul de natura superficiala. Dupa care deveneau salbatici, daca, din diferite cauze, treceai de nivelul superficial. Nu-i ducea mintea, si oboseau repede, si, probabil de teama de necunoscut actionau asa. Unii, cei cu un stil mai pasiv, iti rinjeau in fatza. Nu puteai construi absolut niciun fel de comunicare care sa treaca pe nivele superioare, pentru ca te blocai la etajele de jos. Si toti aveau un stil identic. Respingeau ce le parea strain, si te respingeau si pe tine. Toti, de la vecini, colegi, cunostinte, parinti chiar, toata lumea avea o limita peste care nu se putea trece.Asta mi s-a parut mai sinistru ca brutalitatea primitiva sociala de atunci. Ma uitam la unii colegi, care, sa zicem, erau mai buni la anumite materii, pentru ca invatau pe rupte. Se simteau bine cind puteai comunica din ce stiau. Ramineau un timp deschisi la ceva nou, dar asta dura un timp mediu-scurt, dupa care opreau discutia. Pentru ca nu li se parea normal sa asculte, si sa invetze. Se vroiau stapini absoluti pe domeniu. Adica mici dictatori psihici, sa le zic. Dupa revolutie a picat toata piramida mare, dar piramidele mici, din sistemul lor a ramas. Nu pricep pentru ca nu accepta asta. Orgoliul le-a cam luat mintile, si asta a fost din cauza sistemului in care am trait. Multi nu s-au putut adapta unei lumi noi si libere, pentru ca aveau mintile blocate in ce a fost. Asta e, de asta pare Ro azi o zona vizitata de extraterestri, si de asta toti se urasc, pentru ca nu accepta diversitatea, asa cum n-au acceptat-o atunci. E de inteles, cumva, dar nu de acceptat, clar, ca trebuie totusi sa ne adaptam la civilizatie, ca am depasit perioada cea primitiva. Si avem alte valori, care mai bune, care mai proaste, ma rog, se regleaza si ele, in timp, nu se pot rezolva toate problemele de mentalitate usor, si in timp scurt, pentru ca cere efort, si sa inveti e considerat al naibii de greu, desi nu e, daca exersezi. Tre'sa nu te lasi pe tinjala. Am vazut ca e si nume, si asta mi s-a parut cel mai autentic nume romanesc: Tinjala, hahaha, e ce ne caracterizeaza. Lenea, sau dulcele farniente. Asa, dar am plecat de la imaginile de pe net. Greu de gasit ceva decent, cum ziceam. Mi-am facut o mica colectie cu poze cu Galati, cu LVA, cu peisaje diverse, oameni, lucruri artistice, ca sa imi mentina mintea in parametri (cind tind sa ma deturneze porcariile sau idioteniile). Si revin la ele, periodic, ca revad zonele de oras, si starile atasate. Am toate panoramele in cap. Stiu locurile asa cum erau. Acuma s-au mai schimbat, dar ce e important e fix la fel.

Elaborari de sublimuri

Lumile sint exact asa cum sint. Dure, si neintelegatoare cu natura noastra subtila si efemera. Intre noi e o comunicare cam neserioasa. Ele nu ne inteleg, si noi vrem sa nu le intelegem. Sintem adversari, pentru ca sintem pe alte baricade. Si luptam ca sa ne aratam propriile adevaruri suficient de tare, cit sa admitem ca, de fapt, ne-am putea, cumva, imprieteni. Dar e un  lung drum de strabatut, inainte de asta. Un drum care ne poate schimba felul de a fi, si de a gindi. Iar lumile par ca ne observa, si ne asteapta. Ca si cind ar sti ca vom in cepe o aventura ca in filme. Hm, ce inedit interesant e atit de aproape. De parca destinul asta ne-ar face favoruri. Pe care le mai meritam, asa, cind ni se pare. Ieri am avut iar un vis din ala cumparat, in care ma plimbam prin locuri ale amintirilor, si mi-a placut, ca era placut. Ca iar imi reveneam la eul meu din mine, profund. Cind ma plimbam prin locurile uitate,  si care acum s-au schimbat. Ce e frumos uimitor, ca intotdeauna. Ca asa e trecutul asta, dupa ce l-a elaborat mintea, si dupa ce a pastrat doar variantele sublime: fa-bu-los.

Drumul printre traiectorii

Lumea e o necunoscuta, construita subtil din alte necunoscute. Subtil, adica in tot felul de feluri, care mai accesibile, care nu. Ce e bine e ca lumea e vizibila, si, deci, cercetabila. Ma rog, intr-o anumita masura, ca sa fiu corect, ca mai exista si zone obscure. Pai, na, de unde sa fie chiar asa, totul usor de determinat? In fine, asta nu mai conteaza. Azi a fost cald, si zapada e in cirs de topire. Bun. Scriu in continuare ce am facut azi, ca sa nu uit. Mi-am pornit masina, i-am reumflat cauciucurile, ca la o saptamina se desumfla, apoi mi-am facut niste cumparaturi. Aveam ca variante sa-mi iau un pui la rotisor, pe care sa-l bag in vreo 4 ciorbe, la 12$ puiul, sau sa iau pulpe, si sa le gatesc, pulpele la jumatate pretz ca puiul. Am zis ca pulpe cu bame e preferabil, ca im i era o pofta nebuna de asa ceva, si am gasit la reducere pulpele, si bamele la pretz normal. Le-am luat, am mai cumparat si tigari, si vin rosu intarit. Daca am luat pulpele n-am mai luat pui, na, ca era cam mult. Si am mai luat si ceapa, tot la reduceri, era 0.77 dollari canadieni o plasutza, de vreo 4-5 ori mai ieftin, si m-a tentat, si o punga cu chips, la 1 canadian, asa, pentru gust, ca nu-mi plac, parca-s facuti cu ulei reciclat, dar au adaosuri care-i fac interesantzi, si asa, o data pe secol e buni, hahaha. Si m-am intors cu prada, am bagat-o in frigider. Pe urma am inceput o sticla de vin, si am intrat pe fb, unde am comentat bine, zic eu, niste chestii, unele despre arta, altele despre ww2, si cum s-au intimplat lucrurile atunci, plus altele legate de tema cu ursul omorit dupa ce a fost lasat sa se chinuie, oh, astea nu-mi fac bine, dar nu pot sa le las asa, ca si cind n-ar exista. In fine, dupa o mica ameteala bahica am zis sa gatesc pulpele, si le-am pus la fiert, dupa care am pus ceapa, bamele, si rosiile din conserva, plus m alaiul si orezul, pentru consistentza, si cuburile de supa pentru gust, pe linga condimente. A iesit fabulos, acuma l-am lasat sa se raceasca, poate mai tiriziu maninc ceva din el, si-l bag la frigider. Faza asta cu gatitul e si o corvoada, dar si o placere, recunosc, pentru ca ma face sa ma simt un bucatar iscusit, si imi reface self esteemul hahaha. Pentru ca ce gatesc iese bun, si, daca maninc bun ma simt mai bine. Plus ca e o oala babana, si am de mincat un timp, nu ma mai panichez ca ramin flamind. Idioatii astia doi isi gatesc ceva stupid, nu stiu, oricum nu se pricep, si fac copiind retete. Bine, nici nu sint in stare de ceva, ca i-am vazut, au o gindire pe baza de cretinisme, si se si comporta de ca si cum lumea e construita dupa felul in care gindesc ei. E ceva de te lasa masca, dar m-am obisnuit, ca e normal sa existe si asemenea specimene. Unul e psihopat, altul sociopat, si se contreaza intre ei destul de brutal. Eu stau in banca mea si ma distrez. Bine ca nu sint de acord intre ei, ca altfel s-ar uni, ca sa mi-o traga. In fine, am terminat de gatit, si acuma stau pe net. E ora 5 jumate si deja e bezna. Pina pe 22 decembrie o sa tot scada ziua. Deprimant, dar asta e. Luna asta am decretat ca-mi fac curatzenie, ca e musai, si o sa spal si citeva chestii. Azi m-am mai uitat pe un site cu apartamente, sau vile, sau spatii de afaceri, de vinzare, cu poze, din Galati, si mi-am  mai adus aminte cum e lumea de acolo. Mama ce case au unii, pe bune, ramii masca de cum exista asa ceva intr-un oras parasit cum e Galatiul. Dar si ce preturi sint la casele astea. Cine naiba sa dea titia bani pe ele bre? Si eu trebuie sa vind apartamentul alor mei, si casa plus via de la bunici, asta cind reusesc sa ajung pe acolo, ca nu stiu ce imi rezerva timpul. Eh, probleme facute de taica-meu, ca el se credea buricul pamintului, si gestiona prost ce avea. Cu el am avut probleme de cind m-am nascut, ca nu admitea sa fie contrazis, si reactiona extrem de violent, o facea pe nebunul, si ma bloca in cam toate. Si imi impunea numai timpenii, sub ideea ca ma invata de bine, pentru ca asa il duce mintea. De asta nu m-am prea inteles nici cu maica-mea, si nici cu rudele, ca erau din partea lui, sau ca erau ale maica-mii. Bine, si rudele maica-mii s-au certat intre ele, si s-au dat in judecata pentru casa strabunicii. Ca la nebuni, unul mai rau ca altul. Cind am plecat am zis ca oriunde ma duc, si orice fac, o sa caut sa uit ce a fost, pentru ca si lumea romaneasca in ansamblu era o uriasa porcarie. Si asta a fost. De greu, ce sa zic ca mi-a fost enorm de greu, pentru ca, ca si in Ro, nu ma intelegeam cu nimeni. Si nu am reusit sa-mi gasesc o partenera. Asta e, poate ca eram si eu prea afectat de ce mi s-a intimplat. De aia mi-am luat o pauza, ca sa ma gindesc bine. Poate imi gasesc o canadianca, ca sint multe tipe bune si pe aici, dar trebuie si eu sa fiu impacat cu mine, ca sa reusesc asa ceva. Or sa vina si reusitele, ca na, se mai sparg si ghinioanele, si lumea o sa mai si fie normala la cap, cred. Pentru asta imi trebuie si multa rabdare, dar si multa uitare. Vor veni toate asa cum trebuie, simt asta, dar e un timp necesar de regasire, ca sa ma reconstruiesc. Nu mi-e frica, nu mi-a fost niciodata, dar am deviat, cumva, din cauza unor esecuri, din cauza unor netrebnici. In fine, toate se vor repune pe traiectorie. Acum ma simt mult mai stabil. Si o sa fac ce trebuie, si o sa fiu mult mai indiferent, pentru ca mi-am propus ca eu eu sa fiu subiectul principal al vietii mele, si nu altii..

Pictura in alb

Lumile, spatziile, si timpul au trecut unele prin altele. Lumile au trecut prin timp, apoi prin spatziu. Spatziul a trecut prin timp. Si toate si-au schimbat contururile, ca sa-si protejeze fondul. Timpul a ramas singurul stabil, si toate au alunecat prin el, ca sa se transforme. Apoi toate s-au amestecat, au devenit o masa amorfa care s-a redus pina la un punct, ca sa explodeze si sa recreeze totul aproape identic, ca un Big Bang mai complicat. Si lumile si-au reluat miscarile de dinainte. E liniste. A nins. S-au oprit oamenii sa admire un alb care acopera totul. Unii spun ca s-a purificat locul, si oamenii impreuna cu el. Iar se reiau legendele cu nasterea zapezilor. E frumos, mai ales ca se invoca iar magicul din suflete. Sint fantezii, dar ne fac sa ne simtim bine. Admiram, mai bem un vin fiert, apoi iesim afara, sa ne jucam in zapada. Sintem iar copii. De fapt sintem cum am fost dintotdeauna, ca nu incetam niciodata sa fim copii. Care se mai joaca de-a oamenii maturi. In centru au instalat bradul, apoi l-au luminat, si l-au umplut cu bomboane si mici cadouri. Oamenii au iesit sa il admire. Au venit si citiva robotzi, din tre cei cu programe simulari de suflet. Ei sint cei mai jucausi, pentru ca oamenii par prea seriosi. Parca-s adusi aici din obligatzie. Glumesc, nava e facuta sa ne bucuram de viatza, asa cum ar fi fost pe Terra. Ar fi fost un moment bun sa o intilnesc pe Tiana. Chiar, la urmatorul vis o sa le cer un peisaj de iarna, si o plimbare printr-un peisaj de munte, cu sania. Sau cu schiurile, desi eu nu ma pricep, dar in vis e altceva, acolo nu e ca in lumea reala, pentru ca, daca dau banii pe vis, il fac ca sa ma simt campion. Si dupa ce obosim mergem la apartamentul nostru din cabana, cel de unde se vede asa de bine tot oraselul. E un spectacol de culori noaptea de nu-ti mai vine sa te culci. Chiar daca maninci ce-ti place, si bei bine, cu toata burta plina nu-ti poti refuza asa un cadou vizual. Pacat ca-i frig. Desi, lasa, e mai bine asa, ca sa simtim cum ne trezim la realitate. O sa avem caldura suficienta in iad, hahaha. Nu ca am ajunge vreodata acolo. Si nu ca ar exista un iad, dar, asa, o spunem ca sa faca iarna mai atractiva. Si mai sint si tirgurile de iarna, acolo e un spectacol fabulos. Chiar, oare gasesc acolo visuri la reduceri? Ar trebui sa caut, cine stie, ca de cind s-au inoit technologiile sigur s-au mai ieftinit si visurile-visele astea. Ca erau la un moment dat cam scumpe. E mai interesant ceva cu vacantza de iarna un vis, ca mai schimb, dupa atitea plimbari cu busul de noapte. Sa vad ce inspiratzie am, sau ce chef o sa am. Pot sa fac si un vis combinat, jumate in bus, jumate in statiune, si amindoua iarna, ca tot e anotimpul la moda, hahaha. E ok, am multe posibilitatzi. Oare cum era inainte sa explodeze technologiile astea? Inainte chiar de internet, ca sa nu mai zic inainte de navele spatziale? Poate atunci functziona mai bine imaginatzia.

Rigori de pampleci

A mai fost un rind de alegeri beton. Iar ne-am pus poalele-n cap, in stilul nostru original-balcanic. Ca ne trebuie dixtractie, nu conteaza altele, ca nu le intelegem. Societatea functioneaza pe cerere-oferta. Adica societatea cere ceva; adica o masa de oameni care determina "stilul" social cere ceva. Si i se da. Adica, ma rog, i se fac tot felul de oferte, iar societatea, ca o pitzi, alege, dupa cit o duce mintea. Ca ea decide, prin reprezentantzii ei cei multi. Unii nu-s de acord cu asta, ca ei au alte valori in cap, dupa educatia proprie, si se revolta. Asta pare ca nu conteaza, ca societatea e dictatoriala, face ea ce vrea, cum vrea, si cu cine vrea. Sint societati, si societati. Unele mai avansate, adica mai educate cer altceva decit ce cer societatile mai primitive. Noi sintem primitivi, si nauci dupa o dictatura brutala. Ce cerem? Mincare si distractie. Restul nu conteaza. Asa facem si in politica. Ma rog, in ce intelegem noi prin poltica. Vrem de la ea tot asa, mincare, sau alte avantaje, si sa ne distreze pe intelesul nostru grobian. Sa faca circ, cit mai mult, ca sa ne ridem de ei ca sint prosti. Adica mai prosti ca noi. Pe destepti ii ignoram, ca aia nu-s distractivi, vorbesc bazaconii, si sint plictisitori. Si, clar, nu ne merita. Sa fie destepti la ei, acolo, pe tarlaua lor, nu pe teritoriul nostru colorat, si salbatic. Nu avem nevoie de ei, chiar daca doar ei ne-ar putea scoate din mocirla noastra draga. Ei sint ei, si noi sintem noi, facem parte din lumi diferite, nu ne amestecam, ca ies conflicte, si noi sintem aprigi la minie, si i-am lua la bataie, de asta ii ignoram, ca sa-i protejam. Ar trebui sa ne multumeasca pentru asta. Daca pot, ca unii sint si orgoliosi, ba chiar arogantzi, ca se dau si neintzelesi, auzi tupeu la ei. Unde e desteptaciune multa e si prostie multa, si ei, cu toate cunostintele lor sint, dupa cum spune maxima, mai prosti ca noi, pina la urma, si ar fi buni de luat in ris, dar nu au reactii comice, se dau loviti, si par ca nu mai reactioneaza cum am vrea. Pai ce fel de oameni sint astia? Sau or fi extraterestri, la cum se comporta. Ca noi vrem sa joace roluri, sa rectioneze, sa injure, sa se strimbe, sa faca ca toti dracii. Ori ei se dau decentzi, si asta e deja scandalos. Ce vrei, de fapt? Ca pare ca nu esti cu noi, deci ai toate sansele sa fii impotriva noastra. Si atunci risti, ca noi sintem seriosi cind cerem circari, nu simulam, asa cum o faceti voi, baaaai, astia intelectualii lu' peste prajit. Ah, mincare. Iar mi-e foame. S-a terminat cu circul la alegeri, si e plictiseala. E mai distractiv frigiderul meu. Ia sa ma dau si io intelectual, si sa visez la ceva. La ce? La mincare. Ca nu fac filosofii sa ma damblagesc. Mincarea e mincare, o gatesti, sau o cumperi, si o savurezi. Mai bei si 1-2-3 sticle de vin, si aia e. Traiesti ca sa maninci, ca de ce altceva? Sau mai sari mincarea, ca ai digestia inceata. Mai bine bei, si zici ca ai mincat lichide, hahaha. Cu cit mai mult cu atit mai bine. Ficatul duce. Si te simti bine. Uiti de probleme. Ba, mai gasesti vreun amic cu care sa te injuri, sau sa-i injuri pe ceilalti, si ai rezolvat. Ah, ce lume. Ce politica proasta, pai cum sa mearga lucrurile daca nu se mai injura ca inainte? Ce politica e asta, pentru intelectuali de aia firavi? Pai ori sintem activi, ori sintem intelectuali pasivi, care fac mofturi, ca au ei pe dracu ce valori cu care se dau mari. La baie ba, ce, te crezi singur pe planeta? Ce, ai trait in puf, si acuma nu-ti mai place cind ai vazut ca viata e dura, si cind trebuie sa dai pumni, ca sa supravietuiesti. Io, ce ma enervez numa cind ma gindesc la astia. Ia sa-i bag undeva, si sa mai maninc ceva. Sau mai bine beau, si zic ca am mincat. Si cind ma trezesc trag o cafea, ca un aristocrat ce sint, si continui cu bautura, pina termin tot. Si asa fac. Le arat eu lor cine e mai bun. Mama voastra de filfizoni. Hai noroc! Pai ori bem, ori ne facem ca traim. Ca amindoua deodata nu se poate. E rigori. Ca la pam-pleci. Ce frumos a nins afara. Parca e de Craciun. Ce bune ar fi niste cadouri acuma, de alea lichide, la bidon.

Cautari de cautari de cautari

Ma tenteaza sa ma fac dada-ist, ca acolo e pe improvizatie, spui ce simti ca trebuie sa fie acolo, fara sa te complici cu logici de vre-un nivel, sau altul. Desi, na, nu ma lasa sensurile sa le ignor, si caut sa construiesc, pina la urma ceva ratzionalmente sta-bil. Oare daca merg pe intuitzie ce o sa iasa? Greu de ghicit, ca am si eu provocarile mele din cap, si unele idei sar la bataie, si cauta sa domine, si nu e democratic. Trebuie combinate artistic, ca sa iasa intregul stabil, adica, oricum, fara o viziune e ceva pueril, si uneori cam absurd, zic, desi n-am testat asta. Nu, cel mai bine e sa am un scrib atent, sau o secretara mai atenta ca un scrib, si care sa scrie repede, si sa corecteze repede, ca eu as avea tendintza sa deviez in forma, desi as pastra fondul constant. Si care secretara sa vina in intimpinarea a ce spun, sa ma completeze pe unde mai sar calul. Avea talentul asta Marina Constantinescu, la dialogurile ei cu oamenii de cultura, spunea inainte cuvintul/ele pe care le gindeau cei care vorbeau. Incredibil de intuitiva. Asa ceva mi-ar folosi fabulos la ce as vrea sa fac, dar nu am, deci tre'sa fac eu treaba asta, de parca as fi un Joker bun la toate. Si nu mai zic, ca as avea tendintza sa dau ori in patetisme de fiintza pasiva, ori in injuraturi de om activ, si directzionat. Si eu tre'sa par constant, ca sa fiu conform cu rolul meu propriu, si personal. Na, asta asa, ca sa fie, ca nu-mi propun expres, ca vreau si eu sa fiu liber de constringeri. Teoretic. Dar logica, si sensurile te obliga, n-ai ce sa-i faci. Nu poti sa bati cimpii fara sa-ti asumi nicio responsabilitate. Ca nu e firesc, pentru stilul vremurilor. Daca as fi trait intr-un viitor, poate as fi fost mai libertin. Desi, atunci cine stie in ce fel de mediu as fi trait, si ce educatie as fi putut avea. De fapt, si educatia asta e o chestie  care se raporteaza mai mult la tine, decit la mediu. Bun, mediul iti poate arata directiile unor drumuri, iti poate da un sir mare de valori, din care sa alegi ce ti se potriveste, dar nu te poate determina sa te duci pe directii care nu sint conforme cu simtul tau interior. Ca iti place ceva anume, si acel ceva te determina sa explorezi domeniul care te satisface. Ca sa faci performantza iti trebuie o memorie buna, exercitiu, si vointza multa, ca sa poti depasi multele bariere care ti se pun, de toate felurile. Pentru ca, in drumul tau, mai dai si peste atitudini profund negative de la alti "cunoscatori", care, cu intentzie, sau nu, cauta sa te blocheze. E frustrant, dar e cit se poate de real. Totul e sa poti evalua cit adevar e in toate. Si sa-ti dai drumul la idei, si la ginduri de toate felurile, pentru ca, daca iti merge mintea stii ca ai multe sanse, si daca 1,2,3 nu merg, poate merge a 4a. Faci ca in matematica, asediezi problema, pina gasesti o gaura in zid, si pe acolo iti construiesti solutia. Ca solutiile exista, evident, dar trebuie cautate. Si poti sa faci asta inducindu-le si altora in minte ca poti asta, ca sa te sustzina, ca ai multa nevoie, uneori. Ca sa te ajutzi singur, ca, pina la urma, singur mergi pe drumurile astea, ca-s cautari de solutzii, sau explorari. Am fost de multe ori in impas, si provocat stupid de multi idioti. Mi-a trebuit un timp sa-mi revin. Apoi m-am adunat de prin toate locurile, si mi-am pus armatele la lucru. Greu tare sa invingi inertzia unor mintzi blocate. Dar am ocolit locurile astea ostile, si am continuat. Cu ce energie, habar n-am, dar am strapuns lantzuri bine construite de ignorantze. Si asta fara sa ma laud ca am determinat pe unii sa gindeasca altfel, ca nu as fi avut cum, dar am trecut prin ei, si asta cu metode pur stiintzifice, fara iluzionisme, sau bagari in seama. Ca au urmat razbunari, na, asta e, era previzibil. Totul e sa fii stabil, adica sa te bazezi pe adevaruri, pe care ei nu le pot contesta, si ai un reper. E foarte mult de spus, si lucrurile astea capata sens daca ai experientze cu babuini ajunsi sus, cu care e greu sa te lupti, pentru ca ei au o chestie la indemina, care ii face sa creada ca au dreptate, au putere. Ejust, sau nu, astia decid, si ei functioneaza pe principiul esti cu mine, sau nu esti deloc. Nu spun ce imi face imaginatia ca le-as putea face, dar ma abtzin, ca nu e pentru ipocritzi. Na, lumea asta e o combinatzie de stiluri, si asa mergem si noi inainte, cautind sa-i evitam pe dilii, si dorind sa ne gasim solutzii la proiectele cele mai de substantza. Cu calm, pe cit posibil, chiar daca am vrea sa-i rezolvam pe dementzi in tot felul de feluri.

Gastro-nomicele fiintzei

Azi dupa cumparaturi am dat-o pe vin rosu intarit. E cel mai misto ever, si ce bine imi pare ca lumea nu stie, ca ar da navala, si s-ar scumpi, si ar fi nasol. Lasa lumea in cretinitatile ei, sa faca ce vrea, ca si asa e dusa cu capul, ca, na, asa pare, din ce, si cum face. E prostia cit china peste tot, si toti arunca cu bani ca sa isi cumpere iluzii de tot felul. Bai nene, ciiita prostie, si cita incredere in propria prostie, de te miri tot timpul. Eu, de cind sint ultra-restrictzionat cu banii cumapr ce e mai ieftin, si, am descoperit ca chestiile astea sint cele mai bune. A, bine, poti sa maninci la tot felul de restaurante ceva ultra delicios, dar cam costa, si, de ce nu sa-ti faci tu ceva auper-misto, ieftin, si de-li-cios. De la Dollar Store iau conserve de fasole de 1.50, conserve de macrou de 1.50, pretzels de 1.50 punga babana, orez de 1.50, sau 2, nu mai stiu, dar orez super valabil, cioco de 2.50 mare, de craciun, cuburi de supa de pui 1.25, 12 cuburi, piper, condimente, si alte multe chestii ieftine si bune. De ca sa ma duc sa dau dublu, sau triplu pe alte chestii mai nasoale la gust? Si stai asa. La wholesale club iau crenvursti de pui la 1, daca cumpar 3, pulpe de pui la 4 si ceva kilogramul, legume congelate, ca-s amestecate, sau bame congelate, sau morcovi congelatzi, sau ardei rosii taiati congelati (care isi conserva gustul, pe incercate de mine) punga babana de 5 dollari, din care folosesti mult la orice. Bamele congelate sint 3 dollari, punga mare, buna pentru o oala mare, sin care maninci bine vreo 3 zile daca pui si ceapa tocata, alte legume, si pulpe de pui. Piinea cam 1 dollar cea la reduceri, ca e alba, sau integrala. Maioneza 5 dollari borcanul de 500 grame, super gustos, poti sa pui jumate la o salata de cartofi cu ardei, si carne de pui, sa-ti iasa ceva cam 1-1.5 kg de salata, chiar mai mult, de sa maninci sa cazi pe jos. La congelate mai sint multe combinatzii, am vazut azi, care cu morcovi, ardei, broccoli, sau conopida, si altele la cam 6 dollari; morcovi taiatzi congelatzi la 5 dollari punga babana, sau mazare si morcovi amestecatzi tot la 5 dollari punga mare. Carnea de pui difera, pieptul e mai scump, pulpele mai ieftine, mai e si de porc, la 8 dollari/kil, buna de gatit in orice varianta, de vita e mai scumpa, cam la 10/kil. E o varietate uriasa, la pretzuri foarte bune, ca ei vind cantitati mari, in special pentru cei cu mici restaurante. Am luat ceapa la 2 dollari 2 kg, sint conserve de toate neamurile, dar mai scumpisoare pentru bugetul meu. Gasesti bucati de pui prajite gen KFC, la 25 de dollari de 1.5 kg cu pulpe si piept combinate, aripi de pui gata prajite si congelate, la 10 dollari 1.5 kg. Ei sint mari, vind de toate la preturi super-convenabile, nu ca in mall. Mi-am luat cafea solubila un borcan, la 3 dollari, si mi-ar mai trebui malai o punga de 1.5 kg la 1.5 dollari, pentru pus in ciorbe, ca le dau consistentza. Mi-am luat rosii de la Sobeys, la 2 dollari per pound, pentru gust, ca merg cu pui, sau asa, cu piine si sare, sint fabuloase. Nu stiu de ce lumea cumpara de la mall, cind aici sint asa ieftine. In fine. Si mai gasesti tot felul de deal-uri, ieftiniri, ca sa iei la jumate de pretz. Eu maninc de obicei pui, iau un pui la rotisor de la mall, si il pun in ciorbe, dar n-as refuza un steak adevarat, ca n-am mai gustat demult, ca sa nu uit si cum e friptura de vita, sau porc. Dar ma feresc de grasimile alea nasoale, recunosc, si mie imi place mai mult gustul de carne fripta cu cartofi natur, si salata, ba uneori prefer salata adevarata in schimbul carnii. Si ciorba mai mult ca orice, ca are gustul pe care il vreau, si e voluminoasa, si nu are multe calorii, clar. Pai na, fiecare maninca ce-i place. Eu nu inteleg de ce caviarul e asa o chestie de sa cazi pe jos, ca e nasol la gust, miroase a peste mort, si e si negru, bleah. Sau fructele de mare. Ce e aia nene, ca n-au gust deloc, si arata si de parca maninci insecte? Ori e peste, ori nu e deloc, si pestele sa fie de ala adevarat, nu unul cu carne alba, sau galbena, sau verde. Ori e morun, sau crap prajit, ori nu e nimic altceva, parerea mea. Desi, parca, macroul e cel mai gustos, gatit in toate felurile posibile. Ah, ce bune sint chestiile astea, dar, parca puiul le intrece pe toate. Na, sint multe de zis, ca fiecare are preferintzele lui. Mincarea buna e buna, ca ne face sa gindim mai bine. Si, cum se spune, noi sintem ce mincam. Si mincam ce sintem ,hahaha, e ca si cum viatza ne indeamna, si noi putem alege. PS Pretzurile sint in dollari canadieni, nu americani.

Lectziile vietzii

Care, unde, cum? Cine, ce anume? De ce e diferit intelesul lui dincolo, de dincoace? Eu sint aici, sau acolo? De ce nu sint la fel, ca tot eu sint, daca as fi acolo, sau aici? Bun, aici e diferit de acolo, pentru ca asa sint intelese cuvintele, ca aici e aici, cu imprejurul asta, si acolo e un altfel de aici, dar cu alt imprejur. Poate ca totul depinde de imprejur, sau de imprejururi, desi e relativ. Ca un imprejur poate fi compus din mai multe imprejururi, care si ele pot fi compuse. Mda, poate ca mai bine folosim sistemul de referintza al propriei fiintze. Ne declaram universali, in noi e centrul lumii, si toate le raportam la noi, pentru ca omul e masura lucrurilor. Mda, dar noi putem fi cu mintea in alta parte. Putem fi fizic aici, dar cu atentzia acolo, si atunci ar putea exista doua sisteme de referintza simultan, ceea ce e confuzant. Mai bine ar fi sa situam sistemul de referintza acolo unde ne e mintea. Sau gindul. Sau trairea de moment. Care e deplasabila, clar, in spatziu, si timp. Pentru ca ne putem folosi de amintiri, ca de lumi virtuale, in care sa calatorim. Amintirile, cele care ne sustzin, oricine am fi. Se spune ca noi sintem ce sintem prin propriile amintiri. Si ca raminem ce raminem prin amintirile celorlaltzi, cu noi. E posibil. Ce stiu e ca avem un timp scurt sa traim. Si e bine sa-l folosim eficient. Sa ne concentram doar pe adevarurile profunde. Ca sa nu ne para rau, pe urma, ca ne-am pierdut sufletul printre detalii. Chiar daca detaliile sint tentante. Drumul e mai important. Un drum prin Tara Minunilor, ca Alice, doar ca, acum, Alice vede "minuni" in absurdurile construite in realitate. Si absurdurile astea sint construite pe multe rele. Eh, sa negam ce nu ne convine, ca sa ne pastram optimismul. Si sa cautam ceva bine, ca sigur gasim. Mai greu, dar, cu efort, reusim, cred. Eu nu sint Alice, dar am ceva dor de cautari, ca sa imi satisfac curiozitatile. De asta m-am plimbat ieri, pe nava, singur. Ca e toamna, si toamna revin amintirile. Ale mele, sau ale celuilalt, care mi-e ca un prieten, desi el a trait cu mult timp inainte. Sintem ca acelasi suflet care a calatorit prin timp, si spatziu. El era atunci real, eu sint acum. Si lumea era altfel atunci, si altfel acum, desi altfelul asta e relativ, pentru oameni care se identifica, dar e bine zis, altfel era totul imprejur pentru oameni ratzionali, din orice timp ar fi ei. Ca eu sint eu, cu toate sistemele mele de referintza ale mintzii mele, si altfel e ce imi e imprejur, chiar daca a fost mai demult, sau nu. Si sigur acelasi altfel va exista pentru un suflet al meu reincarnat intr-un viitor mai apropiat, sau mai indepartat. Intre mine si mediul celorlaltzi va exista aceeasi distantza. Inainte lumile erau pe pamint, acum pamintul s-a mutat, pe bucatzi, in navele care cauta un alt pamint. Ce e frumos, ca toamna asta pare la fel. Asa a fost construita de ingineri, dar seamana suficient cit sa-mi imaginez ca e aceea, care s-a tot repetat, pe pamint. O toamna eterna, identica cu ea insasi. Care sufla vint, scuipa frunze, aduce frig, si pompeaza amintirile scoase din adincurile mintzilor. Frumoasa, de ce nu? Cel mai brutal simt lumea cind ma spal, si cind apa de pe fatza, sau corp imi absoarbe energia, ca sa se evapore. Simt raceala cum vine dinafara, ca sa ma trezeasca la realitatea asta a toamnei. E o senzatzie de soc termic, si o impunere a duritatzilor lumilor. Ca si cind lumea e frig, si caldura e doar a oamenilor. Ma rog, a unor oameni, care mai au caldura in suflete. Caldura care vine, asa, simplu si direct. Si pe care o accept. Pentru ca asa accept ideea ca semanam. De multe ori, insa, simt multa raceala de peste tot. Si, atunci, imi fac un vin fiert, sau beau un vin intarit, la temperatura cabinei mele. Ameteala alcoolului ma face sa cred ca va fi bine. Imi da liniste. Si imi da curajul sa-mi aduc amintirile, sa le periez, si sa le retraiesc, asa, ca si cind totul s-ar intimpla acum, pentru prima oara. Nu reprosez nimic, nimanui. Poate doar mie, ca nu am stiut ceva anume, intr-un moment anume. In rest fac ce simt, si caut sa imi invatz lectziile pe care viatza mi le da. Ca si cind as simti ca stiu ce am de facut.

Relatie de toamna-tirzie, si iarna-timpurie

E o toamna inspre iarna, ca a nins umpic, iar a mai nins umpic, si na, de la aerul rece care ne viziteaza fara sa ne-ntrebe. N-am scos nasul afara, ca mi-e friga sa nu ma congelez, si sa ma sparg in bucati, ca e frig, ca e toamna, s-a dus vara si caldurile ei toride, si soarele ala care te or-bea. E mai bine cu racoare evident, dar nici sa fie frig, sau vint, nu vreau. M-as muta la vreo zona ozonata, si tropicala, ca sa fie corespunzator cu caldura, si plaja. De fapt as prefera piscina, ca marea e sarata, si are gust gretzos, si miroase, bleah. Si piscina sa fie populata numai cu tipe sexy, si hotelul la care stau sa fie super-luxos, cu all inclusive, dar limitat la alcool, ca daca e gratis o sa am tendintze bahic-all-inclusive, si vreau sa si inot,  sa si ma plimb, sa vad ceva muzee, etc. Bine, fabulez acuma, ca nu e nicio vacantza sa vina, doar eu ma gindesc la ea, si la soare, si caldura tocmai ca e frig acuma, si a nins bai nene, pai ce aiureala e asta, ca solstitiul e pe 21 decembrie, atunci incepe iarna, nu acuma, hellooooo, care raspundeti cu transportul, ati incurcat statiile bre, la noi mai sint 2 luni pina la iarna, ce faceti, ne-o trimiteti asa inainte de vreme, ca v-ati plictisit de ea? Ar trebui sa le dam amenda, sau sa-i sanc tionam, sa-i obligam sa nu ne mai trimita deloc iarna, ca nu ne trebuie. Si miine tre'sa ma duc sa cumpar mincare, sa vad daca rezist, dar ma obisnuiesc, nu mi-e frica de frig, ca am mai trecut prin asta, de oameni mi-e frica, ca aia-s capabili de orice. Ce fain e sa-ti imaginezi ca poti sa calatoresti oriunde. Eu n-as calatori in viata mea, ca-s lenes, adica, daca as avea o nevasta care sa se preocupe ea de tot, poate as face efortul, dar altfel prefer confortul meu, si sa calatoresc cu imaginatia, sau pe net, ca asa folosesti timpul mai eficient, nu mai pierzi vremea cu transportul, nu te mai enervezi ca intilnesti idioti. Acuma depinde daca-i place vreunuia sa calatoreasca, din cuplu, ca sa-l traga dupa el pe celalalt, desi mai bine sa aiba amindoi acelasi stil, ca altfel te oboseste daca celalalt are prea multa energie, si cauta sa te scoata din echilibru. Chiar, oare in cuplu, nu te plictisesti, ca-l vezi tot timpul pe acelasi? Sau poate gasesti chestii noi care sa faca relatia interesanta tot timpul, altfel iti vine sa-l iei la bataie, ca te saturi de cine stie ce idiotenii are in stil, asta daca are vreun stil, si daca nu e vreo colectie de chestii si obiceiuri dezgustatoare. In fine, sint sceptic, desi unii oameni m-au impresionat, mai exista si asa ceva, dar sint rari. Si poate o relatie e mai mult camaraderie decit travaliu impreuna, dar, totusi, trebuie sa stie, si sa inteleaga niste lucruri, nu poti asa sa te asociezi cu cine stie ce duduie varza, cu mintea la bani si distractie, ca asa ceva nu suport; bine nici nu m-as apropia de una ca asta, dar nu ai de unde sa stii cine e, inainte sa stai un timp cu ea. La inceputul relatiei e frumos, ca amindoi vor sa impresioneze, dar dupa un timp obosesti, si revii la ale tale. Mie ca stil mi-ar place o tipa care sa stie sa nu ma frece la ridiche cu prostii, adica sa-si vada de ale ei, si sa putem face o conversatie placuta. Sau sa ne intelegem, nu neaparat pe nu stiu ce filosofii, cit pe chestiile practice, de viata, ca acolo e cheia. E mult de spus, dar totul e sa gasesc cazul real, de tipa, ca ma descurc eu s-o cunosc, si sa vad daca ma potrivesc cu ea. Cu tipele de pina acum nu m-am inteles, din varii motive. Recunosc ca am fost si cam idealist, dar as fi facut concesii daca merita, asta sigur, dar nu a fost sa fie. Uneori ma gindeam daca as fi facut compromisuri, in unele cazuri, daca ar fi functionat relatia. E posibil, dar trebuie sa faca si ea compromisuri, si sa discutam deschis despre orice, ca mie-mi convine. Ca daca nu esti relaxat in relatie poti sa te imbolnavesti, sau sa mori, si nu-mi trebuie un caz de asta. Ideal e sa comunici bine, si sa spui si de bune, si de rele, si sa cautam solutii impreuna, fara sa domine vreunul, sa fie democratie. Daca sint lucruri la care unul se pricepe mai mult, evident ca poate decide, cu acceptul celuilalt, dar egal e mai sanatos. Si sa lasi de la tine cind trebuie, sau sa te impui, cind trebuie. Si cu banii la fel, sa fie democratie, si functie de cum te intelegi, cine sa cumpere ce, de comun acord, nu asa unul cheltuie tot si alalalt jinduie, ca nu e normal. Ma uitam la un articol scris de Marina Almasan Socaciu, in care le invata pe dudui cum sa-i domine pe parteneri. E ridicol, o asa cretina o sa fie singura toata viatza, daca asa gindeste, nu ma refer la Marina, ca ea e o dashteapta, dupa cum se vede si din emisiunile ei. E draguta ca zimbeste, si cauta sa induc a o stare pozitiva, dar e limitata rau de tot. Si nu stiu cine se mai uita la emisiunile ei, ca-s depasite, bate cimpii. In fine, nu ma pasioneaza, eu vreau emisiuni culturale, si de stiinta si tehnica. La postul dinainte am zis de filmele de actiune ale lui Moore, dar plecasem de la seria Poirot, dupa Agatha Christie, cu David Suchet, foarte bune, ca vezi cum se leaga logic detaliile, e un exercitiu aproape ca in stiinte, doar ca mult mai primitiv, hahaha, dar e interesant de urmarit, ca e inedit.

Colectia de iluzii toamna-iarna

Cre'ca disperarea e un motiv bun. Ca, daca n-ar fi, parca nu te-ar trage atza sa faci nimic, ca sa nu mai vezi ce nu vrei, si sa nu faci ce nu vrei, si sa nu te mai intilnesti cu absolut nimeni. Ca-contactul cu altul decit tu e 99.99% din cazuri pagubitor, sau enervant, sau plictisitor, sau absurd. In restul e cit de cit bun, dar modest, ca sa nu te obisnuiesti cu prea mult bine, si sa deviezi suficient cit sa crezi altceva, si sa adoptzi o arogantza aristocratica. Mda, contactul cu ceilaltzi e asa, poate datorita naturii firii omului, care e atit de nasoala. Nu mai gasesti nimic bun la oameni, clar, asa ca e inutil sa mai cauti. Eu ma feresc cit pot de ei, dar de nevoie tre'sa ne impactam personalitatile, si sa ne luam la trinta. Asta e. Nu imi vine sa mai scriu despre nimic, ca iar tind sa deviez la amintirile nasoale, pe care sa le exorcizez. De asta tura trecuta am scris despre ce am mai citit. Si acuma tot din Wikipedia, mare parte din informatii. Ma uit de multe ori la biografii de oameni din toate domeniile, ca ma fascineaza puterea lor de a reusi atitea, cind lumea e atit de ostila, si razboinica. Ei s-au conscentrat pe studiile lor, si au mers inainte, nu s-au lasat abatutzi, asta e o lectie fundamentala pentru oricine. Chiar daca mai gresesti, tii drumul tzintit bine, si invetzi din mers. Na, si asta e valabil in orice tzara, si societate, de oriunde, ca oamenii sinf fix la fel. Marea majoritate sint rai, evident, si asta m-a deprimat destul de mult, dar m-am gindit sa fiu mai activ in a-i evita pe rai, si in a-i contacta pe buni, ca aici e cheia, nu trebuie sa-i lase sa-ti domine viata, si sa nu-ti fie frica de ei, sa-i si pocnesti, cind poti, dar asa, fara sa te vada, si sa le zim-jesti ipocrit, ca sa-i confuzezi, hahaha, ca merita un asa tratament cu socuri. Sint multi cretini, si poti avea ghinion sa te domine prin numar, de asta tre'sa si fugi, cind e cazul. In fine. Ma tot uit pe facebook, si vad foarte multe aiureli scrise, sau lucruri inepte, sau prostii. Foarte rar ceva inteligent cu adevarat. S-a prostit lumea, ceva de speriat, deja fb e mai greu de deschis, ca cine stie ce mai gasesc pe acolo, mai bine citesc stiri idioate din site-uri idioate, decit parerile idioate ale unora. In fine. Ultimul timp am vazut mai multe filme din seria The Saint, seria 1 cu Roger Moore, din 1962. Foarte bune, diverse, de actiune/aventura/politiste, si de aprox 50 min fiecare. Alb negru. Cu Moore tinar si vivace, si bai ce bine arata. Ma uitam ca Saint are 118 episoade facute intre 1962-1969. Multi actori nu mai traiesc, inclusiv Moore. In 62 aparuse primul Bond, Dr No, cu Sean Connery. Si ma miram la cite filme de actiune are Moore la activ, aproape toate, facute stil britanic, mai serios, mai cu umor englezesc, gindite bine, ca doar de la ei vin scriitorii de politiste mai celebri. Bine, in ultimul timp s-au facut filme multe politisto-detectiviste, ca s-a cam saturat lumea, vrea ceva mai usor, ca sa nu gindeasca, dar tot de actiune, cu impuscaturi, urmariri, explozii, si femei goale. Dacit. Si sci-fi merg, dar asa, mai mult pentru partea vizuala, ca e inedita. Si mai are Moore o serie, cu Tony Curtis, Persuaders, tot actiune-urmariri-aventuri. Ca pe urma a facut din seria Bond 7 filme. Na, era celebru, desi nu inventase nimic, nu facuse ceva practic, doar jucase in filme. Nu zic ca actorii nu-s de admirat, dar nici sa ia asa de multi bani, unii dintre ei, si ceilalti, marea masa, sa fie la limita subzistentzei; ca la romani, ca actor, o duci extrem de greu. De fapt, ca artist ai o viata grea, cam peste tot. Si multi cauta sa iasa din tipare, ca sa aiba parte macar de curiozitatea publicului, dar nu prea pot, ca, na, ca sa construiesti ceva nou trebuie o gindire mai larga, si viziuni deosebite, ca daca repetzi ce e vechi, cu cuvinte noi e la fel, daca nu contribui cu ceva. Bine, si publicul nu mai vrea arta, ca nu o mai intelege, la cit s-a idiotizat. Acum citeva momente m-am uitat pe fereastra, si ningea. Prima ninsoare, din cauza curentilor reci. Daca se mai incalzeste se topeste. Vreau sa fie cald iarna asta. Si vreau sa cistig la lotto. Atita dacit.