Saltul evolutiv al eului

Spatiile sint ca dinainte. Au ramas un timp in asteptare, apoi s-au inghesuit in ele insele, pina au devenit un punct. Totul a explodat ca in Big Bang, si spatiile au redevenit ce erau. Lumile le-au urmat, ca intr-o trecere de la ceva nestiut la altceva si mai nestiut. Toamna cea mai cosmica le-a acoperit cu frunze si vint plin de ploi tandre si linistite..E inca o felie de toamna ramasa, suficienta cita sa ne faca sa ne simtim ca lumea asta mai are ceva uimitor sa ne arate. Stiu ca inca mai am multe de invatat. Poate ca asta ma mai tine inca erect pe suprafatza asta cu gravitatie umana. Asta, si speranta asta infinita ca vor fi alte lumi care ma asteapta.
Totul e un altfel de nimic, unul transformat. E o extensie a unor sperantze care au deviat de la un drum conform. E ce e posibil. Ca aspiratie, viziune, dorintza, si scop al determinarilor noastre. Un tot care e o etapa a evolutiei, cu mult superioara nimicului. Sigur, un tot poate deveni oricind nimic, asa cum si nimicul poate deveni oricind tot, dar acum totul pluteste pe deasupra, si ne inconjoara cu sublima lui aparitzie. Ieri am fost singur, miine poate sint si mai singur, si poimiine poate sint mai mult, sau mai putin singur, pentru ca totul de acum se joaca cu mine, si cu ce sint, sau as putea deveni. Si totul e posibil oricind, asa cum si nimicul are aceeasi posibilitate. Iar noi raminem martori la jocul asta nestiut al lor.
Ieri m-am intilnit iar cu Tiana, si am decis sa facem un pact de ne-agresiune. Dar sa raminem intr-un contact prietenesc, pentru ca era mai practic asa. Dupa razboi vine o pace a negocierilor. A trecut vremea reprosurilor, si am decis ca e mai bine sa pastram o distantza a comunicarii. Mi-a povestit viata ei cu detalii, si eu am urmat sa o povestesc pe a mea, desi eram cam confuz. Ea a fost mult mai realista si mai ancorata in realitate, pe cind eu eram mai subiectiv. Poate asa sint femeile, sau poate asa e femeia din ea, nu stiu, dar m-a depasit. Sincer, habar n-aveam ce sa spun. Pe mine femeile m-au intimidat intotdeauna, pentru ca erau cu totul altfel. In fine, am reusit sa construiesc din cuvinte ce mi s-a intimplat. Mi-a placut ca m-a inteles, si m-a incurajat. Ne-am despartit in  termeni cordiali, si am plecat sa ma plimb singur, prin locurile astea de toamna. Am revazut toate amintirile, am facut pasi prin ploaie, si mi-am revenit. A fost invigorator tot. Lumile mi-au zimbit iar. Sint la fel de echilibrat ca inainte. Am injurat tot, pe toti si toate de care mi-am amintit, ca sa ma relaxez. Mi-au revenit toate simturile. Am respirat aerul purificat de ploaie, si am simtit cum lichidul ma inunda cu senzatii atit de noi, si neasteptate. Sint altul, mai bun ca cel de ieri. Si miine am  sa fiu mai bun decit tot ce mi s-a intimplat sa fiu, vreodata. Cu toate defectele mele, cele vizibile, si invizibile.