Lumile celorlalti

Lumile s-au transformat, au devenit mai simple, si mai triste, ca sa ne arate cita toamna ne e imprejur. Iar noi am mers in continuare pe drumul nostru, ca sa le aratam ca am reusit sa luam din toamna ce ne-a venit din partea optimista a fiintzei..Toamna a pasit pe frunze, asa cum noi am pasit pe amintiri. Sintem aceiasi, si la fel de calmi in a ne desfasura cu sinceritate ce simtim. Ieri am trecut prin lumi ca si cind am fi stiut ca sintem piloti experimentati, si cartografiem un teritoriu ultra-cunoscut. Spatiile s-au refacut, ca sa ne arate infiniturile in noile lor dimensiuni. Drumurile ni s-au intins inainte, la fel ca atunci cind stiam ca putem absolut orice..
M-am plimbat singur printre cladirile orasului, luminate de felinarele orasului. Am recunoscut totul, cu placere, si mi-am adus aminte de toate, asa cum erau atunci, cind eram mai tinar, si mai naiv..Toate experientele de dupa pare ca au adaugat trairi noi la ce a fost, si pare ca toate s-au mai transformat. Ma gindesc cu nostalgie la cine eram, si la ce fel vedeam lumea..Amintirile mele poate ca au un inteles doar pentru mine, pentru ca doar eu am simtit atit de profund locurile..Stiu ca, daca le-as descrie in termeni tragici as atrage atentia celorlalti, dar eu am trait atunci in felul meu, asa cum am simtit eu. Sigur, tragediile mele nu sint comparabile cu cele ale unor oameni pentru care totul era la un nivel de supravietuire efectiva, ca la mine nu era ca mor miine, si as fi cautat mijloace ca sa nu mor. Nu, la mine era totul de cum sa supravietuiesc psihic, intr-o lume absolut indiferenta, si cum sa continui sa mai cred ca mai pot face ceva ca sa merg inainte. Intr-o lume a ego-urilor dezlantzuite salbatic..Intr-o societate in care lupta care-pe-care a depasit orice nivel al fiintzelor..Si in care adevarurile sint ingropate sub un covor al unor aparentze care devin o parte a desfasurarii existentzelor calme si imperturbabile ale celorlaltzi..Pentru ca sint atitea, si atitea..Daca ma vezi e pentru ca am putut sa apar, dar cite din ce spun le poti auzi? Avem printre noi atitea urlete cit sa asurzeasca toate urechile lumilor..Sintem singuri in durerile noastre, si atit de singuri in sperantze..Tu cum te mai vezi in oglinzile societatilor? Iti mai aduci aminte de cine erai? Cit din tine a mai ramas sa povesteasca celorlalti unele vieti pe care le-ai trait? Cine mai poate sa incerce sa te inteleaga?