La inceput comunicam intens cu lumea. Ne deschidem toate simturile spre ea, si ea se arata in toata nuditatea ei. Apoi incepem sa o percepem in laturile ei, si incepem sa invatam sa analizam, sa construim in minte sisteme de valori..Si asa ne construim pe noi, continuu..Pentru ca vom invata, analiza, gindi la toate pina in ultima zi a vietii..Bine, cind ni se apropie sfirsitul ne vom gindi mai mult la el decit la lume, si atunci vom fi mai tristi sa plecam. Dar asa e viata, am ajuns din sansa, si plecam tot asa, urmind legile fiintelor trecatoare..De fapt, de ce scriu despre asta oare? Poate ca sa ma motivez sa incerc mai mult, sa nu las timpul sa treaca fara motiv..Se spune ca oamenii, cind simt ca li se apropie finalul regreta cel mai mult ca au facut ce le-a cerut societatea, si nu ce si-au dorit. Se poate. Pina atunci, sa invatam sa celebram ce merita, si sa lasam deoparte miliardele de motive de depresie.
Azi m-am plimbat prin ploaia orasului..Toamna asta ne uda, ca sa ne trezeasca, si sa constientizam ca vine inceputul sfirsitului, ca sa urmeze un inceput al inceputului..Sau un inceput al inceputului inceputului daca intram mai in detaliu, matematic vorbind. Sau filoszszsofic..Sau artistic. Sau aiurea. Scriu ca sa simt activ, ca sa spun, ca sa nu ma mai simt singur. Eu pot constientiza ploaia, dar ea nu ma poate constientiza pe mine, pentru ca ea nu are suflet, ea e un fenomen natural. Ploaia e ca un prieten autist. Fluviul din cer, care pare ca vrea sa ma acopere, ca sa ma protejeze..Si ploaia a venit tot din sansa. Ne-am intilnit tot din sansa. S-a intimplat sa fie asa.
No comments:
Post a Comment