Friday, October 19, 2018

Taceri

Inainte de tot a fost nimicul. Urias, colorat ca un vis invizibil visat de oameni invizibili. Apoi a aparut un punct, care a crescut in dimensiuni, de la zero a devenit unu; o dreapta, apoi doi, un plan, trei, un spatziu, patru un alt spatziu pe care l-am numit timp. Si asa totul a invadat nimicul, si, pentru ca era singur, si-a ales un nume, si acela a fost tacerea. Universul era un ocean infinit de picaturi de taceri. Mici, multe, si adunate impreuna. Ca niste sfere microscopice care se impingeau unele in altele, cautind sa se desfasoare in mai mult spatziu. Apoi sferele cresteau, isi modificau contururile, si deveneau lumi, la un inceput de evolutie. Structura li se elabora, si ajungeau separate, si libere in imponderabilul care le era imprejur, si alaturi. Spatiul evolua si el, de la nimic la intuneric, la Big Bang, si apoi la tot. Un tot de vid intzepat de lumini trimise de stelele indepartate.Si el era tot tacere, si tot un ocean, ca atunci cind lumile tacerilor erau atit de apropiate. Apoi culorile incepeau sa rasara una cite una, eliberate din razele de lumini care strabateau in singuratate spatziul. Si asa s-au complicat toate. Ieri ne-am intilnit pe o banca, in parc. Nu mi-ai spus nimic, desi parea ca vroiai sa-mi spui ceva. Eram parca in universul asta al tacerilor alesi special sa fim purtatori de cuvinte tacute. Poate nu am avut inspiratie niciunul dintre noi, sau poate eram prea timizi, sau poate prea dusi cu gindurile prin alte universuri. Pacat ca nu eram telepatzi, ca sa ne comunicam ceva. Aveam foarte multe sa ne spunem, dar am ales sa transmitem doar taceri. Dar au fost taceri pozitive, mai frumoase si mai complicate decit toate cuvintele si frazele spuse vreodata. Si mai armonioase decit tot ce ar fi putut compune cineva.

No comments:

Post a Comment