Treceri

Try to remember the kind of september..Ce frumos, sa incerci sa-ti amintesti vremuri de septembrie, dintr-un alt septembrie cind erai asa de tinar si doritor a afla atitea adevaruri pe care toti le ascundeau..Un septembrie dintr-un alt timp al tau, si dintr-o alta realitate, cea de atunci, cind stiai ca poti atit de multe, si cind iti cautai fiintza printre toti ceilalti..Iti amintesti si cit de inchistate erau toate, si cit de nedescoperibile..Ce vremuri.. Ce mult era atit de aproape, pe cit era de departe, si ce adevarata era realitatea aceea deschisa, pe care nu o puteau vedea ceilalti..Desi in ochi le simteai o dorintza de a deveni ceva ce nu-si puteau defini..Ce limpede parea totul, pentru ca le simteai printre linii si cuvinte o dorintza de a se elibera si ei, ca si tine, si de a zbura spre ceva ce isi doreau atit de mult..Eram aceiasi, in acelasi context social pe care nu il puteam explica, pentru ca simteam ca ne depasea..Eram atunci doar priviri deschise, si oameni intre alti oameni, care isi doreau sa isi comunice fiintzele  fara limite, si fara constringerile impuse..
Asa am crescut, si asa am invatat sa fim, liberi pe dinauntru..Cu toate lumile reduse in exterior la cevauri asteptate de la ceilalti..Septembrie e, ca si octombrie, un inceput de toamna, si un inceput de toate inceputurile..M-am tuns conform, ca asa era la inceputul scolii, sa fii cum se cerea de la tine..Inca mai am in mine toate rigorile de atunci, si ma conformez lor, orice ar fi, si oriunde m-as afla, pentru ca asa era acea lume in care am crescut, si in care am aflat acele adevaruri care m-au facut sa fiu ce sint..Si pentru ca lumile mele de acum aduc un fel de omagiu acelor inceputuri..
Try to remember the kind..E o toamna pe care o simtim in ginduri..Melancolim pe armoniile visurilor de atunci, pentru ca atunci simteam atit de profund cum in noi incepeau atitea inceputuri, si cum toate se desfasurau evantai de lumi de lumi de lumi din lumi..
Cred ca pastram cu grija copilul din noi, pentru ca el e cel care ne duce inainte, cu toate naivitatile si sperantele lui, si el ne da impulsurile drumurilor posibile..Si el e cel mai sincer si adevarat om care ne intelege asa cum nu ne-a inteles nimeni..Un om clar si limpede, si care ne priveste inca intrebator, cu ochi albastri ca ai ai marilor in care astazi vedem topite toate infiniturile..Un om care e acelasi, si care ne e alaturi cind ne dor atitea..Care vine parca sa ne mingiie cu lumini, si vorbe dulci, si atingeri moi, ca si cind ar vrea sa ne aduca, de dincolo, toata linistea universului..
Toamna e aceeasi, seamana cu cea din amintiri..Si toamna ne aduce inapoi, spre noi insine, si ne spune, cu acelasi ton de profesoara la catedra, sa nu uitam niciodata ca sintem acum pentru ca atunci am fost un eu care a evoluat, si ca viata a fost un exercitiu bun pentru a merge inainte pe propriul nostru drum..
Am fost in rindul doi, banca de la geam, aveam in fata 2 tipe, si un coleg de banca dragut si tocilar, care invata scriind..Pe fereastra vedeam curtea interioara..Orele imi erau pline de  emotii, pentru ca niciodata nu invatam tot, si nu-mi faceam tema complet..Eram tot timpul intr-un fel de observare a tot ce se intimpla, pentru ca toti veneau cu atitea noutati, care erau atit de interesante..Si simteam, parca, de atunci, ca lumea asta a liceului o sa ma bintuie toata viata, pentru ca am sa incerc s-o inteleg tot timpul, si tot timpul ceva o sa-mi scape..Ceva ce nu stiu sa definesc clar, pentru ca e legat de un nestiut ce era dat de fiintzele celorlaltzi, fie ca erau profesori, sau colegi..Un nestiut misterios..
Azi inca ma mai intreb daca am trait atunci, asa..Si imi e teama sa incerc un raspuns, pentru ca acele vremuri aveau atit de multe nedeterminari, care ma mai bintuie si azi..Pentru ca mai simt neclar in toate gindurile mele toate variantele nespuse, si resimt inca fricile nestiuturilor din toate constringerile date in atitea expuneri si explicatii..Care exprimate in formule, care spuse in cuvinte clare, si restrictive, care parca aveau in ele, printre rinduri, insinuari care ne vorbeau despre incapacitatile fiintei din noi..Pentru ca ni se spunea clar, pe un ton imperativ, ca vom esua toata viata, orice, si oricum..Si asta te doare in adincul tau cel mai adinc, sa vezi cum un elaborat iti prevede un fel de viitor..Un elaborat care, in timp s-a dovedit el insusi un esuat..
Dar toate te-au durut tare de tot..Si ai invatat sa treci peste toate regindindu-ti fiinta..Si ai trecut, si ai fost un om care a evoluat continuu, uitind, si amintind episoade de trecut..Si ai devenit, pentru ca tu ai stiut ca valorile tale sint mai adevarate..Dar asta a cerut timp, si energie vitala..