Lumini clare

Ne intilnim in Paradis, la ora 12, ora galactica..Am emotii, ca nush cu ce sa ma imbrac, hahaha, ce prost sint, de parca hainele ar conta..Desi prima impresie e aia a primei priviri, cind esti scanat in toate detaliile, ca la aeroport, ca sa nu porti cu tine armele unor ginduri rele, sau ale unor egoisme si trufii inacceptabile pentru rasa umana..Ma rog, nu sint genul ala, dar tot am emotii, ca nu stiu ce ginduri ma judeca..Si de asta imi fac ginduri multe, ca daca imi pun camasa aia inseamna ceva, ailalta inseamna altceva..Daca sacou, la fel..De pantofi ce sa mai vorbesc nene..Desi classicul e frumos si sobru..Imi aduce aminte de examenele de la facultate, cind costumul chiar ma facea sa ma simt altfel..Si ma ajuta sa ma concentrez mai bine, chiar daca imprejur era o disperare generala la care fiecare reactiona altfel..De la dileala instabila, la o sigurantza de sine aproape infinita..Ce rau imi facea toata presiunea asta a manifestarilor lor, ca eu simteam atmosfera direct in  stomac..Imi venea sa vomit la 5 minute, pe ceas..Atomic ceasul, hahaha..Si nu era ca nu invatasem tot, ca la vremea aia nici nu aveai cum, daca erai un om normal la cap, ci pentru ca simteam o ostilitate uriasa care ma inconjura, si o dorintza a unui sistem de a ma umili si pune la podea; un sistem care avea acceptul mentalitatilor de atunci..Si durea tare de tot asta, in special in zona stomacului..Norocul meu ca n-am facut ulcer..Si asta pentru ca, nemaisuportind mizeriile alea, plecam cu altii, sa sarbatorim neprezentarea la examen, hahaha..Mergeam asa imbracati la costum, cravata, pantofi facuti cu crema intr-un restaurant unde "serveam" o ciorba de burta misto, cu mujdei si smintina, si citeva beri, ca erau mai ieftine, si ne umpleau stomacul..Zic serveam ca mincam, nu serveam ca ospatari, chiar daca eram la costum, hahaha..Bine, pe vremea aia nu erau chestii sofisticate si scumpe ca azi, pentru ca lumea erea saraca nene, nu-si permiteau decit o ciorba de burta si bere la sticla de 1/2, ca na, desi, si azi saracia e aceeasi, doar ca e poleita altfel.. Dar azi e mai multa ura, si ginduri rele..Atunci era o veselie generala, si te simteai bine in ce faceai, ca toti erau ca tine..Iti pria mai bine ciorba aia in mediul ala, decit o masa regeasca intr-un mediu intoxicat..In fine..
In timp am descoperit ca viata e pe baza de trairi impreuna de suflete, acolo e adevarul fiintei tale..Si daca nu gasesti fiintele cu care sa fii impreuna atunci iti traiesti fericirile singur..E simplu..E mai frustrant, adevarat, dar e o varianta de viata, ca doar nu ai sa te lasi prada depresiilor care iti tot vin de la tot felul de mizerabili, ca e sub nivelul tau..Si da aia iti cauti si iti gasesti ceva-uri care sa te mentina echilibrat, si activ..
Optimismul e si el o constructie din bucati de realitate..E chiar o opera de arta a ta, proprie..
Ce frumoase erau plimbarile pe faleza..Dunarea cea urias-miscatoare, inaltimea, teii, peisajele..Era un loc bun de inceput de imaginat ceva, orice, de lasat libere toate fiintele interioare, chiar si demonii, sa alerge pe pantele alea dintre faleza de sus si cea de jos..Un loc bun de refacut energiile interioare, cind, privind peisajele insorite si calme, lumile dinauntru se refaceau si isi reechilibrau valorile, dupa ultimele standarde..
Stabilitatea lumilor de acolo ma incinta..Era atita lumina si eliberare de tot..Simteam ca timpul se opreste, ca sa ma ajute sa-mi revin..Si eu priveam la tot, si ma lasam purtat in liniste, de timp, ca de apele fluviului care curgea continuu..Pluteam in spatiile mele, singur, si impacat, pentru ca eram acelasi cu acel care am fost eu de atunci, din  acel demult clar si limpede, ca cel de acum..