Treceri printre infinituri

Se spune ca substantele lucrurilor, profunzimile acelea simple care stau la baza tuturor explicatiilor complicate, sint invizibile..Sint ascunse bine dupa detalii, si se arata doar asa, cite putin..De asta lumea nu le sesizeaza, si le amesteca cu celelalte..De fapt, nici nu le-ar putea descoperi decit dupa un sir lung de analize si sinteze bine facute..
Si invizibilul asta, asa cum era el, totusi, crea imprejur un fel de cimp psihic, care afecta oamenii, asa cum cimpul magnetic variabil crea curent intr-o bobina..Doar ca la oameni, cimpul asta misterios ii facea sa-si puna intrebari, si sa caute raspunsuri..Si ce era interesant era ca, cu cit oamenii cautau mai mult, si mai avintat, descopereau unele raspunsuri care si ele, la rindul lor, generau in cascada alte, si alte intrebari.. De aici, probabil, s-a nascut ideea ca cunoasterea este infinita, si ca noi, simpli muritori nu vom sti niciodata suficient de mult cit sa ne justifice numele pe care cam cu arogantza ni l-am dat singuri: sapiens..
Bine, acuma nici nu ne putem pretinde sa ne dam atot-cunoscatori, sau sa ne minimalizam..Sintem pe un drum al cunoasterii..Avem in spate o istorie, si in fata o alta istorie nescrisa..Iar in noi exista doar clipa de acum, cea relativ eterna in infinitatea ei mica..
Sintem momente doar..Destine nanometrice eliberate in lume..Ochi, sentimente, si picaturi de ratiune pe care le primim, si le dam..Infinituri mici ratacite printre atitea infinituri mari..Treceri prea rapide si variante posibile dintr-o felie mica-mica-mica de timp..