Am revazut iar Gara pentru doi, partea a doua..Si ma gindeam la povestea asta un pic tragica, a intilnirii celor doi, absolut intimplator, intr-o gara..Dupa care a aparut un amor, care s-a pastrat in timp..
Eu nu prea ma pricep la amor, pentru ca l-am invatat asa, din filme, sau din intimplari..Sint un timid, totusi, care nu vrea sa deranjeze oamenii, si de asta, si in amor nu am avut curaj..Nu priveam oamenii in ochi, pentru ca imi era si frica, si jena, de multe ori..
Tin minte ca atunci cind ma intilneam cu o prietena eram uimit de faptul ca ea chiar era cu mine, atunci, si o vedeam de aproape, ma uitam la fata ei, la ochi, nas, gura, miini..Era atit de uimitor..Ea respira, vorbea, privea, alaturi de mine..Noi comunicam si ne simteam chiar impreuna..Mi se parea fantastic, si eram atit de mindru ca imi venea sa ma urc intr-un copac si sa strig la toti: Baaai, voi acestia care existati acuma, sinteti praf in vint, nu stiti nimic, si niciodata n-o sa stiti! Atunci chiar simteam ca am puteri supra-omenesti, si ca sint de fapt, si de drept, metafizic..
Nu pot sa uit cum, dupa lungi discutii pe diferite teme, ea ginditoare, ma privea asa, intr-un alt fel decit ma priveau ceilalti, ca si cind eu as fi fost translucid, si ar fi vazut ceva, dincolo..
Dar, prieteniile se duceau si ele, asemenea prafului in vint..Si eu ramineam singur, iar, ca sa ma mai gindesc, un timp, la altele legate de viata..Apoi imi aminteam de acele priviri care aveau in ele, parca, toate durerile si fericirile nespuse ale lumii..Si asta ma urmarea un timp..De fapt, cred ca si acum imi aduc aminte de tot ce am trait atit de frumos, atunci, pe vremea cind eram naiv, si determinat..
No comments:
Post a Comment