Lumea lumilor

De fapt, vezi, poate ca iubirea are ochii ei, si gesturile, si toata fiinta ei..Poate e in ce simte ea, si in ce iti explica atitea, si atitea..Poate e in felul in care se imbraca, in felul in care se fardeaza, in felul in care iti vorbeste, atunci, cind e atit de serioasa..Sau poate e in felul in care te priveste atunci cind ii spui ceva.. Sau e poate in ce simte, atunci cind tace..
Poate ca iubirea e un loc al amintirilor impreuna, nu stiu..Ca atunci cind te doare ceva, si il spui, ca sa te stii inteles, asa, ca sa fie adus aici, ca si cind ar fi ceva de o importanta cruciala..Ca sa il poti exhiba, asa, fara rusine, in fata tuturor..
Iubirea, pina la urma e o durere? Pentru ca, daca ma gindesc, oho, e cu multa suferinta pentru ca e si cu neintelegere, ca na, eu, ca fiinta, am fost intr-un moment in care, parca, nimeni, nimanui, nimic, etc..Si m-am simitit pierdut complet si ireversibil..Ca si cind as fi fost complet abandonat..Singur..Atit de singur, oho, cit sa urlu la spatiul intergalactic..Trist..Ca eu doar, cu mine, asa, vorbind la stele..
Vezi, in final sint si eu o varianta de om, cu cite bune, sau rele..De fapt, pina la urma, cine sint, de fapt? Si ce am sa spun secolului asta prea plin de atitea? Eu, omul asta mic si sincer..
Pe strada au trecut multe masini..Le-am vazut, si m-am mai gindit la cite, si cite..
La ce te mai gindesti? Mai zi-mi si mie, ca sa vad daca ne sincronizam..