Azi e 1 Martie, deci calendaristico-oficial a inceput prima-vara, adica tot un fel de vara, da' dacit inaintea celei de-a doua veri, una de incalzire (sportiv vorbind), ca nu putea sa vina brusc vara, dupa ce iarna ne-a congelat bine, ca am fi avut un soc, si chestiile astea-s cunoscute acolo sus, la centrala anotimpurilor, de unde vin ordinele. In fine, e primavara deja de mai bine de 12 ore, deci e chestie festiva, ca in prima zi de scoala, se tin cuvintari, lumea e mai vesela, aplauda, bate din chicioare, striga urale ne-politice, nostime, si toaaaate sint egxceptional de frumoase si opctimistice (am scris asa nu ca nu stiu sa scriu corect, sau sa ma dau umorist, da trebuia sa fac o gluma naiv-gen, sa par simpatic, ca asa e trendul, ca azi e mai rau ca pe vremea ailalta ca daca nu esti in trend esti invizibil, asa, ca sa te inveti minte, ca cine te crezi?). Asa, si, de 1 Martie ce crezi ca se intimpla? In afara de altele, adica. E cu petreceri cu striptease pentru dame. Adica, niste domni bine, cu toti muschii pe ei, danseaza lasciv, se unduiesc, fac flicflace, tzucahare, tobi-geri, sarituri peste cal, la birna, sau prajina in timp ce-si dau hainele jos. Soc, pam-pam, respectivii se dezbraca in public, ca sa-si expuna oarece organe intime audientzei feminine entuziaste. Am vazut citeva showuri din astea in care privitoarele faceau dansatorilor si sex oral, sau se lasau penetrate (ca sa nu zic futute, ca nu e corect politic) de respectivii. Totul cu aplauze, strigaturi cu aluzii, tot tacimul. Na, daca au dat bani, au profitat de atmosfera, ca sa-si faca amintiri frumoase, ca, se spune, ca doar cu amintirile raminem, restul e trecator. Intr-un fel e si un scop didactic aici, ca doamnele invatza cum se face sex pe camera de ala ca in filme, si cum e sa fii o mini-vedeta, cu bunele, si relele afe-rente. Nu e ca si cum ele s-ar razbuna pe sexul de categoria a doua de acasa, pentru ca partenerii lor sint oameni cu dimensiuni normale, na (si care nu au experientza de sex pe tv), iar in relatie prioritara e conexiunea sufletelor, nu cit de bine stiu partenerii sa se impreuneze (desi cica e de baza treaba asta). Deci femeile profita din plin de perioada asta 1-8 Martie, si barbatii sufera, ca-s obligati sa presteze pina lesina. Glumesc, asta e un mit; de fapt toate-s mituri, care se dovedesc false. Dar momentul exista, si lumea se bucura de el. Se si maninca/bea bine, ca sa fie si mai bine, si, la final sa fie un extaz ca cel pre-programat. Unii, de veselie, sau de alcool se mai si caftesc, ca sa simta cum se activeaza circulatzia, si corpul se reface dupa perioada asta de iarna. In fine, primavara e aici, afara e un soare maaare si generos, eu am terminat tabloul cu triunghiuri, l-am decolorat spre rosu, si am zis sa-l fac de ris, si sa-l pun. In rest toate e la fel, nimic special. In emisfera sudica probabil a inceput toamna, si se pregatesc de iarna cind la noi e vara, deci avantaj noi. Na, de inceput de MArtie zic si eu un LA MULTI ANI pentru toti care accepta asta, si sa fim mai optimisti, ca vine caldura. E bine ca natura ne da motivationale acuma mai multe decit in toate cartile de gen, si e bine in general, chiar si fara cadouri gratis de la ceilaltzi. Evitati consumul exagerat de sare, zahar, grasimi, striptease si sex!
PS Trupa de stripperi se cheama Dancing Bears, pentru referintza. Lumea ii invidiaza, da' cine stie cit de fericiti sint, ca nu e usor sa "actionezi" la comanda. Oare ce studii au?
No comments:
Post a Comment