Sunday, March 17, 2019
Primavara lucida
Lumile se transforma. Trec prin etape-variante ale lor mai bune, sau mai rele. Uneori se intorc la variante ale trecutului cu care seamana. Transformarile lumilor sint ireversibile, chiar daca nu par. Timpul le afecteaza. Lumile ar ramine identice continuu daca s-ar opri timpul. Dar daca s-ar opri timpul, s-ar bloca continuumul spatio-temporal, deci s-ar bloca si spatiul. Totul ar ramine nemiscat. Moleculele de aer ar avea o duritate infinita, asa ca si particulele sub-atomice, sau sub-sub-sub-atomice (daca exista). Chiar si vidul ar avea consistentza, pentru ca e eter, mediul in care se propaga lumina. Nu putem opri timpul, asa cum nu putem atinge viteza luminii, sau zero absolut ca temperatura. Toate sint limitele de care ne putem doar apropia.
Ieri am avut o senzatie ca a venit primavara, a fost lumina si caldura in aer. Ca si cum toate sistemele au inceput sa functioneze automat. Asa e pe nava, schimbarile seamana cu cele de pe pamint. Robotii au grija de toate detaliile. Ca sa nu uitam cum arata planeta mai demult. Acum cine mai stie ce s-a mai intimplat acolo. Sau cui ii mai pasa. Mi-as programa un altfel de vis. Am ajuns dependent de visele astea. Poate de trait prea mult printre androizi, sau animale robot. Numai plantele sint reale. In fine. Mi-as lua azi un vis cu, mmm, nu stiu cu ce. Si nu vreau sa las computerul sa aleaga pentru mine. Mai bine stau in cabina, si ma uit la stele, poate imi vine vreo idee. Tre'sa-mi caut niste amintiri mai inedite. Sau pe care nu le-am accesat demult. Sau inventez ceva. O excursie pe o gaura neagra, ca sa ies pe partea cealalta in alt univers. De parca o gaura neagra ar fi chiar o gaura si nu un corp ultra-compact in care particulele elementare n-ar fi botzito-turtite de ce fortza e acolo; ca sa umple eficient spatiul; sau transformate in altceva, un fluid poate. Mai bine o plimbare prin oras, ca e classic, cu asta chiar ma refac, ca ma intorc la alta virsta si re-intineresc. As vrea eu. Chiar daca e primavara imprejur, tot trebuie sa-mi pastrez luciditatea.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment