Stari de om

Intuitia iti spune ca, daca vrei sa-ti iasa ceva, trebuie sa faci ceva. Intuitia iti spune, pentru ca ea se bazeaza pe experientele tale reusite. Ca sa obtii, sa zicem, vizualizari pe blog, pui cuvinte cheie care sint populare in cautari, si gata. Bine, mai sint si cazuri cind nu obtii nimic, dar astea fac parte din interferentzele cu zona ailalta, si astfel de lucruri le trecem la esecuri nascut iremediabile. Deci ele nu conteaza, asa cum nu conteaza o tristetze trecatoare, un regret, o uitare, desi fac si ele parte din viatza. Dar ca sa obtii ceva prin constructie (repet "obtii" pentru ca e pozitiv, deci bun pentru revigorarea fundamentalului obtinator de bine) trebuie sa ai o anumita stare; o stare op-ti-ma-care-nu-vine-natural-la-comanda. Sigur, naturalul e una, si comanda e impusa de minte, deci doua opuse filosoficeste, iar comanda atrage reactiile adverse ale rebeliunii mintzii, se opune si ea, desi ea si-a dat singura comanda. Are sens? Pai, daca vorbim filosoficeste poate ca sensul ar trebui sa includa si mult absurd. Ca sa fie mai inalt, si mai complicat, asa cum sint filosoficelile notorii. Sau ne-notorii, sau filosoficelile obisnuite, medii, si clar-confuze, dar constante. Bine, acuma nu ma dau filosoficesc inca, ca n-am starea aia de profund activa si constienta. Poate mai bine ar trebui sa incerc sa ma joc cu ideile, cum fac cei mai mari filosofi, copiii. Dar starea de copil e si ea imprevizibila, ca vine cind nu te astepti, si, lafel, pleaca-cind nu te astepti, e mai temperamentala ca o femeie. Nu fac aluzii la femei in general, sau la barbatii temperamentali, sau la copii, zic asa pentru ca sa vad daca acuma chiar ma joc, sa ma verific. Si sa ma eliberez de pre-judecatile cele obsesiv repetate de prosto-tembelo-cretino-dobitocii majoritaro-intempestivi care se tot plimba peste tot, tot timpul, atentzi sa nu le scape ceva. Deci e un joc acuma, inca, unul de cautare a starilor, si a metodelor de obtinere a lor, de descoperire, evaluare, analiza, sinteza, prelucrare, si folosire. Poate ca poti asocia starile cu ceva: daca faci ceva anume, sau daca te duci intr-un loc anume. Cind eram adolescent am vazut ca unele cartiere din Galati aveau in ele stari; poate pentru ca aratau intr-un anume fel, sau aveam eu amintiri de un anume fel lipite de acele locuri. Iar cartierele aveau si ele sub-zone in care erau, evident sub-stari, care si ele aveau sub-sub-stari, sau sub-sub-sub-stari, ca e normal, la cit de complicate erau starile de baza. Uneori sub-sub-...-starile erau si ele stari in toata regula, dar care erau simplificate muuuult, pentru ca erau de la marginea amintirilor. Starile le puteai lega de amintiri, cred ca aici era secretul, iar amintiri puteai avea de la orice. Sa zicem ca ai avut un examen greu, l-ai trecut, si, in drum spre casa ai mincat o prajitura, sau ai baut o bere, sau ai mincat o ciorba de burta, sau te-ai plimbat pe faleza, sau ai fost la un film, sau te-ai intilnit cu o fata fermecatoare, sau te-ai urcat in bus si te-ai plimbat prin tot orasul. Toate au putut sa construiasca amintiri, pentru ca erai in acea stare mentala de relaxare totala si optimism, si un ceva banal te-a ultra-impresionat. Si, acea bere bauta intr-un acel-loc (cu acel peisaj), se asociaza cu acea stare. Acuma, oricind vei mai bea o bere in acel peisaj, e posibil sa intri in acea stare. Sau na, uneori nu, ca poate ai venit in acel loc cu o alta stare mai puternica, si dominatoare de amintiri. Na, se intimpla, ca si starile pot fi si ele ca lumile, care mai stabile, care mai in viteza, care mai pompoase, ca se adapteaza la om. Si devin stari de om. Sau deviaza.