Fluid inertzial

Eternitatile s-au ciocnit de lumi, apoi lumile s-au ciocnit intre ele, ca sa loveasca iar, la rindul lor, eternitatile. Nimic premeditat, totul a inceput cind eternitatile s-au plictisit de nemiscare, si uitare. Lumile, apoi, lovite prea mult, si-au deschis limitele, si au invatat sa treaca una prin alta. Si prin eternitati. Inertiile si-au revenit stabil, si au lasat traiectoriile sa se liniarizeze. Totul s-a simplificat, si universul a fost traversat de miscari directe, si indiferente. Linistile vidului au alunecat spre margini, si au reconstruit solid suprafetele lumilor, ca intr-o imbratisare a unor izolari ce erau trimise sa refaca formele, si sa le separe de fonduri. S-au acoperit toate cu limite; ca intr-un joc al simplului spre complicat, in care fluidul fondului nu trebuia sa se elibereze, si sa ramina singurul care definea lumile. Apoi solidul a devenit fluid, si fluidul solid; ce fusese inainte fix se transformase in schimbator. Si  ce era miscator a redevenit stabil. S-au schimbat rolurile, si locurile; lumile s-au fixat, si limitele s-au evaporat. Spatiile au ramas, inca, intr-o asteptare, privind la transformarile lumilor. Eternitatile s-au reimprietenit cu timpul. Si toate au redevenit ca inainte. Ieri mi-am cumparat un vis cu busul de noapte. Doar ca, de data asta eu am fost soferul. De fapt doar comandam vocal pornirile si opririle, pentru ca restul operatiilor le-am vrut automate; ca sa ma pot plimba liber, si sa gasesc raspunsuri la unele intrebari la unii calatori. Fetzele din penumbra imi vorbeau calm, si dupa mici momente de gindire. Imi spuneau orice despre viata lor, despre cum vad ei lucrurile, dar nu stiau sa-mi raspunda la intrebari despre mine. Nu ma cunosteau, chiar daca ar fi vrut sa ma intrebe si ei, pare ca nu indrazneau, si ramineau atenti. Programele de "firesc" erau setate pe nivelul minim de curiozitate, si cunoastere intruziva. Am ramas un timp, si eu, in asteptare. Apoi am oprit busul in statia aceea. Am coborit singur, si am pornit-o iar pe acel drum, emotionat, spre toate nestiuturile, care imi zimbeau parca stingherite de revenirea mea. Casele erau la fel, aleile, copacii, bancile, ramasesera identice cu cele din amintiri. Era o revedere calma, fara extazuri, sau agonii, ca si cind as fi fost de acolo de atita timp. Am traversat ultima strada, si am vazut iar, cladirea aceea de secol 19, la fel de impunatoare, si nemiscata. Timpul nu mai trecuse pe aici. Am intrat sa mai vad interioarele in ce fel se asemanau cu cele de altadata. "Mister" era scris pe o tabla. Sigur, mi-am spus, misterul e identic, si el. De peretzi erau lipite straturi de liniste care acopereau toate cite s-au spus. Si cite nu s-au spus. Tocmai, ca misterul sa ramina, inca, la fel, un fluid masiv care sa ne mai umple inertzial vietzile.