Saltul evolutiv al eului

Spatiile sint ca dinainte. Au ramas un timp in asteptare, apoi s-au inghesuit in ele insele, pina au devenit un punct. Totul a explodat ca in Big Bang, si spatiile au redevenit ce erau. Lumile le-au urmat, ca intr-o trecere de la ceva nestiut la altceva si mai nestiut. Toamna cea mai cosmica le-a acoperit cu frunze si vint plin de ploi tandre si linistite..E inca o felie de toamna ramasa, suficienta cita sa ne faca sa ne simtim ca lumea asta mai are ceva uimitor sa ne arate. Stiu ca inca mai am multe de invatat. Poate ca asta ma mai tine inca erect pe suprafatza asta cu gravitatie umana. Asta, si speranta asta infinita ca vor fi alte lumi care ma asteapta.
Totul e un altfel de nimic, unul transformat. E o extensie a unor sperantze care au deviat de la un drum conform. E ce e posibil. Ca aspiratie, viziune, dorintza, si scop al determinarilor noastre. Un tot care e o etapa a evolutiei, cu mult superioara nimicului. Sigur, un tot poate deveni oricind nimic, asa cum si nimicul poate deveni oricind tot, dar acum totul pluteste pe deasupra, si ne inconjoara cu sublima lui aparitzie. Ieri am fost singur, miine poate sint si mai singur, si poimiine poate sint mai mult, sau mai putin singur, pentru ca totul de acum se joaca cu mine, si cu ce sint, sau as putea deveni. Si totul e posibil oricind, asa cum si nimicul are aceeasi posibilitate. Iar noi raminem martori la jocul asta nestiut al lor.
Ieri m-am intilnit iar cu Tiana, si am decis sa facem un pact de ne-agresiune. Dar sa raminem intr-un contact prietenesc, pentru ca era mai practic asa. Dupa razboi vine o pace a negocierilor. A trecut vremea reprosurilor, si am decis ca e mai bine sa pastram o distantza a comunicarii. Mi-a povestit viata ei cu detalii, si eu am urmat sa o povestesc pe a mea, desi eram cam confuz. Ea a fost mult mai realista si mai ancorata in realitate, pe cind eu eram mai subiectiv. Poate asa sint femeile, sau poate asa e femeia din ea, nu stiu, dar m-a depasit. Sincer, habar n-aveam ce sa spun. Pe mine femeile m-au intimidat intotdeauna, pentru ca erau cu totul altfel. In fine, am reusit sa construiesc din cuvinte ce mi s-a intimplat. Mi-a placut ca m-a inteles, si m-a incurajat. Ne-am despartit in  termeni cordiali, si am plecat sa ma plimb singur, prin locurile astea de toamna. Am revazut toate amintirile, am facut pasi prin ploaie, si mi-am revenit. A fost invigorator tot. Lumile mi-au zimbit iar. Sint la fel de echilibrat ca inainte. Am injurat tot, pe toti si toate de care mi-am amintit, ca sa ma relaxez. Mi-au revenit toate simturile. Am respirat aerul purificat de ploaie, si am simtit cum lichidul ma inunda cu senzatii atit de noi, si neasteptate. Sint altul, mai bun ca cel de ieri. Si miine am  sa fiu mai bun decit tot ce mi s-a intimplat sa fiu, vreodata. Cu toate defectele mele, cele vizibile, si invizibile.

Lumile celorlalti

Lumile s-au transformat, au devenit mai simple, si mai triste, ca sa ne arate cita toamna ne e imprejur. Iar noi am mers in continuare pe drumul nostru, ca sa le aratam ca am reusit sa luam din toamna ce ne-a venit din partea optimista a fiintzei..Toamna a pasit pe frunze, asa cum noi am pasit pe amintiri. Sintem aceiasi, si la fel de calmi in a ne desfasura cu sinceritate ce simtim. Ieri am trecut prin lumi ca si cind am fi stiut ca sintem piloti experimentati, si cartografiem un teritoriu ultra-cunoscut. Spatiile s-au refacut, ca sa ne arate infiniturile in noile lor dimensiuni. Drumurile ni s-au intins inainte, la fel ca atunci cind stiam ca putem absolut orice..
M-am plimbat singur printre cladirile orasului, luminate de felinarele orasului. Am recunoscut totul, cu placere, si mi-am adus aminte de toate, asa cum erau atunci, cind eram mai tinar, si mai naiv..Toate experientele de dupa pare ca au adaugat trairi noi la ce a fost, si pare ca toate s-au mai transformat. Ma gindesc cu nostalgie la cine eram, si la ce fel vedeam lumea..Amintirile mele poate ca au un inteles doar pentru mine, pentru ca doar eu am simtit atit de profund locurile..Stiu ca, daca le-as descrie in termeni tragici as atrage atentia celorlalti, dar eu am trait atunci in felul meu, asa cum am simtit eu. Sigur, tragediile mele nu sint comparabile cu cele ale unor oameni pentru care totul era la un nivel de supravietuire efectiva, ca la mine nu era ca mor miine, si as fi cautat mijloace ca sa nu mor. Nu, la mine era totul de cum sa supravietuiesc psihic, intr-o lume absolut indiferenta, si cum sa continui sa mai cred ca mai pot face ceva ca sa merg inainte. Intr-o lume a ego-urilor dezlantzuite salbatic..Intr-o societate in care lupta care-pe-care a depasit orice nivel al fiintzelor..Si in care adevarurile sint ingropate sub un covor al unor aparentze care devin o parte a desfasurarii existentzelor calme si imperturbabile ale celorlaltzi..Pentru ca sint atitea, si atitea..Daca ma vezi e pentru ca am putut sa apar, dar cite din ce spun le poti auzi? Avem printre noi atitea urlete cit sa asurzeasca toate urechile lumilor..Sintem singuri in durerile noastre, si atit de singuri in sperantze..Tu cum te mai vezi in oglinzile societatilor? Iti mai aduci aminte de cine erai? Cit din tine a mai ramas sa povesteasca celorlalti unele vieti pe care le-ai trait? Cine mai poate sa incerce sa te inteleaga?

Toamna deliciilor

Toamna si-a adus inapoi decorurile, a refacut totul ca anul trecut, si a fost la fel de atenta la toate detaliile.. Chiar si detaliile detaliilor detaliilor sint mai bune, e suficient sa privim prin microscop la tot ce ne inconjoara. Eu asa am vazut, e adevarat ca n-am studiat si detaliile de nivel 4, pentru ca ajungeam la atomi, si acolo nu exista anotimpuri. E bine, dpdv artistic sintem in parametri, pentru ca toamna picteaza in 3D, cu talent toate imprejurimile. Ah ce bine e, ca e asa de mult bine adunat deodata, si pare ca legiuni de bine marsaluiesc cu hotarire sa faca praf tot raul asta care ne asediaza zilnic si silnic. E asa de mult binele asta ca ma face sa ma imbat de fericire. Hahaha, sper sa nu-si faca planuri raul, ca oricum a ramas din el o umbra. Parca si tristetzea e mai fericita, ca si-a schimbat hainele, si ne mingiie mai moale, si mai dulce, asa ca vinul care curge si ne duce mintea spre alte locuri. Toamna asta ne citeste gindurile, si vrea sa ne rasfetze cu ce ne doream. Ma gindesc la ce e acum prin pietele orasului. Nebunie de orice. Pe mine piata m-a fascinat intotdeauna, pentru ca acolo e un spectacol incredibil al naturii umane. Toti sint fericiti, si toti fac un joc al destinului pe care si l-au imaginat dinainte. Comerciantii vind, si cumparatorii se aprovizioneaza, negociind la singe pe sume de bani mai mari, sau mai mici. Iar dialogurile sint delicioase. Se arunca in joc pasiuni mari, si ginduri de imbogatire, si dupa fiecare tranzactie pare ca toti sint invingatori. Si totul in mediul asta plin de culori si arome care-ti provoaca instant o foame ancestrala. Na, asa e cu lumea, e fiecare pentru el, si totul evolueaza spre o stare de fapt a unei abundentze de trairi pe care fiecare si-o cauta, ca sa se desavirseasca in drumul asta al eului spre extaz. Pentru ca ce am vrut, ce am dorit pare sa se implineasca fix acum. Si noi, cei impliniti ne continuam drumul propriu al victoriilor printr-o lume care inca mai cauta sa ne inteleaga..Asa cum si noi toti cautam sa pricepem daca ce ni se intimpla e scris undeva, sau e o pura trecere de la ceva, la altceva mai bun..

Flori de ploi

Spatiile si-au intins aripile pina dincolo. Au luat orizonturile si le-au facut invizibile. Au batut la portile infiniturilor pina totul a devenit deschis, si sufletele au putut sa treaca dincolo. Orchestrele cosmosurilor au tacut..Inceputurile au venit calme, si clare, ca apele unor mari indepartate care primeau cu aceeasi iubire picaturile ploilor tirzii. Eram iar copii pe locurile acelor amintiri in care mai priveam lumea, si ne gindeam la ce vise mai putem reusi. Eram singuri, dar atit de plini de pasiunile acelea de a ne urca pe toate inaltimile posibile, ca sa putem vedea de acolo, de sus, vietile celorlalti care pareau sa ne spuna ceva. Lumile au devenit fiintze, cu miini care atingeau, si mingiiau, cu ochi care ne priveau cosmic, si cuvinte ce ne vorbeau despre destinele noastre posibile. Stiam ca schimbarea va putea veni, dar nu stiam cind, si de unde. Apoi am aflat. Dinauntru. Am alergat azi prin toamna. Era si ea singura. Ma intelegea cel mai bine. Asa a fost, si asa simteam ca va fi. Toamna cea rebela, si care a luat trenul, a ajuns in gara cea mica, a primit florile, si a disparut. Florile au devenit ploi, si frig, si vint, si amintiri.

Intrebari

Ce intrebari ai pune? Ce raspunsuri ai astepta? De ce?
Cind eram mai mic ma gindeam ca unele entitati ar putea lua forma unor oameni, asa ca acum 2000 de ani. Si imi era frica, pentru ca ma gindeam ca ma pot intilni cu Viata, Moartea, Destinul, Dumnezeu, Spiritul, etc. Sigur, pare ridicol. Atunci nu era, pentru ca ma gindeam ca au puteri, si imi pot face orice, daca ar vrea. Apoi mi-a trecut prin cap ca, oricum, daca ar fi vrut mi-ar fi putut face orice, mai demult, fara sa ma avertizeze in vreun fel, fara sa se mai oboseasca sa ia forma umana. Si atunci, daca ar veni, totusi, si mi-ar spune in fata asta, scopul ar fi altul. Poate sa ma previna, ca sa nu fac anumite prostii uriase. Sau poate sa imi raspunda la unele intrebari. Stiu, s-au mai scris niste carti multe pe tema asta, pentru ca si altii si-au inchipuit ca asta s-ar putea intimpla, sa dai nas in nas cu cineva de sus de tot. Dar ce de mi-ar raspunde mie la intrebari? Ca sa ma ajute sa aflu ceva? De ce ar face-o? Contez asa de mult? Vor sa ma ajute? Si oare e de ajutor sa aflu, de exemplu la ce data fixa o sa mor? Asta ar deveni o obsesie continua pe urma, si mi-ar face viata un iad. Sigur, te poti gindi ca acele raspunsuri ti-ar putea fi date indirect, prin informatii pe care sa le pui mai tirziu cap la cap. Dar de unde stii ca-s adevarate? De unde stii ca ce afli nu sint minciuni? Pentru ca nu exista nicio dovada ca asa ceva a existat vreodata; toate sint legende frumoase inventate de dorintele oamenilor ca sa faca sa para totul cu mult mai frumos decit e. Si dincolo de toate, poate ca intrebarile astea cam au raspunsurile intuibile. Poate le ultra-stim, prin asocieri cu altele, dar nu ne plac, si de aceea nu vrem sa le credem. O legenda veche spunea ca oamenii mor atunci cind au inteles secretele vietii si ale mortii, si, ca sa nu le spuna si altora, vine sfirsitul. E greu de crezut, pentru ca uneori se sting suflete tinere, care abia incep sa inteleaga cite ceva din lume. Tot ce se poate, probabil ca intuitia are un rol, desi, si asta e neverosimila. O fi si legenda aia inventata de unii prostovani care aspirau la viata vesnica, constienti ca pe ei n-o sa-i duca niciodata mintea sa inteleaga ceva atit de profund. Tot ce se poate. In fine. Sint multe intrebari fara raspuns, deocamdata. Unele poate si-l vor gasi, pe cind altele nu.

Timpul universului

Uneori am impresia ca nu mai e nimic de spus, ca totul s-a zis cu mult timp inainte..Si s-a spus mai bine, de oameni cu mult mai talentati..Bine, scrisul e si o terapie, si il folosesti ca sa spui ce crezi, iar daca ce crezi are valoare, ramine, daca nu, e uitat. Sint multi scriitori, si multi scriitori buni, de care nu-si mai aduce nimeni aminte. De fapt de ce si-ar aduce, daca ce au scris ei intra mai mult in zona obisnuitului, a cotidianului, si a vietii firesti? Pentru ca o opera, ca sa fie memorabila trebuie sa fie ultra-dramatica, semi-abisala, si sa cuprinda niste lucruri absolut exceptionale, sa construiasca lumi mari si uluitoare, pe care sa le surprinda fix in esentza lor. E mult de spus. Fiecare vede lumea in  felul lui, si asta il face original. Oare cum va arata literatura peste 1000 de ani? Oamenii de atunci vor mai scrie, sau vor folosi cuvintele spuse, sau imaginile, ca in filme? Cineva spunea mai demult ca valoarea conteaza, restul sint detalii. Dar si valoarea e si ea functie de vremuri, mentalitati, oameni, etc..E adevarat ca sint anumite valori care au rezistat timpului..
Azi am fost iar sa ma plimb prin oras, cu busul. Am stat singur, la geam, ca sa admir noaptea, luminile, oamenii. A venit toamna, si e mai frig. Oamenii s-au inchis in ei, si pare ca si-au dat seama de ce repede a trecut vara.
Lumile s-au retras in izolare. Pare ca toamna le-a afectat si pe ele. Poate ca au inceput sa simta asa, ca oamenii, ca timpul trece, si anotimpurile le schimba. Doar universul a ramas la fel. Pentru ca stie ca timpul ii e prieten.

Taceri

Inainte de tot a fost nimicul. Urias, colorat ca un vis invizibil visat de oameni invizibili. Apoi a aparut un punct, care a crescut in dimensiuni, de la zero a devenit unu; o dreapta, apoi doi, un plan, trei, un spatziu, patru un alt spatziu pe care l-am numit timp. Si asa totul a invadat nimicul, si, pentru ca era singur, si-a ales un nume, si acela a fost tacerea. Universul era un ocean infinit de picaturi de taceri. Mici, multe, si adunate impreuna. Ca niste sfere microscopice care se impingeau unele in altele, cautind sa se desfasoare in mai mult spatziu. Apoi sferele cresteau, isi modificau contururile, si deveneau lumi, la un inceput de evolutie. Structura li se elabora, si ajungeau separate, si libere in imponderabilul care le era imprejur, si alaturi. Spatiul evolua si el, de la nimic la intuneric, la Big Bang, si apoi la tot. Un tot de vid intzepat de lumini trimise de stelele indepartate.Si el era tot tacere, si tot un ocean, ca atunci cind lumile tacerilor erau atit de apropiate. Apoi culorile incepeau sa rasara una cite una, eliberate din razele de lumini care strabateau in singuratate spatziul. Si asa s-au complicat toate. Ieri ne-am intilnit pe o banca, in parc. Nu mi-ai spus nimic, desi parea ca vroiai sa-mi spui ceva. Eram parca in universul asta al tacerilor alesi special sa fim purtatori de cuvinte tacute. Poate nu am avut inspiratie niciunul dintre noi, sau poate eram prea timizi, sau poate prea dusi cu gindurile prin alte universuri. Pacat ca nu eram telepatzi, ca sa ne comunicam ceva. Aveam foarte multe sa ne spunem, dar am ales sa transmitem doar taceri. Dar au fost taceri pozitive, mai frumoase si mai complicate decit toate cuvintele si frazele spuse vreodata. Si mai armonioase decit tot ce ar fi putut compune cineva.

Toamna anotimpurilor

Toamna asta e un anotimp dintr-un timp al trecerilor noastre prin univers. E calda, e rece, e insorita, e inorata, ploioasa, uscata, e asa cum a fost ea dintotdeauna. E la fel, pentru ca e o parte dintr-o toamna absoluta..Desi e tot timpul alta, pentru ca arata altfel, iar noi o simtim altfel. Fiecare are toamna lui de acum, care e alta decit toamna de atunci, asa cum fiecare din noi e diferit de cei care eram atunci. Avem adunate in suflet o mare colectie de anotimpuri, fiecare din ele in propriile muzee. Ne plimbam de multe ori pe acolo ca sa vedem amintirile de atunci, sa le admiram, si sa vedem cum s-au mai schimbat, intre timp. Pentru ca amintirile sint, parca, mai elaborate, mai invadate de culori si forme noi, ca si cind s-ar reconstrui singure, tot timpul, ca sa poata deveni, fiecare in parte ca niste semintze din care s-ar putea reconstrui arborele autenticului din acea toamna, pe care noi am trait-o atunci, in acel fel al nostru. Amintirile sint diferite, dar au in ele acelasi ADN al fiintzei toamnei, ADN care seamana atit de mult cu al sufletului nostru. Linistea din muzeu ne inspira sa ne plimbam prin toate culoarele, si sa retraim. Apoi iesim din cladire, ca sa admiram toamna cea reala. Lasam gindurile sa zboare liber, un timp, privind cum pasarile se duc, cum bate vintul, si cum frunzele mai fac un ultim vals al gravitatiei. Privim in urma la muzeul ultimei toamne, si ne indreptam catre muzeul penultimei. Oare cum mai arata amintirile de aici? Ce vom vedea oare, si ce vom invata dupa experienta asta? Va fi ca si cum ne vom intoarce inapoi in timp, si vom redeveni cei de atunci, sau vom ramine aceiasi, revazind trecutul cu ochii unui om peste care a mai trecut un an? Sau poate vom simti ca evoluam, si ca ne transformam asa ca amintirile. Toamna a fost poate doar un timp din drumul nostru, pe care l-am trait, asa cum au facut si ceilalti. Si toamna asta a noastra e o mica parte din toate lumile care au in ele adunate toate toamnele posibile, ale tuturor care au trait, si mai traiesc. Lumi pe care le-am putea aduna, aranja, organiza intr-un muzeu universal. Un muzeu al vietilor care s-au intimplat. Al sufletelor care au trecut prin anotimpuri.

Cine?

Daca esti sincer cu tine, si te inconjori de adevaruri, alte adevaruri despre tine vor veni..Asa se spune..Ca poti sa te descoperi privind la ce te inconjoara, analizind ce adevaruri au, si au trait, altii..Pentru ca, daca ai experientza adevarurilor vei putea separa din tot doar ce este esentzial..Si asa vei cunoaste totul, si pe tine, si vei reusi sa te depasesti mai usor, ca sa iti construiesti un drum autentic spre spiritualitate..Prin lumea asta, printre defectele ei..In fine, sint multe amanunte care ne pot face viata asta cind un rai plin cu delicii nestiute, cind un infern absolut imprevizibil. Pentru ca, cel putin pentru mine, chiar asa a fost. M-am intilnit cu Tiana, ca sa ne descilcim toate variantele..Eram undeva pe o terasa, pe malul lacului albastru. Ne-am dat mina, ceremonios, ne-am pupat, si ne-am asezat pe scaune. N-am urmat niciun protocol, pentru ca asa am simtit amindoi ca trebuie..Ea mi-a spus ca sint altfel de cum par. I-am raspuns ca nu e asa frumoasa si seducatoare cum se crede. Mi-a zis ca sin t la fel de mojic cum i-am aparut prima data. Am ris cu zgomot, hahaha, bine bre, duduie cu fitze, dar tu cine te crezi? Ai vreun atu cu care sa te dai mare? Ca esti grasa si proasta. La care ea a ripostat ca gras si prost sint eu, pentru ca nu vad nimic din ce ma inconjoara..Hm, da? Si ce anume nu vad? Ca nu ai de unde sa stii ce nu vad, ca nu esti vreo prezicatoare. Mi-a raspuns ca nu vad ca sint un bou cu pretentzii arogante de smecher. Eu, ca de mine zicea, eu, un bou. Si tu esti o vaca perversa si inchipuita..Esti ca sor-mea pe care n-am avut-o, si care vine sa se dea desteapta, ca sa-mi fure mostenirea parintilor, dupa o judecata lunga..Sor'ta e ma-ta, mi-a zis, ca nu ai nimic al tau, esti o varza, idiotule, si eu imi pierd timpul meu pretios cu tine, ca sa te fac sa intelegi ceva. Dupa asta am trecut la injuraturi directe legate de parintzi, si asta a fost chiar distractiv. I-am facut albie de porci pe toti din neamul lor, si ea la fel.. Am folosit in astea tot ce stiam. Dupa care ne-am calmat..Chit ca ne-am urit din cuvinte, am zis ca e aiurea sa continuam sa ne injuram..Eram cei mai dusmani din toti..Parea ca nu ne vom ierta nimic, niciodata..Si chiar putea sa fie asa, ca ea era ca o sora a mea pe care as fi urit-o din ficatzi. Ca sa o uit, si sa o sterg din toate ale mele..Pentru ca ea ar fi reprezentat un rau posibil. Dupa toate, poate m-as fi impacat cu ea, pentru ca as fi avut unele interese comune..As fi repetat cu ea ce am facut cu multe din relatiile mele distruse. Si ce bine ar fi putuf fi. Eh, lumea, mizeriile, prostelile, eu, ea, porcariile care ne tot amesteca in tot, de nu mai stim de noi.  Intr-o alta lum e poate ne-am fi inteles, si chiar am fi fost prieteni..Dar sintem inca, eu aici, si ea colo, si nu sintem compatibili. Ce timpenie. Cum naiba sa mai fii cu tine cind te agreseaza toate tutele pamintului? Si asta e doar un  caz, ca am atitea experientze. Cine e creatura asta?
PS Asta e un fel de pamflet (pentru cine-care n-a inteles), ca era culmea sa-mi para rau ca n-am sora, sau frate. Scandalul cu Tiana e ca sa darimam mitul asta al iubirii eterice, ca in orice relatie apar si momente in care te certi, ca na, asa e omul, fara conflicte nu se justifica, sau ceva. Plus ca pentru realism trebuie alternat una calda, una rece; depinde cum le combini pe amindoua, in fine aici doar intuitia face cel mai natural dialog.

Jocurile iubirii

Lumile se dilata si se contracta ritmic..Asta se vede ca o unda care trece continuu, venind de undeva din nu stim ce infinit, ca sa se duca in alt infinit..E poate ceva ce se transmite, o informatie, o energie, o inflexiune spatiu-timp, poate fi orice, pentru ca nu vom sti niciodata..Sau e poate un sentiment care trece prin lumi ca si cind ele ar fi neuroni parte dintr-un creier infinit care e format din tot, care aduna impreuna toate lumile ca sa construiasca un fel de constiinta a eternului nestiut..Sau poate e doar o briza de toamna a universului, care trece printre galaxii in cautarea drumului catre trecerile spre alte anotimpuri cosmice..
Ultima intilnire cu Tiana m-a lasat  confuz..Chiar nu stiam nimic din ce a fost, si ea mi-a lamurit misterul. Dar misterul asta al ei (si al jocului) era mult mai profund, pentru ca totul parea aparent mai clar.. Totul arata ca, dincolo de inceputuri multe alte mistere apareau, care, si ele, la rindul lor deschideau drumuri infinite spre alte, si alte mistere..De ce ea, si de ce eu? Si de ce jocul asta? Era ceva ce trebuia sa inteleg inainte de a incepe? Era vreun sens pe care sa il dau, dupa ce legam logic toate intimplarile? Era o noua logica pe care sa o descopar pe masura ce jocul inainta? Are sens ce spun? Are sens la ce ma gindesc? Eram amindoi cobai pentru un experiment pe care nu il intelegeam? Poate eram alesi special ca sa verificam unele teorii, sau poate eram cei perfect compatibili, si care sa fie testati pentru evolutiile cuplurilor..Eu cu femeile eram perfect paralel, pentru ca la mine doar teoriile existau, iar practica le doborise pe toate, hahaha, poate din punctul asta de vedere eram perfect de studiat..Poate ma studiau pe mine in detaliile fiintzei..Sau poate doar pe ea.. Cite intrebari, cite necunoscute, cite motive de ingrijorare..Sa-i ia dracu' de idioti, ca toti au interesele lor. Mai bine sa ma gindesc doar la mine, si la ea. Si eu am interesele mele, si viata mea..Oare chiar ma iubea? Si eu chiar o iubeam, sau am cazut intr-o capcana psiho-afectiva subtila a smecherilor aia? Ea parea sincera, nu era ca si cum juca un rol, cred..In fine, e prea mult, mai bine o caut iar sa discutam ca de la suflet la suflet, si pe urma vad ce, si cum..Poate ca totul e real, poate ca intre noi chiar exista ce arata din ce ne spuneam..Poate ca noi, in tot ce faceam eram intr-un alt joc, diferit de cel programat, poate eram chiar intr-un joc al iubirii adevarat..

Urme

Iubirea ne da sens. Iubim pentru ca asa ne eliberam de noi insine, si ne lipim sufletele insingurate de alte suflete..Iubim ca sa vorbim lumilor despre ce sintem. Iubim ca sa ne construim perceptiile dupa fiinta noua, pe care o cautam..Iubim pentru ca totul este un loc stabil al cautarilor noastre de adevar. Un loc de unde plecam, ca sa stim ca ne vom intoarce mai buni..
Ieri m-am intilnit cu Tiana..Am ramas mut..A venit spre mine incet, s-a oprit, m-a privit atent, si mi-a spus ca a trecut o eternitate de cind ne-am cunoscut. N-am stiut ce sa raspund. Mi-a spus ca nu e un robot, si nu are resentimente. In jocul numit Muzica noptii era o holograma a unui om real, aflat intr-o camera, si care ma vedea si pe mine ca pe o holograma. Eram doi oameni care pretindeau ca sint holograme doar.. Stiu, a fost ciudat, dar asa a fost jocul. Viata ei a fost un sir de nefericiri, ca si a mea..Acuma ne intilnim ca doi oameni care au imbatrinit, si s-au eliberat de toate trecuturile..Nu mai putem intoarce timpul de acolo, si de atunci, dar mai putem sa ne vorbim, privindu-ne in ochi..Ne e bine, cumva, cum sintem..Nu stiu daca iubirile trecute mai pot reveni, dar acum e cald, si bine, si totul e altfel, parca..

Altcineva

Ultima ta iubire avea gust de capsuni, si de fragi.
Mi-ai dat-o intr-o cupa de inghetata,
Ornata cu amintirile curcubeelor
Unor ploi absurde,
Care ne-au completat marginile lumilor.
Ultima ta iubire era ultima ta sperantza,
Care ti-a ramas sa iti ureze noapte buna.
Pentru ca era la fel, si te iubea la fel,
Asa cum tu iubeai sa o daruiesti.
Ieri te-am vazut pe strada ta,
Din orasul lumilor tale.
Mi-ai zimbit discret,
M-ai luat de mina,
M-ai dus prin locurile ramase,
Si mi-ai spus ca, azi, nimeni nu mai are amintiri.
Te-am crezut asa cum si tu m-ai crezut,
Cind eram  altcineva.
Si te-am crezut,
Pentru ca te-am cunoscut,
Cind erai altcineva.

Pasi prin noi

Iubirea nu exista, a spus ea. Am ramas masca. Cum? Nu exista, pentru ca tu nu iubesti fiinta, ci doar proiectia ta mentala a ei. Pai da, ca fiinta, am continuat eu..Plus ca nu stii ce diferenta e intre iubire si dragoste, tu te lasi sedus de perceptiile tale, a zis. Pai da, ca perceptiile, mmm, aaa. Ori omul e fiinta, nu ce crezi tu despre ea. Pai da, omul e, mmm. Iti place sentimentul asta ca te scoate din tine, si te face sa te crezi generos, a spus. Pai da, eee, ca atunci cind, mmm. Si noi sintem diferiti, tu ai partea psihica masculina, ca esti fizic mai puternic, si esti crescut asa, sa iti asumi partea ta de emisfera, pe cind eu am jumatatea mea, deci sintem construiti sa parem teoretic compatibili. Pai da, asa e, caaaa. Dar cit e dincolo de asta? Cit e si comun, ca sa avem sansa sa ne intelegem? Stai, am zis, ca nu e asa, ca de aia ne asociem, care cu care, pe baza de ce avem in comun, ce valori, sentimente. Daaaa, valori care sint iluzii pe care le imprumutam de la mediu, si pe care nu le intelegem suficient. Bine, am zis asa,  ca valorile, aaaa. Valorile ne sint stabile, dar ele nu ne spun ce sa facem..Asa e, sint, aaa. Si a continuat sa-mi vorbeasca despre altele, si altele. Ma uitam la ea cu uimire, ca preluase total controlul conversatiei. Eu abia apucam sa mai spun cite o silaba, ca ea imi taia macaroana. Si o intelegeam, pentru ca mergea foarte bine pe drumul ei logic, si imi aducea cele mai adevarate argumente. Gindurile nu puteau urmari tot, dar inregistram in minte ce spunea, si le derulam in minte cu incetinitorul, ca sa le vad sensurile. Din cind in cind ma uitam la ea cum trecea de la o stare la alta, si ce subtil isi folosea body language-ul. E incredibila, mi-am zis, cum e ea, cum avea atit de multe de spus, de aratat, ca sa ma faca sa inteleg cit sintem de diferiti. Si asa, mi-a aratat ca iubirea nu exista, dupa care a adaugat "qed". Pai da, am zis, asa e, daca folosim logica exterioara, cea a realului captabil in formule. Pai realul din formule e realul adevarat, nu? a spus. Este, dar noi avem partea dinauntru, care e altfel. Crezi? Baaaai, pai asta ne face oameni, de asta sintem cum sintem. Hm, mi-a intors ea o figura sceptica. Dupa care a explodat intr-un ris absolut adorabil. Am glumit, a zis, asta era discursul tau, eu doar l-am copiat din mintea ta, si l-am adaptat. Dar am vazut ca ai vrut sa ma contrazici cu sentimentele pe care le avem in noi. Era evident ca e asa, si ma bucur ca te-am facut sa admiti ca si tu ai ce am si eu; doar ca in doze diferite, hahaha, nu poti sa ma contrazici. Si asta ca sa-ti demonstrez ca in mintea ta iubirea exista, de fapt. Bine, dar stiam, am raspuns. Stiai cit sa declari doar, ca nu mergeai cu sinceritatea mai departe. Acuma ca ne-am pus de acord hai sa ne plimbam. Unde? Pe malurile iubirii, hahaha, ca doar nu spre o bodega unde sa ne imbatam. Pai da, asa e, nu la bodega, ca nu ameteala si mediul ne vor da vreodata vreun scop. Era serioasa discutia asta, si de asta am continuat-o cu multe argumente, ca si cind ne-am intors in noi, si ne plimbam prin locurile cu amintiri..

Sansa intimplarilor

La inceput comunicam intens cu lumea. Ne deschidem toate simturile spre ea, si ea se arata in toata nuditatea ei. Apoi incepem sa o percepem in laturile ei, si incepem sa invatam sa analizam, sa construim in minte sisteme de valori..Si asa ne construim pe noi, continuu..Pentru ca vom invata, analiza, gindi la toate pina in ultima zi a vietii..Bine, cind ni se apropie sfirsitul ne vom gindi mai mult la el decit la lume, si atunci vom fi mai tristi sa plecam. Dar asa e viata, am ajuns din sansa, si plecam tot asa, urmind legile fiintelor trecatoare..De fapt, de ce scriu despre asta oare? Poate ca sa ma motivez sa incerc mai mult, sa nu las timpul sa treaca fara motiv..Se spune ca oamenii, cind simt ca li se apropie finalul regreta cel mai mult ca au facut ce le-a cerut societatea, si nu ce si-au dorit. Se poate. Pina atunci, sa invatam sa celebram ce merita, si sa lasam deoparte miliardele de motive de depresie.
Azi m-am plimbat prin ploaia orasului..Toamna asta ne uda, ca sa ne trezeasca, si sa constientizam ca vine inceputul sfirsitului, ca sa urmeze un inceput al inceputului..Sau un inceput al inceputului inceputului daca intram mai in detaliu, matematic vorbind. Sau filoszszsofic..Sau artistic. Sau aiurea. Scriu ca sa simt activ, ca sa spun, ca sa nu ma mai simt singur. Eu pot constientiza ploaia, dar ea nu ma poate constientiza pe mine, pentru ca ea nu are suflet, ea e un fenomen natural. Ploaia e ca un prieten autist. Fluviul din cer, care pare ca vrea sa ma acopere, ca sa ma protejeze..Si ploaia a venit tot din sansa. Ne-am intilnit tot din sansa. S-a intimplat sa fie asa.

Singuratati comparabile

Viata a fost un dat, o realitate in care am aparut de nicaieri..In care am inteles ca avem un timp limitat, dupa care ne vom duce tot nicaieri..Totul a fost o intimplare..Sintem pentru ca am aparut..Fara sa stim nimic despre nimic intr-un univers pe care l-am descoperit din aproape in aproape..Ceilalti ne-au dat adevaruri amestecate cu minciuni despre tot, iar noi le-am invatat asa, la inceput, ca apoi sa le separam..Am invatat, am adunat informatii pe care mai tirziu le-am ordonat pe ierarhii..Si am inteles ca nimic nu e cum pare, si viata nu e un sir ordonat de promisiuni..Pentru ca in viata trebuie sa luptam, si vom primi ceva, la schimb, care, functie de multi parametri e, mai mult sau mai putin, meritat..Am primit in pachetul de inceput cantitati diferite de energie, iubire, determinare, vointa, calitati fizice, etc, pe care am invatat sa le folosim..Timpul ne-a dus pe drumuri nebanuite..Noi am trait, am imbatrinit, si acum ne mai gindim la unele momente in care am fi putut fi cu mult mai intzeleptzi..
Ieri am fost sa ma plimb prin nava, ca sa mai uit de figura din oglinda..Am intilnit si oameni, si roboti, si animale..Mi se parea ca, dincolo de zimbetul de plastic e un vid urias incarcat cu reprosuri..Parca toti imi cautau greseli pe care sa le foloseasca ca motive de a ma face sa nu-mi mai placa nimic, si sa incerc sa fug.. Mai demult am vrut asta..Plecasem cu o nava pe o planeta terraformabila, si m-am ascuns linga un lac..As fi putut trai acolo toata viata, pentru ca nava imi era ca o casa, si aveam provizii suficiente, si mai aveam si masini care puteau fabrica mincare din atomii de acolo, pentru ca planeta era bogata in resurse..Si mai aveam si citeva biblioteci la indemina, cu care mi-as fi ocupat tot timpul, si citeva roboate frumoase pentru conversatie..As fi fost singur, dar asta s-ar fi intimplat oricum si pe nava mare..Aici macar as fi fost izolat, si fericit cu decizia mea, mi-as fi facut destinul meu asa cum as fi vrut..Dar m-au gasit repede, si m-au adus inapoi pe nava mare, si m-au obligat sa promit ca nu se va mai intimpla..Era evident de la inceput ca asa va fi..Stiam, dar am crezut ca am libertatea sa pot fugi..De atunci tot visez la asta..Poate ca, vreodata voi avea norocul..Desi ma gindesc daca singuratatea izolarii nu e mai mare ca aceea a fiintei sociale..

Sperantza altui vis

N-am mai trecut pe la doctorul de suflete, pentru ca eram prea obosit, si cine stie ce ar fi crezut despre mine, ca am inebunit, sau m-am prostit, sau trec printr-o depresie/fericire extrema..Bine, el e acolo ca sa imi ia banii si sa rida de mine, ca oricum imi pare prea aroganta pozitia din care vorbeste de parca le-ar sti pe toate, parca ar fi expert in toate vietile de pe pamintul asta mare si ratacit..Nu e el de vina, stiu, dar nici nu poate nega ca nu a gresit vreodata..Si asta e o pagina din viata mea, de ce ar trebui sa fie si el acolo.. Uneori imi vine sa-l iau la palme, si la pumni, si dupa ce il bat bine sa-l intreb: ba, tu esti prost, sau nebun? De fapt imi vine sa ies pe strada si sa-i intreb pe toti trecatorii asta, daca-s prosti, sau nebuni..Ii las sa aleaga ce-i avantajeaza, hahaha, din doua una, sint avantajatii cu mai mult de o optiune..Bine, evident ca risc sa iau bataie, dar macar eliberez din demoni, ca e ingramadeala in menajerie..Nu mai stiu ce sa mai zic, ca iar ma repet..Ma invirt in cercuri, si cercurile se invirt si ele in cercuri..Nimic nu e stabil, nici universul nu are o origine, totul e la plesneala, alegi un sistem de referintza si il declari absolut..Nu am mai vorbit cu nimeni.. Toti se ascund dupa clisee, a fugit sinceritatea cu tot cu veselia lumii..O fi de la toamna..Sau poate n-a trecut suficient timp de la ultima depresie..As plec a de aici, de tot..M-as duce in alte lumi, sa cunosc alti oameni, ca astia de aici nu-mi plac..Vreau sa fug de locuri, sa ma eliberez de legaturile cu greutati, sa alerg prin imaginatie fix pe acolo pe unde imi place..In fine, poate ca mai am vise nevisate inca, am o sperantza ramasa, cred.