Iluziile vietii

Mintea e un labirint alambicat, in care ai o uriasa baza de date a vietii tale, sub toate formele imaginabile, unele mai stabile si fixate de contururi clare, altele mai fluide si instabil-schimbatoare.. Acolo, in minte sint romanele nescrise ale vietii tale..
Nu stiu cum e pentru ceilalti, dar pentru mine, unele locuri sint un fel de insule din arhipelagul paradisului meu pierdut, pentru ca ma intorc la ele ca la o sursa de energie primara..Vin sa le vad cind imi e destul de greu, si ma incarc cu imaginile acelea panoramice, dupa care plec inapoi la ale mele, mai optimist..Si e curios ca doar cind ma doare tare ceva simt nevoia de acolo..Cind sint fericit caut imagini mai solare, tropical-imaginative, sa zic asa..Desi, e cam relativ totul..Ma rog, natura noastra e asa de relativa, si schimbatoare, si asta ne face sa cautam altceva, si altceva, ca sa nu ne plictisim, desi habar n-avem ce cautam, si nu stim ce fel ne va afecta ce vom gasi..E bine si asa, sa fim vii, activi, si cautatori, ca sa ne demonstram ca putem sari de pe sinele gindurilor fixe, si sa deraiem pe alte trasee..Tot ce se poate..Facem fiecare ce, cit, si cum putem in viata asta, si vedem ce obtinem..Clar..Nu e nimic anticipabil, totul e la latitudinea societatii asteia.. Eu m-am cam saturat de toate timpeniile..Si poate si de toate adevarurile..Pentru ca, oricum totul e praf, sau iluzie, nu exista nimic real, ne amagim cu ce putem, si ne place sa confundam intre ele iluziile cu realitatile destul de dureroase..Viata e vis, pina la urma, adica o traire pur proprie, prin societate..Si, pentru ca luciditatea doare al dracului de tare, mai bine sa ne amagim cum putem, pentru ca e si scurta viata asta, dom'le..